George Simion, în elanurile sale adesea pline de patinări și răbufniri, de tirade goale și de dorințe de vizibilitate, a zis că istoria Holocaustului este o ”temă minoră”. Luat de val, omul a scăpat o dumă. L-a luat valul discursului politic și a vrut să pară ironic, superior, deștept, cu gîndul la alte priorități. Și a scăpat o negîndită! Este suficient să te întrebi încă o dată ”oare ce-am zis?” și să te miri, să te sperii și să dai înapoi. Mă și mir că după ce-a ajuns acasă nu și-a dat seama să facă drum întors spre locul în care a zis și să încerce să-și ia înapoi cuvintele scăpate.
Este istoria Holocaustului o ”temă minoră”? Răspund categoric, nu!
Din fericire, în România, în momentul comiterii acestei afirmații neinspirate cu posibile trimiteri nefericite, nu era în discuție istoria Holocaustului cu toate secvențele sale tragice. Se vorbea despre o idee a președintelui Klaus Iohannis, dacă nu mă înșel, la un moment dat, chiar o promisiune făcută într-o vizită în Israel. Cu aceeași ocazie președintele României a promis un centru est-european de cercetare a Holocaustului și un muzeu (devenit peste noapte, după mintea lui Iohannis și Ghinea, Muzeu Național de Istorie a Holocaustului, pentru care România să cheltuie din PNRR 40 de milioane de euro).
Declarația AUR era în contextul discuțiilor despre predarea istoriei Holocaustului în școlile din România ca materie independentă. Ceea ce este puțin altceva.
Zănaticul de George Simion nu se referea deci la toată istoria Holocaustului, ci la trecerea tragediei dintr-un capitol din manualul de istorie într-o disciplină istorică separată. Ca subiect și capitol distinct în manualele de istorie, Holocaustul există încă de pe vremea ministeriatului lui Andrei Marga. Ca materie independentă, cu teză și medie anuală, nu. Și nu există ca disciplină separată în aproape nici o țară dintre cele pe care le cunosc.
Introducerea istoriei Holocaustului ca disciplină separată în școlile din România este o idee mai nouă, o ambiție a lui Klaus Iohannis și, după el, a fraților Muraru, trompeții de bază ai acestuia în materie de combaterea antisemitismului.
Eu zic că reacția lui George Simion este una negîndită. Adică nerumegată și nedezbătută. După cum și promisiunea lui Klaus Iohannis, și a fraților Muraru, tot negîndită este. Ne aflăm în fața unor porniri personale. Așa s-au gîndit ei, din rațiuni diverse. A existat în România o dezbatere publică pe acest subiect? Chiar și numai în rîndul specialiștilor în educație? Nici vorbă. A fost promisiunea lui Iohannis făcută evreilor și acum tărăboiul este întreținut de frații Muraru care zic că musai istoria Holocaustului trebuie studiată ca materie independentă în școală.
De ce nu și istoria Germaniei, pentru că acolo s-a produs și acolo au apărut cauzele?
De ce să nu devină materie separată și Holocaustul poporului armean? Pentru că este ceva mai mic?
Cine măsoară și stabilește dimensiunea tragediilor umane?
De ce să nu facem materie separată din atîtea alte situații dramatice ale unor etnii? Unele au și dispărut!
Sunt un susținător al lecțiilor aprofundate despre toate tragediile și evenimentele importante ale lumii, inclusiv al predării istoriei Holocaustului și a comunismului. Precizez că, în ciuda numărului mare de tragedii produse de fiecare, nu le amestec.
Dar comunismul românesc nu este materie de studiu, în ciuda faptului că a nenorocit România poate pentru secole, dacă nu pentru totdeauna.
Iar istoria Holocaustului să fie materie independentă pentru că așa a promis Klaus Iohannis ca să mai înmoaie (îndulcească) preluarea de către FDGR a bunurilor fasciste confiscate de statul român în baza convențiilor internaționale și a decretelor din epocă.
Cînd FDGR s-a declarat succesor al Grupului Etnic German (Deutsche Volksgruppe) preluînd în succesiune bunuri de sute de milioane sau miliarde de euro, nu s-a dezbătut nimic. Nu a fost necesară nici măcar o dezbatere în sala de tribunal sau să se spună că ar fi bine să studiem efectele nazismului. Nici Holocaustul la care a fost supusă populația de evrei de prin țările europene nu era atunci o temă.
George Simion a vorbit fără să gîndească. Mai corect, a vorbit fără să se exprime precis, cu un enunț clar. Încercînd să se opună unei ambiții a președintelui și a fraților Muraru de a face din studierea istoriei Holocaustului o materie independentă, el a ajuns la o formulare ambiguă, trecută rapid de Iohannis-Muraru and co în categoria blasfemiilor.
Scot că afirmația este departe de o tragedie, de o amenințare. Cred că ne aflăm doar în fața unei improprietăți de exprimare și a unor exagerări.
Și eu sunt împotriva trecerii Holocaustului ca materie independentă de studiu în școlile românești. Temă de studiu, lecții multiple, subiecte de dezbatere, da. După cum cercetarea unor aspecte ale Holocaustului în România este o temă de lucru obligatorie. Dar pentru istorici, nu pentru organisme create peste noapte numai pentru a acuza România de antisemitism.
De ce nu cere Klaus Iohannis documente, date și lucrări despre abuzurile germanilor din România comise la adresa evreilor de la noi prin anii 40-44?
De ce istoria contemporană a României nu își are tomurile în bibliotecile lumii, în toate limbile? Iohannis, frații Muraru, băgăcioși pentru a cîștiga simpatia și sprijinul evreiesc, exagerează pe cont propriu. În ciuda funcțiilor ocupate, nu se reprezintă decît pe ei și ambițiile lor. Populația României gîndește altfel și nespus de departe de ei.
La defilări și la parade sunt primi, la adevăr și la muncă, mai la coadă!
Transformarea unei ziceri negîndite, a unei formulări proaste a lui George Simion în pretext pentru a cere interzicerea unui partid politic parlamentar care nu are o doctrină cu asemenea ambiții și nici nu are un program antisemit mi se pare o ticăloșie pusă la cale de niște nemernici.
Ca să nu zic, de niște săraci de caracter și de duh, refugiați în politică!
Preluat: https://www.cotidianul.ro/iohannis-si-fratii-muraru-nu-se-lasa/