Achiziții supraevaluate la Spitalul Municipal de Urgență din municipiul Roman. Dumitrina Mitrea (AUR) sesizează Ministerul Sănătății

Conducerea Spitalul Municipal de Urgență din Roman a anunțat că va achiziționa noi dotări pentru sălile de operații și pompe electrice pentru extracția laptelui matern. Fondurile necesare sunt oferite de Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Primăria Roman. Deși achiziționarea unor astfel de dispozitive moderne este necesare pentru buna funcționare a oricărei unități medicale, costurile acestor dotări nu trebuie să depășească valoarea celor disponibile pe piață. Ori, în cazul acestei unități medicale există suspiciuni că achizițiile în cauză sunt supraevaluate.

Dumitrina Mitrea, deputat ales în Circumscripția nr.29, Neamț, a supus atenției Ministerului Sănătății situația ultimelor desfășurate la Spitalul Municipal de Urgență din municipiul Roman, județul Neamț, după ce a primit o sesizare din care reieșea că achizițiile s-au făcut la prețuri nejustificat de mari. De altfel, în urma sesizărilor făcute, spitalul a returnat furnizorului cele trei pompe pentru extracția laptelui, motivul fiind legat de neîndeplinirea unor specificații tehnice ale produselor, ci nu de prețul acestora.

Potrivit sesizării primite, lampa scialitică a avut un cost de 35.105 lei cu TVA inclus, iar pentru cele trei pompe de sân electrice, folosite pentru extracția laptelui matern, costul a fost de 13.566 lei cu TVA inclus, deci în jur de 4500 de lei fiecare, deși pe piață ar fi existat același tip de pompe la prețuri de puțin peste 1200 de lei bucata, punctează deputata AUR.

Cetățenii municipiului Roman au nevoie de servicii medicale de calitate și de echipamente moderne, însă nu există justificare pentru prețurile ridicate la care s-au făcut achizițiile respective. Prin urmare, Dumitrina Mitrea a cerut Ministerului Sănătății să clarifice această situație, prin oferirea de răspunsuri la următoarele întrebări:

  1. Care a fost procedura prin care s-a desfășurat licitația pentru aceste achiziții?
  2. Care sunt detaliile caietului de sarcini care ar trebui să fie parte a documentației anexă a procedurii de licitație?
  3. Ce măsuri aveți în vedere pentru a îi sancționa pe cei ce se fac responsabili de aceste achiziții dezavantajoase, pentru a nu ne mai confrunta, pe viitor, cu astfel de situații improprii?