Geme și pute internetul de tot soiul de topuri. Ba despre sportivi, actori, bogătași, ba și pe seama cățeilor distribuiți în filme. Care are face, încasează mai mult, care poate nu știu ce. Lumea pare un soi de campionat mondial fără odihnă. Topurile hrănesc publicitatea și marketingul, topurile sunt menite să recompenseze și să păcălească mulțimile. Ești în top, ai iluzia că exiști. Nu ești, degeaba ai dat din coate, pare a zice marele iubitor de informație bulevardieră.
Topurile sunt folosite și pentru manipulare. Se inventează tot soiul de asociații care își asumă tot felul de topuri și clasamente iluzorii. Și scot pe primul loc pe te miri cine. La o adică, orice poate fi pus în top. Depinde din ce punct privești. Vrei să bagi un om sau un produs, un partid sau o grupare în gura lumii? Faci un top al celor mai proști, mai agresivi, mai nu știu cum (și introduci un criteriu de referință negativ!) și îl treci pe un adversar sau pe un producător pe primele locuri și l-ai nenorocit pentru o vreme și pentru măcar o parte dintre simpatizanți sau consumatorii lui. Topurile sunt o afacere. În media, topul celor mai bogați dintr-un an sau dintr-un domeniu vinde pe bulevarde ca și ziarele de scandal. Toți mor de curiozitate să afle cine, ce și cît. Unii plătesc să fie cît mai sus în top cu performanțe umflate, alții plătesc sume importante să nu apară. De ce ? Ca să nu atragă atenția la poliție, la Anaf, la partide (pentru sponsorizări pe bază de strîns cu ușa) sau chiar la hoți.
De la aceste exagerări s-a ajuns și la topul adversarilor, sau la topul apariției politicienilor în mass-media. Cine este pe locul întîi la apariții televizate, la declarații stupide, la ascensiune, la bogăție, la navetism politic? N-am văzut niciodată topul inițiativelor sau al proiectelor comunitare lansate, dar mai ales duse la bun sfîrșit de politicieni. Topuri de promisiuni gogonate, înghițite de vreme, au existat. Dar topuri de lucruri duse la bun sfîrșit, nu.
Asta citim, asta avem! Pe cale de consecință, politicienii asta produc. Unde văd o cameră de luat vederi sau un microfon se înghesuie să-și dea cu părerea. Zic verzi și uscate, cu furca, de parcă s-ar strădui să ridice o claie de enormități. Sunt mai ceva decît fotbaliștii la sfîrșitul meciului, mai flecari decît cîntărețul abia coborît de pe scenă! Nu țin minte ce-au zis alaltăieri sau acum un an sau o lună. Ce contează dacă se contrazic sau dacă fac gafe? Să vorbească, să se vadă, să circule pe net, chiar dacă prostia lor devine virală. Să se vadă, să nu-i uite lumea. Să-i laude sau să-i înjure, să-i blesteme sau să-i venereze.
După mintea lor sărăcuță, important este să apară, să facă valuri și să nu-i uite lumea.
Ați mai văzut cumva purtători de cuvînt? Toți vorbesc în numele lor și al funcției lor de parcă ar fi propriii purtători de cuvînt. Cum să lase unul mai puțin important decît ei să vorbească în numele lor? Și ce dacă nu știu ce să spună, dacă greșesc sau se contrazic? Important este să apară și să fie văzuți. Ca o etichetă pe o conservă, va un afiș electoral pe un gard, ca pe o reclamă la un produs nevandabil.
Pînă și pe bolborositul de Cîțu l-a apucat boala camerelor de luat vederi. Chiar și nevorbitul de Nicolae Ciucă, cu toată morga sa de militar călare pe cal, s-a trezit ciupit de plăcerea vorbăriei actoricești. Numa un pic, să vedem ce gust au aplauzele și camerele de luat vederi și întrebările fetițelor peltice!
Egolatria a generat foamea de vizibilitate și a devenit boala secolului amplificată de mass-media!
Preluat: https://www.cotidianul.ro/nenorocitele-de-topuri-politice/