Dialogul Vioricăi Dancilă cu Marga Nițu, tipărit în volumul cu titlul „Viorica Dăncilă-Partea ei de adevăr”, spune destule despre mediocritatea politicii românești. Dar și despre cea a jurnalismului de corvoadă.
Cartea scapă în bălării din chiar titlul ei. De ce să fie în ghilimele „partea ei de adevăr”, cîtă vreme nu este o afirmație a Vioricăi Dăncilă? Dacă afirmația i-ar fi aparținut Vioricăi Dăncilă, atunci ar fi trebuit să se numească „Partea mea de adevăr” și ar fi reprezentat o perspectivă a acesteia asupra perioadei în care a condus guvernul României. Cu titlul „V.D-Partea ei de adevăr”, am putea avea impresia că doamnele așezate față în față pentru această carte au trăncănit despre Angela Merkel sau despre Laura Codruța Kovesi! Deci, volumul debutează cu o grosolană bîlbă filologică, semn că nivelul intelectual al jurnaliștilor de la fostul OTV (unde a lucrat Marga Nițu) a fost cam același, ca și la parlamentarii PSD, inclusiv la Viorica Dăncilă. Ce mi-e Alexandria sau Roșorii de Vede, ce mi-e OTV sau Romania TV!
Să vedem despre ce este vorba în această carte. Ea nu depășește caracterul unei tentative de decont politic. Viorica Dăncilă a ținut neapărat să dea în vileag împrejurările în care a condus guvernul, dar, mai ales, opoziția de care a avut parte în interiorul PSD și de la Cotroceni. Să nu uităm că „marele patriot” Klaus Iohannis a întîmpinat-o pe Viorica Dăncilă cu bomba că „România nu este pregătită pentru a prelua președinția Consiliului Uniunii Europene”. După așa o „întîmpinare” care anunța o catastrofă, Viorica Dăncilă chiar se poate lăuda. În ciuda tuturor așteptărilor și profețiilor, a ieșit mai mult decît onorabil. În carte, ea nu ratează ocazia să ne prezinte o selecție din succesele sale. Dar, miza cărții este de a aduce la cunoștința publicului român cum a fost lucrată ea în propriul partid și, mai ales, în campania electorală pentru prezidențiale.
”Eram la Parlament, la Grupul PSD din Camera Deputaţilor, în birou, când a venit o delegaţie formată din Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Claudiu Manda, Dragoş Benea şi Marian Oprişan, care mi-au spus că ar fi foarte bine să-mi dau demisia din funcţia de preşedinte şi să conducă ei partidul, ca o structură interimară, până la alegerile prezidenţiale (…) Stănescu mi-a spus că nu trebuia să intru eu în turul doi al alegerilor, ci Dan Barna. Paul Stănescu mi-a spus: ai vrut să candidezi, n-ai vrut să laşi pe alţii să preia conducerea partidului, te voi distruge!” (Viorica Dăncilă).
Acest pasaj este suficient pentru a ne ajuta să ne facem o imagine asupra calității oamenilor din PSD și asupra bătăliei pentru putere, în acest partid. Parcă ar fi o luptă între brigadierii și tractoriștii îngîmfați și vicleni dintr-o cooperativă agricolă de producție de altădată. Cam așa se desfășoară lupta pentru fotoliul de primar și în cea mai amărîtă comună din România. Oamenii serioși își văd de treaba lor, iar făcăturile și leprele comunei luptă alături de gospodari pentru postul de primar sau de consilier.
Este suficient să parcurgem lista celor pomeniți de Viorica Dăncilă în citatul de mai sus, echipa celor care au venit să-i ceară demisia („Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Claudiu Manda, Dragoş Benea şi Marian Oprişan), ca să înțelegem anvergura modestă a tuturor strategiilor PSD. Cu personaje gen Mihai Tudose, Paul Stănescu, Claudiu Manda inclusiv Viorica Dăncilă, țara noastră nu poate fi decît undeva pe la coada Europei sau chiar în afara ei. Și o firmă (societate comercială) de dimensiuni medii, intrată pe mîna acestora, tot la insolvență sau la faliment ar ajunge. De fapt, marea nenorocire a PSD-ului din ultimii ani vine de la selecția catastrofală a oamenilor de decizie (mai ales din guvern, din parlament și din conducerea județelor). Liviu Dragnea și-a rupt singur gîtul și un picior prin oamenii pe care i-a desemnat în posturile cheie. Pe celălalt, i l-au amputat adversarii!
Mai înțelegem din dialogul Vioricăi Dăncilă cu Marga Nițu că fostul prim-ministru al României n-a avut nici o idee de anvergură, nici un proiect măreț. N-a apucat nici să-l gîndească, nici să-l spună, semn că nici nu l-a avut. În ciuda poziției de premier și de candidat la președinție, ea a plutit într-o lume a viselor mici, tulburată și aceasta numai de ambițiile rivalilor săi.
În cele din urmă, aceștia și-au văzut visul împlinit!
Preluat: https://www.cotidianul.ro/cartea-care-nu-spune-mare-lucru/