Ce lucrăm în vreme de război?

Au trecut și cele trei săptămâni de la începerea războiului din Ucraina. După zile de spaimă și perplexitate, de derută și de teamă, ar cam trebui să ne trezim. La ce ne folosesc scenariile naive, pregătirea de plecare sau dormitul în fața micilor ecrane pentru a urmări aceleași imagini cu femei și copii plecați în bejanie? N-ar fi oare vremea să ne întrebăm ce-i de făcut? M-am plictisit de comunicarea guvernamentală pe tema solidarității României. Spre cinstea lor, compatrioții noștri o fac destul de bine și fără „indicații prețioase”.

Guvernanții au destulă treabă, mai ales că războiul a întors pe dos o mare parte din mecanismele economiei românești. Nu mai găsești fier beton pentru construcții. De la 2,5 lei pe kilogram s-a făcut 6-7, ba, în unele locuri, chiar 8 lei. Cu ce ducem mai departe nenumăratele șantiere din România cînd nu se mai găsesc nici cuie? Cuiele veneau din Ucraina, fierul beton, la fel. Economia europeană se alimenta cu cherestea din Rusia și Ucraina, cu cereale, gaz, țiței și cu multe altele. Ce face România? Așteaptă să se termine războiul? Ucraina este zob. Are nevoie de ani să se repună pe picioare. Cu Rusia, nu văd cum ne-am recupla economic, atîta vreme cît n-am făcut-o nici în perioade de pace.

O simplă privire asupra situației economice obligă guvernul la o evaluare imediată a situației și la măsuri urgente. Cum putem reprofila unele sectoare din economie? Cum putem stimula altele? Nu cumva ar trebui sprijinită refacerea unor fabrici vitale pentru economie? Care ar fi produsele și activitățile care ar putea fi sprijinite prin măsuri guvernamentale? Din păcate, prim–ministrul Nicolae Ciucă este aerian în materie. Are însă o competență într-un domeniu care „arde”. Măcar în domeniul producției de armament nu este străin și, fără să mai piardă vremea, ar putea iniția o relansare a domeniului. Pentru cel puțin o perioadă, lumea va avea nevoie de armament, de la cel ușor și de apărare la cel modern, dotat cu tehnologie. Cu doar cîteva contracte de cooperare și cu un sprijin NATO, chiar putem relansa fabrici întregi, intrate în adormire după 1990. Încă mai există resurse și un anume know how prin diverse locuri din provincie.

Clătinarea dacă nu chiar căderea bazinului cerealier din Ucraina și Rusia obligă la o reconsiderarea a producției agricole. O mare parte a globului se alimenta de acolo. Adio, deci, pentru cîțiva ani. O criză alimentară bate la ușă. România care se hrănește din import are nevoie și de o susținere a producției agricole și de o relansare a sectorului de producție alimentară. Cine propune un plan și cu ce susținere? Premierul este străin. Adrian Cîciu nu există nici în finanțe, necum într-un proiect economic în zona aceasta. Cîțu este de lemn. Fără ordinele și sugestiile primite de la cuplul Gorghiu–Isar nu are nici cel mai mic instinct organizatoric și economic. Virgil Popescu este bun pentru sfori și combinații. Nu poate face mare brînză nici la energie. Președintele Iohannis a făcut-o lată cu toate programele pe care le-a încercat. Ca să nu enervez cititorii, nu le mai repet.

O miorlăială de săraci cu duhul bîntuie seara pe micile ecrane. Dezbaterile despre războiul din Ucraina nu depășesc filosofia drobului de sare. Ce ne facem, ce ne facem, se întreabă fătucile promovate pe post de păreriste și moderatoare?

Războiul, la țară!

Nu demult am descins prin cîteva sate din Bărăgan. Altădată, arătau jalnic. Acum, au altă față. Asfalt, magazine, mașini de import mai la fiecare poartă, școli, săli de sport sau terenuri, case ceva mai dichisite. Unele chiar foarte. O singură problemă le apasă. Lipsa locurilor de muncă. Toți au făcut bani prin lumea largă și s-au aranjat cît de cît. Același lucru se poate vedea și în Bucovina, în Maramureș, în Banat, în Transilvania sau în Oltenia. În zilele noastre, sătenii numai de muncă nu găsesc în comuna lor. Cu ce să supraviețuiască? Cu o navetă la București sau în cîteva mari orașe? Pe unii îi mai cară microbuzele și-i duc săptămînal pe șantiere de construcții mai depărate. Cu ce să surpaviețuiască în satele românești cîtă vreme nici un guvern nu s-a gîndit să sprijine cîteva activități economice în zona rurală.

Numai cu hămăleală în construcții nu ajungem departe!

Războiul din Ucraina generează o criză economică și deschide nenumărate alte nevoi. Are România un guvern capabil să le identifice și să pună la cale măsuri menite a ține economia în echilibru? Sau după ce trece valul de refugiați din Ucraina ne luăm după ei și ne păstrăm specificul de bazin ieftin de forță de muncă pentru Europa de Vest?