Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) atrage atenția asupra faptul că pachetul de măsuri de relansare economică propus de PSD duminică, „făcut la cheie” pentru guvernul Orban și pentru președintele Klaus Iohannis, este rezultatul unei hoții. Numele programului „Repornim România” este plagiat după pachetul de măsuri propuse de AUR încă din 13 aprilie sub forma unei petiții sub denumirea „Repornește România”.
„De la noaptea ca hoții a fost un pas până la ziua, în amiaza mare, pentru ca PSD să își însușească ce nu îi aparține – idei, denumiri, strategie. Poate alte partide ar găsi furăciunea drept flatantă, în contextul în care cea mai mare formațiune parlamentară îi plagiază programul de măsuri, însă AUR o consideră o batjocură la adresa românilor”, a declarat George Simion, copreședintele A.U.R.
„Repornește România” este programul de relansare economică elaborat de AUR și prevede 5 pași pentru reorientarea țării spre un orizont de dezvoltare:
- Relansarea sectorului serviciilor, în special a celor închise în mod expres prin Ordonanțele Militare (Educație, HoReCa, Saloane îngrijire personală, Servicii medicale specializate precum stomatologia, Organizarea de spectacole și evenimente, Turism) cu reguli care să minimizeze riscul răspândirii COVID-19.
- Utilizarea forței de muncă autohtone pentru dezvoltarea României. Elaborarea unui pachet de facilități legislative, fiscale și economice pentru ca sectoare precum agricultura sau construcțiile, aflate de ani de zile în criză de forță de muncă, să absoarbă excedentul de resursă umană existent în prezent.
- Încurajarea investițiilor în capacități de producție în sectoare cheie precum: industria farmaceutică, industria prelucrătoare, petro-chimie, construcția de mașini și utilaje agricole, industria agro-alimentară, etc.
- Lansarea unor ample programe naționale privind: extinderea rețelei de gaze pentru consumul populației, exploatarea rezervelor din Marea Neagră în folosul populației și al industriei românești, accelerarea construcției de autostrăzi, retehnologizarea sectorului energetic și construcția de noi capacități de producție a energiei electrice, digitalizarea serviciilor furnizate de administrația publică, interconectarea bazelor de date deținute și utilizate de instituțiile publice pentru scăderea poverii administrative pentru cetățeni și firme.
- Susținerea societăților românești să obțină finanțare ieftină pentru dezvoltarea programelor naționale enumerate la pașii 3 și 4.
Prin furtul ideilor Alianței pentru Unirea Românilor, PSD își consolidează „renumele” de partid al hoților și plagiatorilor.
Români, la următoarele alegeri, votați originalul, nu copia!