Se apropie Sărbătorile și, în loc de clinchete, se aud pocniri din bici de la Cotroceni și scrâșneli de măsele, înjurături, plînsete și nemulțumiri de oameni necăjiți. Scurt! Mie nu-mi miroase a bine! Așa campanie electorală agresivă a președintelui României n-am văzut de cînd scriu. Klaus Iohannis ignoră statutul de mediator prevăzut de Constituția României și continuă să tragă pumni și capete în figură unui PSD înmărmurit, tratat ca un sac de box.
Nimeni nu are curajul să înfrunte agresivitatea prostească a președintelui. L-am văzut pe micul ecran pe și mai micul și rudimentarul Florin Roman (PNL) spunînd „Președintele României își dorește o majoritate serioasă“. Ne-am dat dracului. Un moț dogit se gîndește la dorințele președintelui! Unele partide din țara noastră s-au transformat în cititori de subconștient. Zi și noapte, se străduiesc să afle ce visează și ce clocește ego-ul primar al comandantului liberalilor! Capitală la Sibiu? Constituție modificată cu 3-4 mandate pentru președinte? Regionalizarea țării în voievodate? Repararea legilor care să-i redea rolul de dirijor și stăpîn al mecanismelor juridice? Un concurs nebun stăpînește floarea PNL. Cum să-i facă plăcere? Cum să-i nimerească așteptările și instinctele? Ai zice că tot programul PNL este alcătuit numai din făcutul pe plac. Unii liberali se dau cu capul de pereți că nu izbutesc să afle rețeta după care, la alegerile din 6 decembrie, să-i prezinte lui Klaus Iohannis și „poporul meu”.„Guvernul meu” și „serviciile mele” îi stau ca florile la butonieră. Mai vrea „parlamentul meu” și „poporul meu”. După care, o statuie uriașă în mijlocul Sibiului care să marcheze „eternitatea mea”. Și de pe ale cărei înălțimi, pe vreme de ploaie și de moină, să se prelingă valuri de ranchiună și mînie, falduri de palton, scrîșneli și resturi de fiere verde. Și, cu toate acestea, cu toată eternitatea care îl colindă, încrîncenarea lui Klaus Iohannis nu miroase a bine. Nici pentru el și nici pentru țară.
Ar trebui să ne temem și să citim cu groază decretul prin care președintele României a înaintat în grad 13 generali. De ce? Care sunt faptele de glorie comise de aceștia? Au pus umărul la funcționarea softului care centralizează numărarea voturilor? Sau au fost stimulați ca în 6 decembrie să pună umărul la „parlamentul meu”. Vorba dovleacului de Florin Roman: „Președintele își dorește o majoritate”.
Că nu și-o dori un pretzel sau o piuneză în pantaloni!
În această baltă de tăcere și resemnare politică, în care nici un partid nu se ridică să întrebe de dubioasa și inexplicabila decorare a generalilor, ziaristul Ionuț Cristache întreabă insistent de ce a fost decorată Sîia Cenușă de la Ministerul de Interne? Marcel Vela, cu aerul său de bișnițar coborît de pe motocicletă, se uită la picioarele decoratei, iar Klaus Iohannis, la cerul învolburat de deasupra Văii Oltului.
– Ete, na! Ce mai vor și ăștia!?
Iar, în sedința de alegere a șefului CSM, în care se vede cum se învîrt rotițele binomului, o judecătoare se ridică și-l trosnește pe Klaus Iohannis cum nu l-a trosnit niciun politician. Politicos, moral, elegant și descalificant pentru prestația agresivă din toată campania electorală, mai mult campanie prezidențială anti-PSD. Judecătoarea Gabriela Baltag i-a spus președintelui ca de la obraz lucruri pe care nu i le-a spus nici un politician român:
„-Domnule preşedinte, nu mi-am făcut un obicei şi nu mi-aş fi dorit să iau cuvântul, dar pentru că, din păcate, obiceiul dumneavoastră de a face politică în CSM este evident, aş vrea să vă adresez o rugăminte, care vine din partea mea şi nu numai a mea, ci şi din partea altor magistraţi ai acestei ţări. Vă adresez rugămintea, poate măcar la finalul mandatului nostru, nu veţi mai aduce dezbinare în această instituţie, pentru că suntem suficient de dezbinaţi” (……)
„Ştiu că sunteţi creştin, vă văd de multe ori la televizor duminica. Ştiţi că la sfârşitul vieţii nu suntem întrebaţi sau nu dăm socoteală pentru cât am urât, ci pentru cât am iubit şi iertat. Dacă tot sunteţi oaspetele nostru, musafir cum spuneţi dumneavoastră, aş vrea să nu lăsăm să treacă această zi fără să spuneţi colegilor noştri şi societăţii căreia vă adresaţi cum vă raportaţi dumneavoastră la posibilitatea de a fi din nou pe val în Justiţie serviciile de informaţii, indiferent de numele lor. Ştiu că v-am auzit în octombrie vorbind de faptul că nu veţi agrea acest lucru, însă să nu uităm, domnule preşedinte, că, în septembrie, aţi dat un vot în CSAT pe această problemă şi nu îmi explic dacă va exista o hotărâre de retractare faţă de viziunea dumneavoastră din octombrie. M-aş bucura dacă aş afla răspunsul la această problemă”.
Am reprodus o mare parte din discursul judecătoarei Gabriela Baltag pentru că el conține, pe fond, reproșuri de comportament antidemocratic. Tradus în termeni de flecăreală la cîrciumă sau de discuție la portiță, adică pe limba poporului român, afirmațiile judecătoarei se pot traduce destul de greu. Ar putea suna și așa: „Mă, Sulică! Ce te amesteci unde nu-ți fierbe oala?“
Aceste mici întîmplări din preajma alegerilor au darul de a ne lămuri despre calitatea lumii noastre politice. Ea este mereu ambalată în principii, legi, norme, promisiuni și glagorie cîntătoare. Iar dedesubt și dincolo de toate colcăie doar viața mizerabilă, egoistă și păcătoasă a celor care au pus laba pe putere. Defilări, depuneri de coroane, eroi, imn, cîntece patriotice, momente solemne, decorații, titluri și funcții, iar dincolo de toate acestea un cont, un cur și un ogeac din care să privești liniștit la luna încă virgină și nespurcată de proști!