Piperea

Gheorghe Piperea e un cetățean român mai aparte, cu o instrucție completă, cu studii temeinice, fără nevoi personale care să-i mutileze comportamentul, echilibrat în reacții, cu spirit critic și cu o credință în Dumnezeu.

Solidaritatea sa cu cei mulți și cu cauzele lor vine dintr-o interpretare proprie a Bibliei și din filosofia sa de viață. Baza juridică solidă a formării sale îl ajută enorm la înțelegerea corectă a democrației și la descompunerea conceptului pînă la valorile fundamentale. Și el, ca și profesorul Andrei Marga ar fi doi dintre oamenii care ar putea candida cu succes la alegerile prezidențiale din 2024. Chiar și nesusținuți de un partid, amîndoi ar putea îmbogăți dezbaterile cu perspective sănătoase asupra democrației și asupra posibilităților și valorilor pe baza cărora statul român să se redreseze și să revină pe o curbă ascendentă.

Și Andrei Marga, și Gheorghe Piperea sunt personalități cu o bogăție culturală și umanistă care ar impune standarde de comportament în societate și ar putea fi în fruntea unor campanii de redare a încrederii compatrioților noștri în România.


Gheorghe Piperea m-a invitat la un moment dat să particip la o lansare a volumului său numit ”Parakletos” (apărut la Editura H G Beck). Invitația m-a obligat să parcurg cartea, iar eseurile din Parakletos m-au ajutat să înțeleg cine este omul și care-i credința lui.

Întîlnirile mele cu acest personaj oarecum incomod, cam zgîrcit la vorbă, fără disponibilități de flecar, cu reacții ferme și cu o înclinație aparte pentru înțelegerea altora au o poveste aparte. În 2010 ziarul Cotidianul a lansat campania de desemnare a ”Omului Anului 2010”.

Ca propuneri, se detașaseră Radu Beligan, Crin Antonescu, Mircea Malița, Dorin Ștefan, Angela Gheorghiu, Mircea Badea. Cineva din redacția Cotidianul a venit cu ideea să-l includem și pe ”avocatul ăla cu procesele săracilor împotriva băncilor”. Nu auzisem de el și nu știam cum îl cheamă. ”Unul Piperea”, a zis un coleg.


-”Îi apără pro bono pe cei care au procese cu băncile!”

Așa a apărut avocatul Gheorghe Piperea pe lista de candidați deschisă de Cotidianul. În cîteva zile, profesorul Gheorghe Piperea conducea detașat la numărul de voturi primite de la cititori și avea să cîștige la mii de susțineri distanță față de politicieni. Atunci am aflat de cariera sa didactică, de opera sa juridică, întinsă pe 10-15 volume, de persoanele nevoiașe pe care le apără și de marile abuzuri ale băncilor pe care încearcă să le combată.


Gheorghe Piperea a mai încercat marea cu degetul și a fost curtat de partide politice pentru a candida la Primăria Capitalei sau la anumite sectoare. A refuzat înregimentarea politică și a prestat cu precauție. Asta m-a și făcut să-l bănui de o permanentă tentație de a intra în marile lupte pentru marile mize politice. Adică în competiția electorală pentru președinție.


Am încercat să-l descos și să-i citesc planurile. N-a zis nici da, nici nu. Dar la întrebarea mea ”Dacă ar fi să vă definiți într-un program, cum ar putea sintetizat?” profesorul Gheorghe Piperea a răspuns:

”Președintele României trebuie:


– să redea poporului încrederea în democrație,


– să pună punct „republicii experților” și „republicii procurorilor”, luându-și în serios rolul de mediator între societate și puterile publice,


– să pună serviciile secrete sub controlul civil efectiv și prompt al Parlamentului,


– să redea celor 3 puteri ale statului dreptul și autoritatea de a limita intruziunea puterii economice în legislativ, executiv și justiție,


– să repună la locul cuvenit răspunderea tuturor decidenților pentru faptele proprii, punând capăt epidemiei de reglementări și contracte care îi cadorisesc pe decidenți cu imunitatea sau cu impunitatea,


– să respecte și să impună respectul dispozițiilor constituționale relative la dreptate, ca valoare fundamentală a Statului român, la caracterul democratic și social al acestuia, la obligația de a proteja drepturile personalității și condiția umană, la libertatea conștiinței și a presei, la libertatea comerțului,


– să se preocupe permanent de protejarea interesului național prioritar în activitatea economică, inclusiv în privința resurselor naturale (agricole, industriale sau tehnologice),


– să garanteze proprietatea individuală,


– să asigure libertatea presei, inclusiv pe platformele online sau în rețelele de socializare,


– să se preocupe permanent de menținerea independenței magistraților,


– să facă din educație, cercetare științifică fundamentală și aplicată și din sănătate priorități naționale absolute și perene,


– să facă din circulația liberă și rapidă a cetățenilor în interiorul țării un țel permanent al executivului,


– să acționeze în permanență în așa fel încât orice locuitor al acestor meleaguri să se simtă acasă, opunându-se oricărei forme de segregare (sanitară, ideologică, religioasă)”.

Nu cred că țara noastră a avut vreodată parte de o asemenea ofertă atît de clară privind libertățile, democrația, progresul și identitatea sa. Iar sistematizarea clară a nevoilor formulate de profesorul Piperea reprezintă un bun început pentru o construcție politică și pentru o încercare de redresare a societății.


La sfîrșit, l-am întrebat doar:


– Cine ar putea să vă susțină?

-”Cel mai probabil, oamenii care simt că suntem la răscrucea istoriei și care vor să nu o luăm pe calea greșită a totalitarismului, sub impactul nociv al progresismului și al globalismului… Cei care vor să trăiască în pace, alături de neamul lor. Cei care consideră că există un loc sub soare pentru toți. Oamenii normali, care nu mai pot fi induși în eroare de surferii care s-au urcat cu placa pe diverse mituri”.

NU credeți că în cuvintele profesorului Pierea se află conturat un program de care România are nevoie ca de aer?


Deocamdată n-aș mai avea nimic de zis!