Președintele României și întîlnirile istorice inexistente


Toată presa dîmbovițeană a trîmbițat întîlnirile lui Klaus Iohannis cu Joe Biden, de parcă sibianul ar fi fost pe post de Marilyn Monroe la Summit-ul NATO. Cu doi ani în urmă, Klaus Iohannis ne vindea aceeași gogoașă emoționantă chiar înainte de a-și lua zborul de la București spre aport-ul dat de președintele Trump:

”Voi reitera invitația către președintele Trump să vină în România, el are permanent această invitație”.

Nu știu dacă președintele își mai aduce aminte de această căciuleală turistică! Oricum, Donald Trump a ignorat-o. Așa că a venit vremea unei întîlniri cu un alt președinte american. Și a unei alte invitații tot ca un praf în ochi.

”Am avut două discuții scurte cu Președintele Biden, nu una. Prima a fost chiar la început, unde împreună cu Președintele Duda am ținut să îl salutăm pe Președintele Biden, să ne exprimăm mulțumirea față de prezența domniei sale în Summitul B9. A fost o prezență consistentă, a avut un discurs foarte solid, vă amintiți cu siguranță. Și, evident, am dorit să ne asigurăm că în continuare avem un parteneriat strategic foarte solid și că avem întreaga atenție a Parteneriatului Strategic Statele Unite ale Americii pentru Flancul Estic. Președintele Biden ne-a asigurat că se implică în mod deosebit și foarte mult pentru a sprijini România și Polonia, pentru a îmbunătăți această relație. În cea de a doua, tot scurtă, discuție pe care am avut-o cu Președintele Biden spre finalul Summitului, l-am invitat în România, i-am spus că îmi doresc să continuăm discuția foarte bună pe care am început-o, în 2015 am avut prima întâlnire, atunci a fost vicepreședintele Biden, și că îmi doresc foarte mult să întărim Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. A fost perfect de acord să încercăm să organizăm o astfel de întâlnire și m-a asigurat încă o dată de faptul că este foarte dedicat acestui parteneriat”.

La un precedent summit NATO, președintele Donald Trump i-a dat sibianului flit istoric. A anulat bilaterala, de parcă nu l-ar fi văzut pe Klaus Iohannis în viața lui. Iată o relatare HotNews despre anularea întîlnirii bilaterale:

”Președintele Klaus Iohannis urma să aibă o întâlnire bilaterală cu omologul său american Donald Trump, în jurul orei 11.00, în marja summitului NATO de la Bruxelles, informează Administrația Prezidențială.


România este unul dintre statele membre NATO care își respectă angajamentul privind alocarea a 2% din PIB pentru apărare, principalul punct de tensiuni de la reuniunea de la Bruxelles.


În același timp, Bucureștiul a făcut propuneri concrete pentru intensificarea prezenţei avansate a NATO în zona Mării Negre, pledând pentru o „abordare unitară” pe flancul estic.


Cei doi șefi de stat urmau să discute despre cooperarea bilaterală în cadrul parteneriatului strategic româno-american, inclusiv în dimensiunea de apărare, conform unor surse oficiale”.

Contribuții peste contribuții, dar și ”adio și n-am cuvinte!”


Am rămas cu aceeași șapcă. Tot timpul președintelui american i-a fost oferit cîte un coș cu flori în care se afla cîte o nouă invitație istorică de a veni în România. Să vadă NATO și de pe malul Dîmboviței! De fiecare dată, invitația a fost trecută cu vederea, fiind mai mult o fudulie pentru electoratul și presa din România decît pentru calendarul președintelui american. Aceste invitații pe care noi trebuie să le înghițim ca ”diplomație românească fructuoasă” n-au fost însoțite de o reciprocă sau de o invitație la Washington. Cea faimoasă pentru șapcă a fost un fel de super-mediere pentru o afacere de industrie militară. Șepcălia de baseball (bună doar de purtat într-un weekend) și strîngerea de mînă vor rămîne în anale ca fiind cele mai scumpe materiale de marketing politic din istoria României. În fapt, ne-au costat două miliarde și un contract care poate ajunge pînă la 20 de miliarde de dolari.



Traian Băsescu avea și el excepționale discuții bilaterale cînd se învîrtea în jurul șefilor de state și vorbea singur. Klaus Iohannis este ceva mai abil. Își dă un cot sau zice un ”Hello! How do you do?”.

Ce fericire, ce strădanie, ce onoare!? Și apoi ne zice că a mai avut ”o discuție bună”.

Puteți înțelege ce vreți din declarațiile de paradă ale președintelui! La origine nu sunt decît niște vorbe aruncate pe post de confetti protocolar.


Cu siguranță că din aceste întîlniri istorice de pe holuri sau din pauze se vor alege același lucruri (inițiative) ”valoroase” care au rezultat și după întîlnirile cu Donald Trump, cu Emmanuel Macron, cu Angela Merkel etc. Iar populația va simți din ce în ce mai apăsat pe pielea ei greutatea acestor succese diplomatice ale președintelui Klaus Iohannis.

Preluat: https://www.cotidianul.ro/presedintele-romaniei-si-intilnirile-istorice-inexistente/

Lasă un răspuns