O poveste și un loc de vacanță – de Cornel Nistorescu


Pe un site intitulat „Prietenii Sfîntului Munte”, cineva explică semnificația cuvîntului Avaton. El înseamnă literal „neumblat”, referindu-se la interdicţia intrării femeilor în Sfântul Munte Athos, precum şi în alte mănăstiri cu rânduiala „avaton”.


Sună frumos, sună misterios dar sună și misogin!


„În ultima vreme, se vorbeşte mult despre desfiinţarea „avatonului Sfântului Munte şi despre hirotonirea femeilor”. Mi s-a cerut şi mie părerea pe care o şi dau tiparului, deoarece, după înţeleptul Solomon, „vreme este să taci şi vreme să grăieşti” (Eccl. 3,7).


Avaton este la doi pași de Republica monahală a Athosului dar nu este nici pe departe un loc monahal, interzis femeilor. Dimpotrivă! În fapt, pe la hotelul Avaton, nici nu este cale să ajungi la Sfântul Munte, chiar dacă apropierea lui poate induce o stare de evlavie. De obicei, și turiștii și călugării și oficialii greci ajung la Athos prin Ouranopoli, de unde se îmbarcă pe un vas pînă la portul peninsului monahale.


Așadar, Hotel Avaton este doar numele unui loc neumblat din imediata vecinătate a lumii monahale, unde Themistoklis Chantzis a făcut primele trei căsuțe de vacanță. Prin 2000, a ales locul sau locul l-a ales pe dînsul. În Grecia, dar, mai ales, pe aici, în Halkidiki, toată lumea crede în minunile Sfintei Maici Născătoare de Dumnezeu. Cînd am fost prima data la Athos, am înțeles de ce seara, la apusul soarelui, toate mănăstirile au porțile închise. Călugării trag porțile grele și căptușite cu bîrne, pun grinda de siguranță și duc cheia la Icoana Maicii Domnului unde este lăsată pînă dimineața. Ea păzește mănăstirea de hoți, de pirați și de molime. Dacă se întîmplă să bată cineva la poarta închisă, bolnav, flămînd sau amenințat de lotri, călugării deschid o ferestuică mică, atît cît să treacă un om sau cît să-i dea mîna de ajutor cerută. Un prieten al Sfîntului Munte scrie: „Încă şi Păzitoarea Sfântului Munte, Doamna de Dumnezeu Născătoare, cu semne şi minuni a arătat voinţa ei ca Sfântul Munte să rămână „avaton”.


Și locul învecinat a rămas izolat, îngrijit, binecuvîntat de pace și de un aer vălurit de briză, unde nimeni nu striga din adîncul plămînilor, nu fluieră și nu rîde prostește.


Toți cei care au văzut construcțiile și amfiteatrul natural ales de Themistoklis Chantzis pentru case de vacanță au rămas șocați de frumusețea peisajului. Themistoklis le-a vîndut pe două cît ai zice pește și a păstrat una singură pentru el și familia sa. De la această „aventură” imobiliară a pornit în ani dezvoltarea unuia dintre cele mai frumoase și liniștite hoteluri din Halkidiki. Temistoklis Chantzis a vîndut fabrica sa de confecții din Salonic (moștenită de la tatăl său) și a mai cumpărat terenuri în acest loc neumblat din golful Komitsa, la cîțiva kilometri de Nea Roda. Ce a făcut Chantzis? A ales varianta proiectului de lux pentru oameni care vor discretie, liniște, calm, servicii ireproșabile, peisaj marin spectaculos și respect. Și a construit un complex de vile cu apartamente de vînzare și un hotel care seamănă ca două picături de apă cu apartamentele din vilele de vacanță. A deschis lucrările în 2000, a construit și a vîndut și apoi a demarat hotelul Avaton, deschis în 2015. Cu o singură diferență. La clădirile rispite pe dealul care se duce ca un amfiteatru în jurul golfului, a adăugat un restaurant de lux, cu mesele așezate pe umerii pantei, pe mici terase tăiate în mal și acoperite cu blana unui gazon impecabil. Bucătăria este îngropată în piatră, undeva în spatele barului și acoperită cu iarbă. Cu trei ani în urmă, cînd am ajuns prima data la Avaton, complexul abia se deschisese și bucătarii preparau bucatele undeva într-o clădire ascunsă după deal și le aduceau pe tăvi enorme, acoperite cu clopote de sticlă. Acum, totul vine ca la carte din noua bucătărie subterană. Toate camerele sunt cu vedere la mare, totul este în alb, cu o plajă marcată de umbrele în alb și negru, cu mese cocoțate și risipite pe un umăr de amfiteatru. Toată afacerea turistică de la Hotelul Avaton stă pe umerii unor oameni tineri. Themistoklis a vînat un somelier care lucra în Salonic și l-a adus cu toată echipa lui. La Avaton, funcționează o echipă de tineri special antrenați pentru a da expresie eleganței, gustului, detaliului și armoniei. Și fiecare este important în felul său. Și cheful Panos Papadopoulos (cu stagii în marile restaurante de stele Michelin din Londra și Paris) și somelierul Lefteris Makedonitis și Panos Chantzis, cel care conduce toată derularea cotidiană. Toți alcătuiesc un trio pe care se bazează funcționarea acestui loc special. În plină criză pandemică, în august 2020, Avaton a fost aproape plin, trecînd de 80% în materie de ocupare.




Ca om care știe ce înseamnă valorile morale și profesionalismul, Themistoklis Chantzis s-a retras și a dat semnătura și bagheta de dirijor fiului său Panos (prescurtarea de la Panagiotis, numele bunicului său) abia întors de faimoasa școala de turism de la Lausanne.


Ce este Avatonul din această vară? Un loc de pace și lux, de confort și servicii ireproșabile, în coasta republicii monahale a Athosului, cu toate serviciile la îndemînă și cu o echipă 100/100 dedicată turiștilor. O afacere de familie care a ajuns la cele mai înalte cote ale serviciilor și pentru care a fost inclus în rețeaua Luxury Hotel&Villas-Relais & Chateaux.


Dintre multele locuri pe care de-a lungul anilor le-am văzut în Grecia, Avatonul mi se pare între cele mai discrete, elegante și dătătoare de pace locuri din cîte am călcat.

Preluat: https://www.cotidianul.ro/o-poveste-si-un-loc-de-vacanta/

Lasă un răspuns