Cînd ar trebui să facem ultimele pregătiri pentru Sărbătoarea Crăciunului, vin peste noi subiecte apăsătoare. Unele enervante. Nici nu știu despre care să scriu. Despre oamenii care în pragul Crăciunului ies în stradă? Despre lipirea liliputanului partid al lui Dan Voiculescu, profitor la mai toate alianțele de guvernare, la subvenția pentru partidele politice parlamentare? Despre felul catastrofal, cîrpit, cretin, în care Cristian Ghinea a redactat PNRR-ul ca pe o ciornă de elev corigent și șmecher? Despre tristețea obraznică a unei ministrese fără minister? Despre felul în care Coaliția a renunțat la Certificatul verde, după ce s-a consultat cu marele specialist român epidemiolog Klaus Iohannis? Despre toate acestea poate voi scrie în zilele următoare.
Acum nu pot să trec peste anunțul privind stingerea academicianului Dan Berindei, unul dintre mari istorici din marea școală de cercetare a domeniului. Identitatea românească, atîta cît a mai rămas din ea, stă și pe truda marilor istorici români, o serie strălucită începută cu A.D. Xenopol și Vasile Pârvan, cu Nicolae Iorga și Constantin Giurăscu, urmată apoi de David Prodan, Dinu C. Giurăscu și Dan Berindei. Acestora li se adaugă numele unor mari istorici încă activi. De un secol, pe opera și pe dăruirea tuturor acestora stă istoria României. Şi va sta și-n secolele următoare. Ea conține argumentele noastre de bază ca popor și cu opera lor ne apărăm identitatea, obrazul și țara.
Mă întristează adînc stingerea lui Dan Berindei petrecută în pragul Sărbătorii Nașterii Domnului. La 98 de ani, distinsul istoric ne-a părsit cu sufletul împăcat. A lăsat României o operă, o bibliotecă și un fiu. Biblioteca sa din vechiul cartier bucureștean din apropierea Gării de Nord a luat calea Craiovei și poate fi consultată în Biblioteca Exilului Românesc, cea înființată de Lucian Dindirică.
Ultima dată cînd l-am văzut pe academicianul Dan Berindei a fost în timp ce se străduia să facă o selecție riguroasă a bibliotecii sale. Voia să transmită Bibliotecii Exilului toate cărțile sale de valoare și să o curețe de eventuale lucrări mărunte și de cărți primite ocazional.
Parcă rînduia cărțile dintr-o bibliotecă pentru generațiile viitoare, care merită să primească încă o șansă la întîlniri cu edițiile rare. Parcă pășea prin biblioteca sa răscolită trăgînd și cu coada ochiului spre lumea de dincolo, parcă se pregătea de Marele Drum și vorbea dintr-o cameră vecină, unde începeau deja Cîmpiile Eternității. Avea aceeași seninătate diafană, același zîmbet prietenos și primitor, aceeași voce molcomă, de spirit conciliant.
Legătura mea cu istoricul Dan Berindei a venit de la cele cinci ediții ale Premiilor Constantin Brâncoveanu. L-am vizitat cu prilejul conceperii proiectului și i-am explicat felul în care văd desfășurarea. Era atît de mirat, de surprins, de încîntat, în același timp, încît aveam sentimentul că trăiește o revelație. Ideea de a da numele tragicului domnitor român unor premii destinate marilor performeri ai culturii române l-a încîntat peste măsură și a acceptat de îndată să devină președintele juriului.
A lăsat o operă, o bibliotecă și un fiu. Mihnea Berindei este o referință în tulburătoarea istorie a exilului românesc. Opera lui Dan Berindei și serviciile sale aduse Academiei Române îl așează în galeria contemporană a istoricilor și în continuarea impozantă a neamului Brîncovenilor.
Existența sa ne-a îmbogățit pe toți.
credit foto acad.ro
Preluat: https://www.cotidianul.ro/dintre-multe-subiecte-doar-dan-berindei/