Cu certitudine, Ion Cristoiu a fost primul care a avansat ipoteza unei lovituri de stat. În februarie 1990, pentru primul număr al revistei Expres, mi-a dat un material mai lung care se numea „22 decembrie 1989- o după-amiază cu prea multe întrebări”. Cînd l-am citit mi-a căzut fața. Eu eram după întoarcerea în țară din turneul cu Victor Rădulescu pe la șantierele românești din Orientul Mijlociu. Încă mai trăiam sub impresia revoluției și a mîniei proletare împotriva dictatorului care avea „cîntar de aur“ pentru mîncarea cîinilor și „robinete de aur pe la băi”. Dintr-o dată, ca un ciomag în moalele capului, Ion Cristoiu punea sub semnul întrebării toată desfășurarea Revoluției. Toate întrebările sale din acest prim articol tipărit într-un tiraj de o jumătate de milion de exemplare a fost un prim cutremur important pentru idea de revoluție. Cine a avut nas sau doza de luciditate a înțeles repede și a dus mai departe întrebările lui Cristoiu.
A doua mare lovitură avea să vină de la traducerea și publicarea în revista Expres, tot în 500.000 de exemplare, a articolului scris de Radu Portocală și publicat în săptămînalul francez Le Point. L-am retipărit în 300.000 de exemplare după o săptămînă tot în Expres. Se smulgea din mîini pe la Universitate. Acestea au fost cele două materiale care au șubrezit definitiv ideea de revoluție din 1989. Ce a urmat n-a făcut decît să mai lămurească din întrebările și supozițiile de atunci. Unele persistă și astăzi, fiind marile secrete nedezlegate (sau bine păstrate) ale căderii lui Nicolae Ceaușescu.
În aceste zile, Ion Cristoiu a reunit în două volume intitulate „Decembrie 1989- Un talmeș-balmeș bine regizat” (Editura Mediafax, 2021) toate articolele sale despre decembrie 1989. Volumele debutează cu un haz nebun. Cartea lui Ion Cristoiu se deschide cu umorul involuntar al articolelor din acele zile, cu poeme și cu pamflete anti-Ceaușescu, dar și cu înfierări și cu apeluri patetice ori cu prefacerile spectaculoase ale presei foste comuniste, chinuită să se transforme în „organe democratice”. Așa a apărut Scînteia Poporului din Scînteia, devenită mai apoi Adevărul, așa s-a născut Libertatea din Informația și Tineretul Liber din Scînteia tineretului.
Cu ironia și umorul de rigoare, Ion Cristoiu deschide subiectul decembrie 1989 cu aceste transformări de circ, așa ca la hopa Mitică. „Victoria Adevărului” și ”Stilul chemărist al României libere” reconstituie o parte caricaturală a „revoluției” și merită citite de toți cei care vor să înțeleagă trecerea de la presa de partid și de stat la presa cu pretenții democratice de mai apoi.
Vreme de trei decenii Ion Crstoiu s-a învîrtit în jurul subiectului decembrie 1989 de parcă ar fi vrut să scrie o monografie sau să își dea doctoratul în căderea comunismului și a lui Nicolae Ceaușescu. Cele două volume alcătuiesc o monografie caleidoscopică a evenimentelor. Mai rar, asemenea încăpățînare. Poate că numai Alex Mihai Stoenescu să se fi ținut de subiect cu o așa insistență! Misterul nedezlegat al mitingului din 21 decembrie 1989, diversiunile din stradă, jocul de șah al generalilor Stănculescu și Stefan Gușă, rolul lui Sergiu Nicolaescu, dedesubturi ale procesului de la Tîrgoviște, reacțiile, traseul și punctele de vedere ale lui Nicu Ceaușescu, toate sunt captivante. Inspirat, Cristoiu a preluat în Zig-Zag (unde a plecat după primele numere de la Expres) un interviu luat de doi ziariști de la ziarul Tribuna din Sibiu (Lucian Jiman și Rudolf Kmala) lui Nicu Ceaușescu. Acesta este, de altfel, și singurul interviu acordat de Nicu Ceaușescu presei din România. Ion Cristoiu l-a reprodus în Zig Zag stîrnind un mare scandal la vremea respectivă și îl reproduce și în volumul 1 din „Un talmeș-balmeș bine regizat”. Abia acum se poate vedea că Nicu Ceaușescu era un om destul de limpede la minte, că a înțeles corect căderea sistemului și că toată isteria propagandistică a acelor zile a generat o confuzie în jurul persoanjului.
Pe nesimțite, cele două volume ale lui Ion Cristoiu trec pe la toate personajele implicate în răsturnarea regimului Nicolae Ceaușescu, prin toate momentele cheie ale loviturii de stat, adună mărturisiri și documente și contribuie la o mai corectă cunoaștere a desfășurării „revoluției”.
Cred că în cele trei decenii de jurnalistică postdecembristă, Ion Cristoiu a pariat corect. Pe lîngă politică și evenimente de tot soiul, a revenit și s-a aplecat mereu asupra unor necunoscute din calendarul evenimentelor din decembrie 1989. Și, pic cu pic, a mai făcut puțină ordine și lumină, cu o întrebare după altă întrebare, cu mărturie după mărturie, el a construit un dosar monografic impresionant. Se citește ca un roman polițist, ca un dosar istoric sau ca o investigație jurnalistică de proporții, făcută de un veteran al presei (activ în două epoci) pe seama unui subiect care a contrariat, a atras și a rămas de referință în istoria României.
Cu această carte de istorie și jurnalistică, Ion Cristoiu s-a „lipit” ca o marcă de o scrisoare pe dosarul răsturnării lui Nicolae Ceaușescu.
Preluat: https://www.cotidianul.ro/ion-cristoiu-si-revolutia-din-decembrie-89/