Ciucă și asumarea responsabilității


„Cu știm noi cine” și cu precizările de rigoare, președintele a dat-o în bară și s-a urcat pe Podul Minciunilor (nu de la Sibiu, ci de la Cotroceni). Supărat că poporul și presa nu-l cred, l-a înghiontit pe Eduard Hellvig să o scalde cumva. Hellvig, bolmojit și fără idei, sărac în strategii (inclusiv de comunicare!) a scăldat-o și mai prost, enervînd lumea cu declarația sa despre nimic și haznaua în care au căzut, cu încercarea de a muta „securismul” de pe seama serviciului pe care îl conduce pe seama anonimilor din poporul român.

Ce să facă, ce să facă? Cum să iasă din haznaua în care au căzut? Și le-a venit ideea să mai încerce o dată cu generalul (în rezervă) Nicolae Ciucă, premier și președinte de vai Partidul Național Liberal.

„Este nevoie ca aceste legi să fie modificate pentru că sunt legi care au fost aprobate la începutul anilor ’90. Sunt legi care trebuie să fie aliniate la noile prevederi constituţionale, şi, de asemenea, sunt legi care trebuie adaptate la actuala situaţie geostrategică, inclusiv la responsabilităţile ce decurg din statutul de ţară membră a UE şi a Alianţei Nord Atlantice. Şi este cât se poate de limpede că orice lege trebuie să fie modificată în conformitate cu evoluţia, dinamica evoluţiei societăţii sau a instituţiei pentru care ea a fost adoptată şi aici, îmi pare foarte rău pentru că s-a ajuns la această diluare a relevanţei legilor apărării şi siguranţei naţionale pentru că, probabil, a fost nevoie ca ele să apară în spaţiul public într-o formă în care era absolut nefinalizată, nu se intrase în analiză cu niciuna dintre ele şi, în calitate de prim-ministru, îmi asum întreaga responsabilitate pentru parcursul transparent şi democratic pe care îl vor urma aceste legi” (declarație istorică difuzată de Radio Romania Actualități, organ și canal media al statului român)

Nu ne rămîne decît să citim și să răscitim petecuțul de text și de gîndire al premierului Nicolae Ciucă. El ne-a transmis tuturor, de la vlădică pînă la opincă, un fapt pe care îl bănuiam. Că:

”Sunt legi care trebuie să fie aliniate la noile prevederi constituţionale, şi, de asemenea, sunt legi care trebuie adaptate la actuala situaţie geostrategică, inclusiv la responsabilităţile ce decurg din statutul de ţară membră a UE şi a Alianţei Nord Atlantice”.

N-am înțeles un lucru. Dacă modificarea legilor (siguranței naționale) a rezultat din analiza noastră (făcută la SRI, la Parlament, la Guvern, la ONG-urile sponsorizate sau la prședinție) sau din solicitarea partenerilor ( din Uniunea Europeană sau din NATO). Nu de alta, dar asta ne-ar putea ajuta să înțelegem ce vor de la țara noastră dar și cam ce urmează în materie de drepturi și libertăți. Beleaua este cu partea a doua a declarației primului ministru.

”A fost nevoie ca ele să apară în spaţiul public într-o formă în care era absolut nefinalizată, nu se intrase în analiză cu niciuna dintre ele şi, în calitate de prim-ministru, îmi asum întreaga responsabilitate pentru parcursul transparent şi democratic pe care îl vor urma aceste legi”.

Adică au apărut într-o formă nefinalizată (opera cui?). Cică a fost nevoie! Nu înțeleg ce vrea să spună cu această „nevoie” pentru că n-o fi vorbind în numele nostru. Sau este ceva ca în chestia aia cu „a trebuit să moară oameni”.

Dar cea mai tare afirmație din declarația radiodifuzată a generalului (în rezervă) și premier Nicolae Ciucă este cea referitoare la asumarea „întregii responsabilități pentru parcursul transparent și democratic”. Știți cum înțelege generalul această asumarea întregii răspunderi? Ca pe o țeavă de oțel. El zice și lucrurile parcurg un drum oțelit pe tot parcursul. Adică transparent și democratic. Adică Hellvig și echipa băieților scriu ce vor, el este de acord, parlamentul cu regretabilul fost doctorand Marcel Ciolacu și Vasilică Cîțu aprobă, iar președintele Klaus Iohannis promulgă. La ieșirea de pe țeava promisă a răspunderii este ceva transparent? Salutare! Și-a asumat întreaga responsabilitate? Și-a asumat-o, la fel cum președintele Iohannis și-a asumat redactarea unui proiect de țară, cum și-a asumat combaterea pandemiei și eliminarea PSD-ului din politică precum și marele proiect „România educată”,cea soldată cu 40.000 de elevi neprezentati la examenul de bacalaureat.

El crede că în cazul Legilor siguranței naționale „asumarea întregii responsabilități” este ca și acordarea celor 50 de bani la litrul de benzină. Zice,semnează și plătim mai puțin!

Preluat: https://www.cotidianul.ro/ciuca-si-asumarea-responsabilitatii/

Lasă un răspuns