Niciodată nu am fost așa loviți de boala profețiilor. Parcă în ultimii doi-trei ani de domnie a lui Ceaușescu toată lumea era contaminată de subiectul „ce va fi”. Dar numai în familie și pe la colțuri. În televiziune și la radio era o tăcere mormîntală. Acum este pe dos. Nimeni nu mai vorbește despre ce trăim și de unde ne vin necazurile. Acum, toată lumea este atrasă de profeții politice. Sau, cel puțin asta se petrece pe la televiziuni, radiouri și pe la cîteva site-uri de știri.
Cine cu cine se combină, ce alianțe se vor face, unde și cine va candida? Și cu al cui sprijin? Analiștii politici au devenit profeți politici. Știu să combine ipoteze, personaje, consecințe, scopuri și să construiască povești care mai de care mai palpitante. În unele emisiuni, personajele de împletit cuvinte țes adevărate basme politice. Unele de groază, altele cu happy end. Unele sunt palpitante. Includ biografii, analize de caracter, chiar și psihanalize de oameni politici.
Ai zice că ne aflăm într-o poveste nesfîrșită, care se rescrie în fiecare seară, la care se adaugă alte păreri care provoacă declarații, dezmințiri sau proteste. Și, iar de la capăt, cum că reacțiile ar fi semne de veridicitate. Și ce a produs imaginația păreriștilor începe să circule ca informație certă, ca fapte de necontestat, ca probe cu martor, deși nu sunt decît scorneli și cioate de adevăr.
„Se spune, este posibil, să ne imaginăm, să vedem, după unele zvonuri, după informații care circulă, după decarațiile făcute, după părerea, rezultă cu claritate” sunt expresii deja lustruite și goale, care sugerează adevărul, cînd, de fapt, nu sunt decît umbre și paravane menite a ascunde ambiguitatea, nesiguranța, scorneala și fanteziile unor amatori cu tupeu.
Niciodată țara noastră n-a fost atît de invadată de păreriști, de lătrăi la vînt, de flecari cu nume. Mai toți românii sunt comentatori, blogeri, analiști, păreriști și se consideră egalii politicienilor, aceștia fiind, la rîndul lor, blogeri, păreriști și analiști cu statut de influenceri.
Caragiale a devenit populație. Diferența vine doar de la înregimentare. Politicienii sunt într-o haită sau într-o bandă. Ceilalți sunt pe cont propriu sau într-o redacție.
Toată această nebunie este legată de viața politică de apoi. Cine va cîștiga, cine va cădea, cine va pierde. România nu mai are nici o altă problemă și nici un alt subiect major. Politică și politicieni, poltică și corupție și iar de la capăt.
Este România o țară obsedată de politică? Este populația țării noastre fascinată de domeniu sau numai de tehnica aceasta de a face bani? Sau, ne aflăm în fața unei incapacități funciare de a identifica subiecte și fenomene improtante? De ce nu discutăm despre disfuncționalitățile din societate, despre instituții și reguli și transpirăm în flecăreli despre viitorul unor politicieni care nu valorează nimic? Și nici nu sunt capabili să schimbe mare lucru!
Nu cumva, cei care se îmbată cu părerisme nu au organ pentru realitate și pentru adevărurile simple din viața lor și, implicit, a societății? N-au date, n-au școală, n-au educație, n-au preocupări și n-au interes. Pentru ei, singurul scop este să vorbească în fața lumii și să tricoteze povești despre viitor.
Un fel de actorie primitivă, un fel de cîrteală de rapsozi politici care vorbesc o păsărească a iluzoriului, presărată numai cu speranțele și cu visele lor.
Boala profețiilor ascunde, de fapt, o incapacitate funciară de a aborda împreună și pe termen lung diferite necazuri (probleme) ale tuturor!
Preluat: https://www.cotidianul.ro/despre-profeti-si-profetiile-de-doi-lei/