Ce vor ăștia cu recensămîntul?

De cîte ori mă întorc la Orăștie și la mine în sat trebuie să fac față subiectelor fierbinți. După o jumătate de zi, pot face un clasament al celor mai interesante și al dosarelor dure. Spre surprinderea celor care ne conduc și a celor care spun că reprezintă mass-media și că reflectă cu fidelitate preocupările compatrioților noștri (ei zic mereu „ale românilor”,ca și „pensiile românilor”,„facturile românilor, salariile românilor, etc), nu războiul din Ucraina și nici sentința definitivă a ICCJ privind colaborarea lui Traian Băsescu cu securitatea ocupă primul loc. Toți cei pe care i-am întîlnit prin Orăștie, Deva, Simeria, Brad, Vața, Sibot și Mărtinești, toți, dar absolut toți dintre cei care aveau la dispoziție cîteva minute pentru a se pune la curent cu noutățile din Capitală nu au întrebat despre poziția României în războiul din Ucraina, nici despre pericolul pe care l-ar reprezenta un eventual război cu NATO pentru țara noastră. Nu am auzit niciodată întrebarea cretină a reporterițelor și moderatoarelor legată de subconștientul lui Putin sau despre starea lui de sănătate. Mai degrabă, se întrebau dacă Traian Băsescu chiar rămîne fără privilegiile sale de fost președinte decît să întrebe despre Putin sau despre Zelenski.

În patru zile de alergat prin județul Hunedoara am auzit însă o întrebare repetată la aproape fiecare întîlnire cu un cunoscut sau cu un prieten: Mă, ce vor ăștia cu recensămîntul lor?

Cum merge recensământul online

Am spus cam ceea ce știu. Că este o operațiune oficială controlată de Institutul Național de Statistică, o instituție independentă a statului și că ea se desfășoară regulat, că în fiecare țară are loc un asemenea recensămînt, în multe locuri numit census. Și care operațiune are rolul de a furniza informații pentru baza de date a unui oraș sau a unei țări.

-Bine-bine, dar de ce îmi cere contul și CNP-ul? De ce mă pune să declar toate proprietățile, de ce…

Și toți cei care s-au referit la recensămînt aveau întrebări care le provocau neliniști dacă nu temeri și frici mai mari. În cîteva zile, am vorbit și cu oameni care ziceau că refuză, că mai bine suportă amenda de 3.000 de lei și că degeaba îi caută că nu stau la adresa nu știu care. Ca în România, deja știau cîteva șmecherii de evitat toate datele solicitate la recensămînt.

-Tu ce crezi?

Știind că n-am cum fi un adversar al unei operațiuni legale și tradiționale, știind că ultimele recensămînturi din România, cele din 2002 și cel din 2011, au fost pentru statul român doar niște operațiuni de intrat cu oiștea în gard și niște ocazii de scos pe piață niște cifre legate de populație, cifre care mai apoi au fost folosite pentru toate jongleriile și golăniile privitoare la alegeri, știind deci destule despre eșecurile precedente și despre nevoia imperioasă de date corecte despre țara noastră am răspuns simplu:

-Nu știu ce să cred!

Ca să mă rezum! Cu scepticismul generat de actualul nivel de informare al populației, nici datele acestui recensămînt nu se arată prea credibile. Promovarea și explicarea operațiunii au lipsit. În mass-media, agenda a fost ocupată săptămîni la rînd de cele mai trăznite subiecte. Adevărul este că țara noastră trăiește (uneori, doarme!) acoperită de o plapumă călduță alcătuită din bîrfe și subiecte false, din scandaluri și manipulări, din siropăreli și flecăreli politice.

-Ce vor ăștia cu recensămîntul?

Dacă vor ceva, au nevoie de rezultate corecte. Ca ele să fie corecte, este nevoie de o informare masivă a populației și de multe dialoguri pe seama criteriilor și mecanismelor de lucru. Altfel, censusul românesc, după două ratări monumentale, va rămîne aceeași operațiune încheiată cu date aproximative, de interpretat mai ales în funcție de nevoile diverselor puteri în bătălia politică.

Atît și nimic mai mult.