Florin Cîțu a demisionat din funcția de președinte al PNL!

Florin Cîţu şi-a depus, astăzi, demisia din funcţia de preşedinte al partidului.

Nu am avut șansa că vorbesc cu colegii mei, din păcate nu au vrut să participe la ședință, singura convocată statutar.”, a afirmat Cîțu la finalul şedinţei Biroului Executiv al partidului, la care liderii filialelor locale nu s-au prezentat.

Cîțu a spus că ar fi vrut să își prezinte demisia în fața colegilor mei, dar pentru că nu au fost acolo, a înregistrat-o la partid.

Întrebat dacă demisionează și de la șefia Senatului, Florin Cîţu a răspuns: „Nu. Acolo sunt alte discuții, vom vedea ce se întâmplă și acolo”.

Întrebat, de asemenea, dacă are ceva să își reproșeze, Cîțu a răspuns că „această coaliție cu PSD pentru mine nu a fost un lucru natural, a fost greu de digerat”, dar tot ceea ce a făcut, indiferent de funcția în care era, a fost „pentru binele României”.

Și prietenul lui Florin Cîțu, Dan Vîlceanu, a anunțat că își dă demisia din funcția de secretar general PNL și din cea de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, portofoliu responsabil de PNRR.

Prim-vicepreşedintele Gheorghe Flutur va prelua interimar şefia PNL, au precizat surse liberale, pentru News.ro.

Conform surselor din partid, Nicolae Ciucă este favorit pentru a deveni noul președinte PNL.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: