Poliția este la mare. Copiii radiază. Instituțiile publice înoată chinuit prin valuri. Politicienii se lăfăie departe în insule, unde nu-i fotografiază nimeni și unde notele de plată nu pot fi interceptate de presa de scandal. Revoluția României stă în buluceala de pe Litoral. Pe vremuri, ne miram de suta de mii de turiști fugiți la mare în cel mai fierbinte weekend. Azi, sunt de trei ori pe atîția, fără să existe un trend de redecoperire a României de către propria populație. În țara noastră este doar mai comod, mai simplu, mai enervant poate de supraviețuit. Dar este acasă. Avem de-a face cu o redescoperire forțată, cu un mod de a ignora pandemia la noi acasă. Cu toată prostia și nepriceperea guvernanților, parcă nu-i atît de periculoasă ca pe aiurea, mai ales prin locurile necunoscute, în care nu avem chef să ajungem.
În comoditatea noastră de marginea Balcanilor, în cazul de față, de marginea bălții, ne deranjează doar plajele devenite peste noapte prea largi. Salvarea Litoralului (atîta cît s-a putut contracta pînă acum) a devenit subiect de cîrteală. Toate țațele protestează că apa este prea departe de tonete, că tarabele cu mici, gogoși și pufuleți nu sunt la îndemînă. O ziaristă pregătită la școala profesională de coafeze tv a încercat să facă o demonstrație cu un pahar de caffe frappe. De la tarabă pînă la apa mării i s-a pleoștit spuma. Pentru lele Lilly viața fără frișcă la buza mării a devenit mai tristă și nu-i ca vacanța de altădată. Și fără șezlong proptit lîngă valuri nu-i romantism și vacanță fericită.
Traficul de pe Litoral este oglinda de cristal a țărișoarei noastre îmbătate de vară și de nepăsare. Plouă peste tot cu puștime îmbarcată în mașini second-hand dotate cu amplificatoare puternice. Blocajele de trafic sunt ca la valurile de emigrație sau ca fuga din fața frontului. La fel de zgomotoase, de diperate, de nervoase, de periculoase.
La Costinești, continentul turistic al celor tineri, autoturismele încalecă ultimul petec de verdeață sau gonesc pe drumuri de pămînt, pe lîngă șoșea, și înalță colbul ca avioanele aterizate pe un drum de țară. Sau ca remorcile leneșe, încărcate cu baloți de paie.
La Costinești, haosul, carnavalul și bomba verii sunt împreună. Dincolo de zidurile minunatului resort Vox Maris, unic în Romania, se întinde un soi de maidanul dragostei abandonate, de tărîm mai fără lege, fără Sanepid, fără autorități, arhitecți și inspectori. Tabăra studențească de la Costinești (referință sentimentală pentru cîteva generații de intelectuali) arată ca un cartier de la marginea orașului Cernobîl, părăsit vreme de două-trei decenii și populat peste noapte de valurile de curioși năvălite după difuzarea unui serial de succes. Căsuțe abandonate și fără geamuri, căsuțe închise în țarcuri de sîrmă, hoteluri construite aiurea pe mici suprafețe de pămînt obținute de la BTT prin cine știe ce învîrteli, tarabe, chioșcuri, tonete, cașcarabete fiecare cu putoarea sau cu parfumul ei împrăștiat ca să îți mute nasul.
Este un fel de orășel din America Latină mutat la pachet în cel mai frumos loc din anii comunismului. Ce a construit comunismul a mutilat libertatea. Și pe care economia de piață și democrația, în loc să-l conserve și să-l dezvolte, l-au distrus cu șenilele prostiei și ale dezorganizării. Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) sau ce a mai rămas din el arată mai degrabă ca o afacere cruntă de pirați politici. Cu o hîrtie au venit peste noapte, au preluat puterea și au început să vîndă și să închirieze. Directorul BTT se numește Dragu. O fi avînd o legătură cu Anca Dragu, anonima și fantomatica președintă a Senatului României? Mintea mea învățată să nu creadă, să se îndoiască mereu și să sape în fiecare noutate m-a obligat să-mi pun o întrebare:
-Nu cumva decăderea BTT-ului și banii scoși din asta au contribuit la ascensiunea Ancăi Dragu?
Nu de alta, dar în România nimeni nu te sprijină și nu te promovează dacă nu cotizezi într-un fel sau altul.
Satul Costinești a devenit o colonie turistică de-a dreptul haotică. La fel ca Vama veche. Traficul se blochează mereu. Satul se extinde în cîmp după cum își aranjează fiecare. Primarul este aerian. Ce puțin! Dumitru Jeanu, primarul mai nou de la Costinești, a semnat un certificat de urbanism fără să precizeze în ce scop. Vă imaginați cum arată urbanismul acestei așezări asaltate de nevoi imediate și de nepricepere? Predecesorii săi și-au pus semnătura pe haosul acestei mici localități dobrogene care în fiecare vară ia forma unui circ non-stop pentru tineret. Costinești se dezvoltă cum dă Dumnezeu. Lîngă căsuțele țăranilor, extinse pentru mărirea numărului de camere, se ridică hoteluri de două-trei stele și vile chinuite de talentul proiectanților. La geamurile și pe verandele clădirilor se derulează un soi de campionat balcanic de chioșcăreală. Șlapi de toate mărcile și culorile, mingi de plastic și tricouri fake, înghețată și manele, hip-hop și cartofi pai, prăjiți ca în ulei de motor, păpuși și colaci de plajă, porumb fiert și acadele, rochii de plajă prăfuite și huse de telefon, un fel de magazie planetară a nimicurilor casnice și cotidiene.
Într-un soi de oglindă murdară se vede țara la Costinești și într-o alta de cristal se vede România de la Saint Tropez, unde se adună elitele noastre economice și politice pentru a pune la cale Planurile Naționale de Redresare a Regretelor!