Adio mască, adio adevăr?

La deversarea bucuriei suntem la fel de tari ca la cîrteli și la pesimism. Încetarea Stării de alertă și dispariția interdicțiilor, mai ales libertatea de a ne mișca prin oraș fără mască, a stîrnit o așa explozie de bucurie că am fi putut crede că s-a terminat și războiul din Ucraina.

Televiziunile de știri s-au înghesuit să-i chestioneze pe tinerii din Centrul Vechi al Capitalei de parcă la chefurile acestora s-ar fi descoperit zăcăminte de petrol și gaze. Adevărul este că relatările din gări și vămi după bombardamentele din Ucraina precum și fluxul de refugiați, devenit subiectul obsedant al fiecărei zile, ar fi putut îngropa și două epidemii. De ce? Pentru că, în doi ani subiectul epidemiei de COVID-19 a obosit, a plictisit, a oferit unui număr enorm de oameni destule prilejuri de a-și etala inteligența, expertiza, dar și prostia, slugărnicia, cîrteala, speculațiile și incultura.

În același timp, mulți jurnaliști și cititori nu s-au lăsat copleșiți de documente, ordine ISU sau recomandări OMS. Au scotocit, au citit, au comparat și au cîntărit. Pandemia asta are prea multe semne de întrebare. De la apariția virusului pînă la validarea vaccinului, de la certificatul de vaccinare la contractele de achiziție ale Comisiei Europene, de la efectele secundare la prețurile pentru teste, de la felul și prețul achizițiilor de materiale pentru protecție și profilaxie, pînă la medicamentele achiziționate, toate se înscriu într-o listă enormă de neclarități, excese, afaceri dubioase și decizii aberante.

Cum dracul a dispărut la modul așa sincronizat pandemia? Erau virusuri în campanie? Au fost retrase? A fost un ordin? Cum s-au sincronizat țările europene fără să ne spună nimic? Au un aparat electronic de comandă? Cum nu se întinde pandemia în țările în care procentul de vaccinați este foarte mic? La urma-urmelor, pe planetă mai sunt 2-3 miliarde de oameni nevaccinați? Pe ei nu-i îmbolnăvește virusul? Cum dracul, Omicron a contracarat la mare viteză COVID-19?

Sigur, pentru cei mai mulți, acum, important este prețul alarmant al energiei electrice și al gazului, criza alimentară de la orizont, războiul din Ucraina, inclusiv dorința unora de a se depărta de raza de acțiune a frontului. Dar toate acestea nu pot șterge derularea incoerentă și uneori abracadabrantă a pandemiei. La primii contaminați am declarat stare de urgență, am restricționat economia, am nenorocit procesul educativ și calendarul școlar și am băgat populația în sperieți! A fost o farsă internațională? O uriașă manipulare? Nu răspunde nimeni pentru toate acestea? Consecințele și măsurile sunt parte din prestația născută din trăsăturile de conducători cretini pe care îi avem sau sunt doar consecințe ale ordinelor primite?

Nu fac parte dintre cei care au cîrtit în perioada pandemiei pentru că nu sunt medic și nu dețin bagajul elementar în materie pentru a avea păreri. M-am conformat. Dar felul în care am fost obligați să respectăm ordinele, măsurile și recomandările unor instituții sau oameni care acum sunt în situația ridicolă de a fi incapabili să explice, toate acestea ne obligă să cerem un decont profesional și cu informații științifice al fenomenului. Azi avem mai mulți contaminați zilnic decît în perioada în care a fost introdusă starea de alertă și interdicțiile. Și, cu toate acestea, rîdem, nu ne pasă, jucăm tontoroiul pe propriile noastre spaime. Și abrogăm infernul coordonat de ISU. Felul în care am fost conduși ca țară, chiar și ca Uniune Europeană, a nenorocit oameni, a îngropat proiecte economice și de viață și a distrus afaceri. Nu răspunde nimeni?

Nu dețin probe și nici explicații onorabile pentru tot ce s-a petrecut. Dar felul în care sub ochii noștri a fost îngropată pandemia mă obligă să las scrise semnele mele de întrebare. Am fost prostiți de la nivel înalt? Pentru o uriașă afacere internațională și, mai apoi, națională? Pentru un experiment? Sau am fost incluși într-o farsă politică grosolană și de prost gust?

Pînă mă lămuresc, rămîn un purtător de mască și de întrebări. Poate dau de un strop de adevăr!

Preluat: https://www.cotidianul.ro/adio-masca-adio-adevar/

Lasă un răspuns