Patru lucruri care ne omoară


1. Desemnarea lui Alexandru Stănescu drept președinte al ANRE pentru simplul fapt că omul n-a mai încăput pe listele PSD mi se pare triumful lejer al gîndirii împiedicate.

Prin această recompensă pentru un frate de politician, ajuns sculă și cheie în PSD, se anesteziază politic una dintre instituțiile cheie ale economiei de piață, într-un moment în care Agenția are nevoie de un cap care să înțeleagă domeniul.

Alexandru Stănescu este calificat într-un domeniu cu specific în județul Olt, dar nu într-ale energiei. O fi omul așa și pe dincolo, cum îl califică ”susținătorii”, dar argumentația este de coteț, nu de prima scenă a României.

2. Numirea și demisia lui Florin Roman la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării spune despre politica românească la fel de multe cît un set de analize de laborator pentru un om bolnav cronic.

Rezultatele se umflă ca zahărul în sînge și duc încet la moartea organelor. Florin Roman nu-i decît un hiper mediocru ziarist de provincie, cu caracter de băgăcios și cu ambiții de putere peste măsura cuprinderii sale intelectuale și profesionale.

Florin Roman nu s-a remarcat decît prin prestațiile de lătrău liberal lăsat din lesă în cele mai dificile situații pentru partid. A fost recompensat fără merite și performanțe, confirmînd încă o dată păcatul majorității oamenilor din politica noastră.

A făcut o școală gen gîsca prin apă la universități de importanța unei cutii poștale, cu diplome la acoperire și cu pretenții de specializare pe deșerturi de nimic.

3. Reacțiile premierului Nicolae Ciucă în debut de mandat sunt aproape triste. Nicolae Ciucă este general de partid, un om plasat la PNL pentru a da o acoperire politică unei responsabilități militare. Şi care trebuie să facă față comenzilor nepricepute ale președintelui, intereselor și jocurilor din partidele politice, lucrăturilor instrumentate de serviciile secrete, sărăciei și dezorganizării economice și presiunilor externe din ce în ce mai hrăpărețe.

Toți cer, pretind, comandă, recomandă și pun tălpi.

Pas de le rezolvă, în condițiile în care experiența este zero, iar interesele depășesc cu mult capacitatea de a răspunde.

4. Președintele care s-a dus la Bruxelles să ”dicutăm cum să obținem un nou vaccin” (cu microscopul sau din buget și de la cine!) n-a scăpat ocazia să ne spună despre cazul Șoșoacă versus Italia că trebuie să se facă verificări la sânge, pentru ca astfel de incidente, care „până acum ar fi fost inimaginabile”, să nu se mai întâmple.

Președintele Klaus Iohannis trece ca trenul pe lîngă lucuri de o importanță uriașă pentru țară și insistă pentru verificări la sînge în cazul unui scandal umflat peste măsură.

Nu-mi rămîne decît să bănui în continuare că ne aflăm în fața unui lucrături ca în bancul cu samovarul. Trebuie distrus de mic, altfel pufăie din ce în ce mai puternic și poate ajunge o locomotivă cu aburi.

Minunată cooperare internațională la contracararea unui pericol pentru politica unei țări membre a Uniunii Europene!

Preluat: https://www.cotidianul.ro/patru-lucruri-care-ne-omoara/

Lasă un răspuns