Gata! S-a sfîrșit vacanța. Gata cu petrecerile! Gata cu îndoielile! Gata cu frica! Avem o groază de treabă! Avem atîtea de făcut! Avem programul ”România normală”. Căci anormali eram cu toții cînd l-am votat pe președintele Iohannis. Și care avea cel puțin acest motiv să-l susțină. Și care s-a șters repede din memoria președintelui. Și a electoratului. N-a fost decît o glumă electorală! De fapt, ”România normală” nu este decît ”Proiectul de țară” revopsit și rebotezat. Și care nu există. Avem programul ”România educată”. A început cu afacerea tabletelor pentru elevi și care continuă cu electrificarea unor sate și cu introducerea internetului și cu Monica Anisie și se va încheia abia după sfîrșitul acestui mandat prezidențial. Bineînțeles, mult, mult, după!
Avem programul de guvernare a lui Sf. Vasile Cîțu! Bun sau prost, chiar dacă nici el nu-l știe, chiar dacă este doar o ciornă de papițoi îmbătrînit, străin de economie. Este un program. Avem de lucru! Cum-necum, avem un program trecut prin parlament, chiar dacă a fost făcut de unul care a încercat să dea o lovitură pe cursul monedei naționale. Și care, acum, ajuns premier, și-a luat partenerul de aventură financiară pe postul de consilier de onoare!
Lucian Isar (fiul generalului de securitate Ion Isar) a fost plantat consilier de onoare, fără plată (nu că nu i-ar arde buza după bani, ci pentru că bietul consilier este urmărit financiar și, oricîți bani ar primi, ar rămâne fără pentru că are de returnat vreo 800.000 de euro). Omul are o performanță personală bună de împărtășit și premierului Vasile Cîțu. Și el are nevoie! Amîndoi aventurierii au însă un program de guvernare a țării. Și pe lîngă, contracte, intermedieri, aprobări, vînzări, privatizări etc! Știe președintele de învîrtelile lui Lucian Isar? Știe pentru că știe de Alina Gorghiu! Are parte? Sau nu-i pasă! Știe el ce au făcut cei doi, premierul și consilierul lui? A priceput Klaus Iohannis de ce Vasile Cîțu l-a luat pe Lucian Isar la ușă? Știe el de ce e bun un asemenea om pentru o asemenea ”consigliere”?
Programul de guvernare e bun măcar de scos ochii și de trăit iluzia că România are niște stegulețe colorate pe un drum imaginar, pe care nu va merge niciodată. Eventual, pe lîngă!
Avem programul de vaccinare, la care s-a lucrat din greu. Merge și el! Adică funcționează strună din cînd în cînd. Ca toate programele anunțate de guvernanți cu surle și trmbițe. Și care sfîrșesc într-un fîs (pîrț) discret. Nu degeaba a făcut președintele ședințe la Cotroceni? Să-i vadă pe coordonatori și să aibă de ce face conferințe de presă! Propagandă multiplă, pe alocuri artistică sau naivă, dar patetică și cu efecte reduse! Și fără participarea demonstrativă a conducătorilor!!!La Cotroceni și la Palatul Victoria vaccinarea începe cu portarii și cu secretarele!
Avem programul de combatere a pandemiei! Se înnoiește mereu! Cu fiecare zi, România luptă și nu se lasă și urcă în clasamentul contaminărilor!
Avem Programul de Reconstrucție și Reziliență, program de încurajat și înveselit populația pe ideea că țara va primi bani de la Bruxelles și că vor fi fonduri pentru castele de zahăr și ciocolată și ăentru drumuri glazurate . Și care program trebuie rescris, fiind plin de greșeli, ca toată administrarea societății. Poate trebuie precizat în clar că toți banii care vin trebuie să se întoarcă la multinaționalele care se vor implica în punctele principale ale programului de reconstrucție.
Avem programul de înarmare cu 2% din PIB pe care președintele l-a semnat contra unei șepci și care merge strună. Plătim și mai vedem noi ce și cînd funcționează eficient!
Și mai avem programul dement pe justiție, care vizează SIIJ și Curtea Constituțională.
Doamne, ce multe mai avem de făcut!