Dîncu în Dubai și farsa politică nesfîrșită


Un ziar și o televiziune difuzează o știre trecută cu vederea de cea mai mare parte a presei.

”Potrivit surselor, Vasile Dîncu – președintele Consiliului Național al PSD, Florian Coldea – controversatul fost director adjunct al Serviciului Român de Informații și oamenii de afaceri Gruia Stoica – patronul Grupului Feroviar Român și Neluțu Varga – patronul echipei de fotbal CFR Cluj, s-au întâlnit în Dubai, departe de ochii autorităților din țară, pentru a rezolva procesele penale în care sunt implicați oamenii de afaceri”, arată cei de la Realitatea Plus.

Este o tehnică mai nouă. Golanii din politică au trecut la vacanțe cît mai îndepărtate de ochii presei și ai alegătorilor. Monte Carlo și Cannes sunt prea aproape! Mai nou, bandiții politicii românești ies în larg pe vase bine echipate sau călătoresc în Maldive sau St Martin. Au lîngă ei cîțiva țuțări care plătesc. Nu din banii lor. Pentru petrecerile și vacanțele scumpe, pentru mesele scumpe și dezmățuri plătesc din contul firmelor. Iar firmele lor beneficiază de contracte umflate de unde achită pentru vacanțele mahărilor. După care mai rămîne ceva profit pentru serviciile prestate!

Am scris despre vacanțele lui Rareș Bogdan cu Adi Nicolae și Michelle Nusco, cu rulantul de Călin Mitică. În faimosul scandal Coldea, Sebastian Ghiță a dezvăluit vacanțele la Locanda del Amorosa și la Disneyland Paris (și acolo sunt hoteluri de 5 stele!) unde a fost și Vasile Dîncu. Și Vasile Dîncu, și Rareș Bogdan fac parte dintre petrecăreții și sforarii Clujului, obișnuiți în locurile de lux. Este posibil ca Vasile Dîncu să fi adăstat din nou în Dubai. După mărturiile privitoare la alte vacanțe deja dovedite, putem să luăm în seama și această călătorie. După cum Revelionul lui Rareș Bogdan în Maldive este mai presus de simple bîrfe și îndoieli. Și, cu toate acestea, tipul acesta de viață și de comportament trece fără prea multe valuri. Oamenii s-au obișnuit. Și presa. Din cînd în cînd, și ziariștii mai primesc cîte un os de la aceste petreceri. Partidele le ignoră, iar viața merge mai departe.

Vacanțe și aranjamente, declarații politice răsunătoare sau dogite și iar vacanțe și aranjamente din care rezultă bani, funcții, fonduri pentru partid. Și iar de la capăt.


De ce sunt tentat să cred că Vasile Dîncu s-a întîlnit în Dubai cu Florian Coldea? Pentru că tot ce mișcă și declară Vasile Dîncu arată ca o ticluire din întîlnirile cu Florian Coldea. Și pentru că Universitatea Babeș Bolyai și lumea politică a Clujului arată ca un club de sforăreală păstorit de același Florian Coldea și de colegii săi rămași în SRI, în care Vasile Dîncu, cu toate delirurile sale analitice, este totuși un fel de secund. Încercați să-l urmăriți pe Vasile Dîncu în discursurile sale fonfărite de pe televiziunile care îl cultivă și îl gîdilă? Dîncu face opoziție ca puful de păpădie la talpa piciorului! Gîdilă! Zboară cuvinte și patinează idei. Dar nu țintește niciodată rădăcinile malefice ale puterii, strîmbătatea sistemului, chiflele președintelui Iohannis sau deciziile aberante ale Coaliției aflată la guvernare. El face o opoziție de tip lu-gu-lu-gu! Și trage sfori, foloase și vacanțe, așteptînd ziua în care ar putea pune laba (mîna) pe PSD. Dacă președintele Iohannis și Eduard Hellvig controlează PNL-ul pînă la telefoane și chiloți, dacă Florian Coldea îi învîrte pe degete pe puțoii de la USR, de ce n-ar încerca și Dîncu să călărească PSD-ul?



„Domnul Dîncu s-a brand-uit ca un broker, care a dat de înțeles în cercurile sale că poate să ”vorbească”. Pe la biroul domniei sale au fost Coldea și Kovesi. Nu are ce să caute domnul Dîncu cu domnul Gruia, care știm cu a pus mâna pe o mulțime de asset-uri care au falimentat sistemul feroviar, decât să discute despre problemele pe care le are. Gruia așteaptă niște sentințe care-l poziționează o perioadă bună la pârnaie. Iar Coldea e acolo să confirme acest lucru. Să nu fim copii să ne amăgim că aceste lucruri nu se întâmplă. E un lobby împuțit, negru, în care unele lucruri se pot aranja pentru alții. Coldea e celebru și la răzbunări. Dîncu n-a participat ca lider al PSD, ci pentru cașcaval, probabil de acolo obține contracte pentru firma sa. Toată lumea trăiește și merge mai departe”, a declarat la Realitatea Plus,un jurnalist care a condus PSD-ul pentru o scurtă perioadă premergătoare ultimelor alegeri.

Din păcate, electoratul, presa și opinia publică s-au obișnuit cu disprețul unor politicieni cu tupeu și bani. Și trec mai departe peste aceste vacanțe și bairamuri ale lumii politice, lăsînd-o să alunece mai departe în cloaca din subsolul așa-zisei noastre democrații!

Preluat: https://www.cotidianul.ro/dincu-in-dubai-si-farsa-politica-nesfirsita/

Lasă un răspuns