Mai sunt destule zile în care să putem vorbi despre încercările de acaparare a a puterii. Cîțiva politicieni mai forțoși se poartă de parcă i-a lovit o foame de moarte și încearcă să se elimine din competiție cu mușcături de mangustă. Voi reveni, în zilele următoare, asupra tîrguielilor politice ale acestei anti-majorități politice naționale.
Mai importantă mi se pare vizita lui George Simion la Timișoara. Probabil că noua vedetă își imagina că va fi primit cu urale și că va consolida ceva din capitalul său patriotic. Acolo, a început Revoluția, adică schimbarea. Și, George Simion s-a dus la Timișoara în speranța că o parte din imaginea evenimentelor de la Timișoara, ca o pulbere de aur, se va întinde și pe aripile partidului său, ieșit, în 6 decembrie, din cloaca politică românească. De îndată ce am auzit rezulatul exit pollurilor, am subliniat apariția unei componente ceva mai românești în politică. Poporul român era dezamăgit de politicieni, de aroganța europeană și de parteneriatele flămînde cu țara. Dezamăgirea a tulburat și somnul celor plecați la muncă. Și cei de acasă și cei scăpați peste granițe au pus vot de la vot pentru a scoate deasupra valurilor acest partid cu un iz patriotic. Cei mai mulți nu s-au înțeles între ei. Au visat același lucru. L-am salutat. Nu pentru naivitățile sale, nu pentru lumea de strînsură, nu pentru incoerența discursului, ci pentru căldura patriotică. Întoarcerea către țară și către poporul român mi s-a părut, și-mi pare, o cale cu mai puțini spini. Numai că zilele care au urmat licărului de speranță din seara tîrzie a lui 6 decembrie începe să afume. Nu se stinge, dar pîlpîie și scoate fum. George Simion face naveta televiziunilor de parcă ar vrea să se răzbune pe anii în care a fost ignorat. Din păcate, învîrtind aceleași 20-30 de cuvinte și aceleași 3-4 idei nu urcă, Bate pasul pe loc sau plictisește și coboară. Și ceilalți comunicatori ai partidului ridicat din mizerabila noastră viață politică repetă aceleași patru-cinci idei și învîrt acelesai 20-30 de cuvinte. Schimbă televiziunile între ei și cad pradă întrebărilor cretine ale reporterilor amatori de scandal. Probabil că la sediul partidului n-a mai rămas decît portarul. Și acesta, ajuns în centrul atenție, dă și el interviuri.
Așa nu merge! AUR cade repede în limbajul gol al lui Gheorghe Funar și Corneliu Vadim Tudor. Încet-încet, pierde din lumina speranței și alunecă spre groapa proiectelor ratate. Ca să nu se stingă, ca să nu cadă în ridicol, AUR are nevoie de luciditate, de spirit critic, de discurs unitar și de voci în stare să iasă din locurile comune ale patriotismului de paradă. George Simion trebuie să priceapă (dacă poate!) că drumul partidului său trece printre stafiile lui Vadim și Funar, pe de o parte, și ale Gărzii de Fier, de cealaltă parte. Cu vorbe goale, cu tirade fără înălțime morală, cu pretenții fără armătură intelectuală, cu băltire pe la televiziuni în flecăreli politice fără cap și fără coadă, nu ajunge nicăieri.
Huiduielile de la Timișoara sunt cel mai important țignal de deșteptare. Altfel, poate fi și unul care anunță povîrnișul abrupt.
Preluat: https://www.cotidianul.ro/aur-intre-desteptare-si-alunecare/