George Simion, liderul AUR, le-a dat o adevărată lecție de patriotism tuturor politicienilor din România prin discursul său de astăzi de la tribuna Camerei Deputaților.
„Capul lui Mihai Viteazu’ de la Torda se ridică/ Şi întreabă de ce Țara a rămas aşa de mică/ Şi Câmpia Turdei tristă îi răspunde lui cu jale: Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale!
Mesajul meu de astăzi este pentru poporul român, ca să știe: restaurantele din Parlament sunt deschise. Tot sectorul HORECA trebuie deschis, nu acceptați așa ceva. Voi, popor român, sunteți amendați dacă purtați masca un pic mai stânga sau dreapta, sunteți amenințați, bătuți, dar aici, în Parlament, la 2 noaptea, se vota în mod abuziv conducerea Camerei Deputaților și stăteau unii lângă alții ca hienele gata să atace ciolanul.
Nu mai acceptați popor român tot ce vi se servește. Părinții și bunici noștri ne-au lăsat o țară fără datorii. Astăzi am ajuns să ne împrumutăm cu peste 1 miliard pe oră – îi mulțumim dl. Cîțu peste acest lucru. Popor român, este timpul să redeschidem școlile. Asta cerem noului guvern. Sunt sute de mii de profesori, sute de mii de părinți, este în joc viitorul copiilor noștri. După 10 ianuarie redeschideți școlile pentru a avea un viitor!
Și acum vreau să spun românilor, de ce toată graba asta, de ce în ciuda regulamentului Camerei Deputaților, a trebuit votat pe repede înainte acest guvern? Toate comisiile să aibă mașini, secretare, funcții, salarii din banii voștri, popor român! Miza cea mare este bugetul pe care și l-au împărțit și l-au negociat până în ultima secundă. Banii voștri, ai fiecăruia dintre voi, împărțiți și România împărțită ca o pradă.
Popor român, refuzați să mai plătiți biruri și taxe, luați legătura cu țăranii români și cumpărați direct de la ei. Oricum, ne vor îndatora cât de mult pot ei, oricum banii voștri or să ajungă să fie furați. Nu mai plătiți biruri, nu mai acceptați , luptați-vă și redeschideți afacerile! Redeschidem împreună școlile. Nu mai acuzați străinii că ne taie domnitorii/ Și intimidează Țara cu guverne provizorii/ Eu atât aș vrea să aflu arătându-vă obrazul/ Oare unde-au fost românii când a fost tăiat Viteazul?