Uneori, țara noastră are un umor nebun, un farmec prietenesc, îmbietor și plin de speranță. Tot ce prin alte țări are un aer grav și responsabil, la noi devine plin de poezie, de farmec și de pitoresc. Unde mai vezi galeriile de fotbal protestînd fără să știe pentru ce? Unde poți vedea un politician fanat și perimat ca Viorel Cataramă, însoțit de ipotetici membri de partid și susținători la o demonstrație în care el învîrtea aceleași 300 de cuvinte. Cataramă i-a prins cu chiloții în vine pe marii specialiștii în contaminare și pe miniștrii care n-au gestionat niciodată o operațiune complexă și a socotit că a venit vremea să iasă din nou în fața frontului. De mai multă vreme, Viorel Cataramă suferă ca un cîine din cauza anonimatului care îl sufocă. Improvizațiile lui Vela și Arafat l-au încurajat și l-au dus pînă la contaminații pe care i-a îmbrățișat. Pentru cîteva zile, Viorel Cataramă a fost eroul antivirus. A fost invitat la emisiuni de televiziune, mai ales la Mihai Gîdea, pornit să-l calce în picioare ca dușman al pandemiei și ca negaționist de coronavirus. In ambele întîlniri, dogmatismul lui Gîdea l-a ajutat pe Cataramă și l-a propulsat în atenția publică. Numai că, insistența orbească a fostului liberal, candidat, mai nou, la tot ce se poate candida, ne-a arătat că în cazul lui Viorel Cataramă voința este mai mare decît conștiința, iar dorința de putere mai agresivă decît capacitatea de exprimare.
În Piața Victoriei, la doi ani de la faimoasa demonstrație a diasporei, pusă la cale de Sebastian Burduja, Declic și Mălin Bot, plus cele 10-15 organizații subvenționate din afară, pentru că serviciile secrete au plecat în vacanță sau au considerat că nu este cazul să mai pun paie pe foc, lucrurile au arătat naiv, dezumflat și neconvingător. Viorel Cataramă a prostestat alături de galeria Rapid (sau Dinamo și de Mălin Bot) reprezentînd un partid cu nume patriotic dar cu susținere neconvingătoare. A fost mai mare tărăboiul din presa președintelui Iohannis și a bursierilor americani privind redeschidrea dosarului 10 august decît reeditarea manifestării din Piața Victoriei. A fost sărăcăcioasă, pestriță, cu sloganuri tembele („Arafat, nu uita/Asta nu este țara ta!”). Unii îmbrăcați în negru apărau libertatea fără să înțeleagă mare brînză despre ea (din discursurile în fața camerelor se vedea că nu au folosesc nici ei mai mult de o sută de cuvinte) iar alții arătau ca niște cugetători și luptători de pe Facebook, mînați de indignare în Piața Victoriei și gata să atace guvernul cu cîrja sau cadrul de sprijin, dornici de a obține o victorie împotriva măștii și a distanței sociale.
Ce-am înțeles din protestul aniversar al demonstrației de la 10 august? Că fără SRI și fără SPP, toate demonstrațiile sunt debile. Dacă ele nu se implică, înseamnă că nu și-au propus nimic și dacă nu și-au propus nici demonstrațiile de prostest nu au importanță. Nu vine lumea, n-au coerență, n-au forță, iar cei care se încumetă arată veseli și încîntători! UN subiect de o zi și nimic mai mult!
Preluat: https://www.cotidianul.ro/proteste-vesele-si-triste/