Judecătoarea Laura Soane, care anul trecut a promovat de la Curtea de Apel Oradea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a şi săturat. Că, deh, nu-i uşor să fii…
Categorie: Digi Pres
Digi Pres
„Încorporarea” anunțată de Putin: A crescut numărul cetățenilor care vor să revină în R. Moldova din Rusia
Ambasada Republicii Moldova la Moscova atestă în ultimele zile o creștere considerabilă a numărului de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al…
Magazinele Lidl din România reduc programul
Lidl România anunță că își reduce programul de funcționare, începând de luni, 26 septembrie. – conform unui comunicat de presă transmis către stiri-neamt.ro Astfel, toate magazinele vor avea același program,…
Care sunt planurile lui Lukasenko după ce Putin a anunțat mobilizarea militară în Rusia
Aleksandr Lukaşenko declară, vineri, că oponenţii autorităţilor bieloruse răspândesc informaţii false privind o posibilă mobilizare militară pentru a sprijini Rusia în atacarea Ucrainei. „Această mobilizare are loc în Rusia. Adevărul…
Austriecii lui Iohannis sunt în extaz – Legea prin care se interzicea tăierea pădurilor pentru 10 ani a fost respinsă – CRITICII.RO
În anul 2009, Klaus Iohannis, pe vremea aceea primar al Sibiului, a fost decorat cu „Marea Cruce de Argint” „în semn de recunoaştere pentru serviciile aduse Austriei. Oare ce servicii…
ei au salarii de mii de euro și noi trăim cu 1.500 de lei – CRITICII.RO
Președintele AUR George Simion a fost la STB, Poșta Română și la ANRE. A făcut acest lucru în această dimineață: nici un director nu era la muncă, deși primesc salarii…
Iohannis: Am spus că ar fi corect ca salariile și pensiile să crească. Dar nu demnitarii să fie primii care beneficiază de creșteri
Klaus Iohannis a spus vineri seara că nu este corect ca demnitarii să fie primii care beneficiază de creșteri salariale. „Am spus că având în vedere inflația, salariile și pensiile…
Amenzi pentru părinții care blochează circulația când își lasă sau își iau copiii de la școală sau grădiniță
Ce amenzi riscă părinții care blochează strada pentru a-și lăsa copiii la școală Părinții care își duc și își iau copiii de la școală cu mașina riscă să fie amendați…
CCIAT, gazda Adunării Generale a Federației Camerelor de Comerț Dunărene – Ziua de Vest
In calitate de membru fondator al Asociatiei Camerelor de Comert Dunarene, devenita ulterior Federatia Camerelor de Comert Dunarene (FCCD), Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis gazduieste, la Centrul Regional…
Un monument în memoria victimelor deportărilor staliniste va fi ridicat la Cahul
Un monument în memoria victimelor deportărilor staliniste va fi ridicat în municipiul Cahul din Republica Moldova. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, de Guvernul de la Chișinău.…
George Simion, după ce 12 senatori AUR au votat mărirea salariilor demnitarilor: ‘Nu acceptăm aşa ceva’
12 senatori AUR au votat majorarea salariilor pentru demnitari, alături de Coaliția PSD-PNL-UDMR din Senat. Liderul AUR George Simion îi face azi „nenorociți” pe colegii săi și anunță că deputații…
Facebook a ajuns să ne cenzureze pe pagina ActiveNews până și comentariile cititorilor. FOTO
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți,…
AFM amână lansarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate
Programul privind casarea autovehiculelor uzate a fost amânat şi urmează ca unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale Municipiului Bucureşti să poată să-şi…
Truss i-a spus omologului său israelian că ia în considerare mutarea ambasadei britanice la Ierusalim
Prim-ministrul britanic Liz Truss i-a spus omologului său israelian că analizează mutarea ambasadei britanice de la Tel Aviv în contestatul oraş sfânt Ierusalim, informează DPA. Liz Truss Premierul britanic a…
Tucker Carlson: Zelenski vrea ca Biden să lanseze un ATAC NUCLEAR împotriva Rusiei. Scopul este DISTRUGEREA Occidentului
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți,…
După ce fiul său a refuzat să meargă la război, Peskov spune că rușii au reacționat „isteric” la anunțul mobilizării
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus vineri că rușii au reacționat isteric și emoțional la anunțul privind mobilizarea pentru că „a existat o anumită lipsă de informare”.…
Japonia, donației de echipamente și medicamente pentru Institutul Oncologic din Chișinău
Cel de-al doilea lot de echipamente medicale și medicamente din cadrul asistenței umanitare de urgență acordate de Guvernul Japoniei în Ucraina și statele vecine a fost transmis Institutului Oncologic din…
ANRE urmează să aprobe revizuirea metodologiei care guvernează majorarea automată a limitei de preţ
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), împreună cu autorităţile de reglementare din statele membre ale UE, urmează să discute şi să aprobe revizuirea metodologiei care guvernează majorarea automată a…
Iar creez probleme
Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci…
Rodica Boancă (AUR): elevii români folosesc substanțe chimice expirate în laboratoare vechi de 30 de ani
Situaţia laboratoarelor din unitățile de învățământ din România, în special a celor de chimie, ridică probleme foarte serioase atât din punct de vedere al dotării, cât şi al siguranţei copiilor,…