Ziua Națională Constantin Brâncuși are o agendă care te copleșește. Pe măsură ce producția artistică din România se diminuează și se pierde în ton minor, se înmulțește numărul comemorărilor și al evenimentelor dedicate, mai ales lui Eminescu și Brâncuși. Poate că este un semn al unei anume vinovății culturale. În interviul din 1930, publicat în ziarul Curentul, Constantin Brâncuși spunea ziaristei Apriliana Medianu că nu se mai poate întoarce și că nu vrea să ia comenzile nimănui. Iar despre artă formula cîteva considerații de mare profunzime, valabile peste decenii:
„Arta nu s-a desvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență. Tot ce se creiază prin filozofie și religie e bucurie, lumină, libertate. Tot ce este pornit în alt sens e lucru pierdut”(…)
„Toate au pornit din mine. M-am pomenit făcând sculptură. Arta e o taină – o credință, nu e o formulă. Când se face după o teorie e falsă. Trebue să ne distrugem pe noi, să ne degajăm de toată impertinența omenească. Numai astfel isbutim să descoperim frumosul”.
Nu mă pot abține să nu reproduc și un alt pasaj din interviul luat în 1930, pe care îl republicăm, în întregime, în Cotidianul de astăzi:
”Dacă ați încerca să reveniți în țară definitiv?
Dacă… nu pot să mă întorc. Cine îmi dă mie să mănânc aici? Eu nu pot să mă bat, să dau pe alții la o parte, pentru ca să obțin o lucrare.
Parisul e o cetate universală…
Nu. E târziu acum să mă mai strămut în țara mea. Nu mai am timp să mă afirm!”
Să fi presimțit Brâncuși celebra ședință a Academia RPR, cu „Gh. Călinescu, Iorgu Iordan, Camil Petrescu, Al. Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Al. Steriadi, V. Eftimiu şi tov. Geo Bogza, prof. Al. Graur, prof. I. Jalea, I. Panaitescu-Perpesicius şi K.H. Zambaccian?
Și care conclav de la Academie avea să intre în cel mai jenant inventar de prostii comise la porțile eternității:
”Tov. Acad. Oprescu spune că nota tov. Călinescu a lămurit o serie de chestiuni importante. D-sa arată că datele şi faptele citate de D-sa cu privire la Brâncuşi, o figură mai puţin cunoscută, arată lipsa lui de sinceritate şi îl ilustrează ca pe un om de talent şi de mari speranţe în prima parte a activităţii sale, dar care, sub influenţa unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indefinitul, şi a cubismului, a devenit formalist, chiar când foloseşte elemente din arta populară, speculând prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze.
Tov. Acad. V. Eftimiu precizează că tov. Jalea a intenţionat prin comunicarea D-sale să reabiliteze operele valabile ale lui Brâncuşi.
Tov. Prof. Graur este împotriva acceptării în Muzeul de Artă al R.P.R. a operelor sculptorului Brâncuşi, în jurul căruia se grupează antidemocraţii în artă”.
Joi la amiază, cu o zi înainte de împlinirea a 145 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, mă sună domnul Mihai Anghel de la Domeniul Coroanei.
-Ce mai faceți, domnule Nistorescu?
-Bine, strâng articole pentru mîine! Că-i ziua lui Brâncuși. Dar dumneavoastră?
-Mai făcurăm și noi ceva! Vă mai aduceți aminte de Marama, vinul pe care l-am dedicat Reginei Maria? Acum, nevastă-mea s-a gîndit că ar fi bine să-i aducem și noi un omagiu lui Brâncuși! Ea-i olteancă de p-aci de la Amărăști și de o vreme tot zice să facem și noi ceva pentru Brâncuși. Și făcurăm un Roze grozav. I-am zis Sărut, dar, cu pandemia asta, nu putem face nici o lansare. Zilele dracului! Niciun pahar de vin nu mai poți să bei cu prietenii! Numai cîte doi! Și pe la „colțuri“!
De cîte ori văd o fotografie a lui Constantin Brâncuși mă gîndesc la întîlnirea de foc a acestuia cu Maria Tănase și la melodiile lui Django Reinhardt și Bob Galloway. Într-unul din cîntecele lui Galloway, parcă se aude un „hai-da, hai-da, hai-da!” pe care nu-l putea auzi decît de la Constantin Brâncuși și de la Maria Tănase!
-Hai-da, hai-da, hai-da!
Amîndoi erau pe drumul care ducea spiritul românesc în universalitate.
