Grosolănii de guvernanți tembeli – un editorial de Cornel Nistorescu


Doamne, ce purtare de oameni grosolani, fără simț civic, fără obraz, fără minte și fără credință! De prin toate zonele țării, lumea se plînge că măsurile stricte privind înmormîntarea celor bolnavi de Covid 19 au atins absurdul, grotescul și sadicul de care este în stare doar gîndirea unor politicieni tembeli. De un an de zile, transportul celor contaminați și tratamentul bolnavilor a suferit schimbări și modificări logice, argumentate medical. Și adaptări de proceduri de ordin practic. De la ridicolul și teatralul transport cu izoleta la internarea imediată a celor asimptomatici, pe bază de rațiune și experiență, s-a ajuns la mersul de bună voie la spital și la tratamentul acasă în cazurile formelor ușoare. De la păzitul contaminaților cu jandarmii s-a trecut la un comportament ceva mai rațional. Numai dezinfectarea și înhumarea morților nu s-a schimbat cu nimic. A rămas tot la desfășurarea sălbatică aplicată la eradicarea pestei porcine în gospodării țărănești și în focare contaminate.

De mirare că, după mintea contabilului Vlad Voiculescu din fruntea Ministerului Sănătății, nu s-a trecut la incendierea caselor în care au locuit și decedat bolnvi de Covid 19. Nici dacă măsurile de protecție și protocoalele de desfășurare ar fi fost redactate de niște măcelari, ele n-ar mai fi arătat așa! Poate dacă ar fi fost scrise numai de niște hingheri!

Români îngropați ca borfașii. Arafat: Ilogic

De săptămîni și luni, reprezentanții cultelor din România au inițiat demersuri pentru modificarea aberațiilor prevăzute de normele sanitare în vigoare. Este un sacrilegiu, un atac la credință, o batjocură la adresa omului! O revoltătoare decădere a condiției umane! Au convins guvernul și Inspecția Sanitară de Stat dar nu pot trece de Ministerul Sănătății. Acolo cuvîntul bisericilor nu ajunge. În viziunea progresistă și neomarxistă adoptată de noua echipă, omul este doar un animal, iar sfîrșitul unui animal contaminat trebuie gestionat cu strictețe sanitară și aplicat cît mai repede cu putință. Că omul nu-i animal sălbatic și nici vită de povară și că trecătoarea sa alcătuire din carne și oase nu este doar apă și materie uscată, că mai are și credință și demnitate și onoare și rude, că nu dispare în întregime prin înhumare lor nu le pasă! N-au minte să priceapă, nici educație să-i ajute și nici credință să-i înmoaie. Pentru ei, drumul spre Viața de Apoi este doar un parcurs de carieră și o aplicație de folosit. După mintea lor, un mort contaminat de Covid 19 (nu neaparat confirmat de o expertiză medico-legală!) trebuie tratat ca o simplă curățenie după norme sanitare stricte!


Se cutremură lumea de groază! Oroarea continuă iar strigătele populației ofensate nu ajung la mintea tembelă a guvernanților și a celor de la Ministerul Sănătății! Ei văd într-o simplă slujbă într-un spațiu deschis, într-o ceremonie de omagiere și de despărțire de un om un pericol la fel de mare cu devastarea unui laborator sau derularea de scene cu nesfîrșite îmbrățișări mortuare din filmele de groază. La imaginile cu carnea care se desprinde de pe fețele morților se oprește și cultura lor cinematografică.


Despărțirea de ființa umană pentru mintea lor automatizată arată ca o simplă obligație la o predare de autoturism sau de frigider la punctele de colectare pentru tichetele utilizate în campania „Rabla”.

Nemernicilor! Să fiți blestemați!

De mirare că Biserica Ortodoxă Romană dar și celelalte, în ciuda faptului că se roagă și plîng sau că semnează petiții, nu se ridică! Cînd poporul român a fost în pericol, bisericile surori s-au așezat cu crucea în fruntea românilor și i-au condus în apărarea demnității și credinței neamului. Acum, ce fac? Toata credințalele pe care le slujesc, creștine sau necreștine, sunt ultragiate iar slujitorii bisericii tremură de frică! Nu care cumva să stîrnească mînia puterii inculte, crude și nepăsătoare!


La fel de trist mi se pare protestul celor tineri. Strigă după libertate dar nu posedă noțiunile cu care să priceapă și să apere demnitatea poporului din care fac parte.


Nu înțeleg că libertatea de discotecă și terasă, de concerte, de mall și cinema fără credință și fără onoare nu valorează doi bani!


Între cruzimea și prostia conducătorilor și demersurile protestatarilor nu a mai rămas nici o linie roșie de netrecut!



Patriarhia: Modificarea regulilor înmormântărilor, imperios necesară

Preluat: https://www.cotidianul.ro/grosolanii-de-guvernanti-tembeli/

Lasă un răspuns