Protestul asociațiilor de elevi și al cîtorva părinți (poate erau și profesori!) în fața Ministerului Educației are poezia lui. Și elevii s-au săturat de improvizațiile din calendarul anului școlar. Și profesorii și părinții.
Ei zic:
“Având în vedere situaţia actuală a educaţiei din România, asociaţiile reprezentative ale elevilor revendică: garantarea unui număr minim de zile de şcoală; începerea anului şcolar 2021-2022 pe 1 septembrie”.
Trebuie să recunoaștem, copiii cer puțin.Un poco! Parcă s-ar mulțumi cu mersul la școală. Nu solicită nimic în legătură cu punerea imediată în practică a programului România educată, lansată de președintele Iohannis. Fac pariu că nu știu nimic despre „măreața” și fantomatica operă prezidențială. Sau, dacă au știut ceva, au uitat cu desăvîrșire.
Ar trebui să ne bucurăm de acest protest al copiilor. Este un semn că pînă și ei s-au săturat. Au înțeles că educația și instrucția lor se află într-un proces de degradare. Totul se dilueză și se degradează. Par conștienți de situație și asta mă bucură. Dar nu este suficient.
Dacă privim cu atenție comunicatul, el arată ca o boabă de zmeură într-un ocean de fiere și amar. În fapt, protestul lor și al cîtorva părinți arată ca un simplu exercițiu democratic, nu ca un semnal major pentru o situație gravă.
România este invadată de sfertodocți și prostocrați de condiție intelectuală modestă sau jalnică. Toți sunt produsul unui proces educativ submediocru, ineficient, cîrpit, mimat, cu multe școli și universități fantomatice,prin care se trece pe bază de taxe și spăgi. Toate aceste instituții școlare fictive produc experți pentru instituții ineficiente, în comă sau fantomatice, instituții care, la rîndul lor, duc țara la vale pe această pantă cumplită a mediocrității, nemodernizării și ineficienței. Adică la dezastru.
Decăderea țării noastre vine de la decăderea școlii, iar calitatea școlii vine de la decăderea condiției de profesor. De la pregătirea profesorului și învățătorului pînă la condițiile de muncă și salariu, de la recompense și pensie, pînă la onoruri și poziție în societate, toate sunt ridicole, minime și nestimulative. În țara noastră prosperă procurorii și ofițerii de orice fel. Adică instituțiile de forță. Cele educative sunt la vîrful cozii.
De ce să urmezi o carieră didactică? Nu asigură nimic. Nici material, nici moral, nici ca protecție socială. Pentru mulți, profesia este un refugiu al cumințeniei, resemnării și al mediocrității. La rîndul lor, profesorii devin exemple negative pentru copii. Cum să se viseze profesori cînd văd ce îndură cei care le stau în față, la catedră?
Un nenorocit de cerc vicios.
De ce nu reacționează societatea românească, pusă violent și repetat, aproape cotidian, în fața unei asemenea stări de lucruri?
De ce parlamentarii nu pricep și nu inițiază nimic?
Cei mai mulți au pus umărul la funcționarea multor universități fantomatice pe care le-au terminat și la care mulți își rotunjesc acum veniturile ca profesori. Pentru parlamentari, prestația didactică este singura sursă suplimentară legală de venituri. Dezastrul din educație este profitabil pentru mulți dintre ei. Niște semianalfabeți și niște sfertodocți sunt absolvenți de școli inexistente sau fac saci de bani de la universități care produc absolvenții precum cîrnații.
Nu înțeleg de ce nu suntem capabili să legăm starea generală a societății de condiția profesorului român și de starea școlii românești!
Cîtă vreme nu o facem, drumul la vale continuă. Dar cu viteză din ce în ce mai mare!
Preluat: https://www.cotidianul.ro/dulcele-protest-al-copiilor-si-al-parintilor/