Una bună, alta rea, una oață, alta proastă – editorial de Cornel Nistorescu


Ieșirile PSD-ului din ultimele zile ne arată o preocupare exagerată de făcut cu ochiul la votanții săi. Pensii majorate, salarii majorate, alocații etc. Nevoi reale dar fără surse de plată. Ca să își justifice dărnicia, PSD-ul a lansat pe neașteptate un concept nou: impozitarea bogăției. Politică tare, menită a entuziasma partea nevoiașă a societății spre a băga frica în liberali și în oamenii de afaceri. Mărturisesc că așa, hodoronc-tronc, fără pregăti o asemenea mișcare, ea arată mai degrabă a grosolănie politică decît a măsură de protecție socială. Indiscutabil că proprietatea este o sursă de bani pentru realizarea de echilibre în socitetate. Dar așa, cu toporul să tai de unde este mai mult ca să astupi unde lipsește este o prostie, ca să nu zic o măsură comunistă în plină Uniune Europeană încă nehotărîtă.

Cum or fi gîndit „săracii” și „proletarii” de Ciolacu, Grindeanu, Dîncu și, mai ales, amărîta de Gabi Firea cu al său proletar Florin Pandele și cu brigadiera Olguța? Jur că nu știu și nu-mi pot imagina nici cînd mă gîndesc la sacoșele cu bani ale lui Pandele. Or fi decis că îi jughinesc pe adversari și îi exaltă pe cei săraci cu o asemenea idee revoluționară, în fapt, cam tembelă și rudimentară? Viața celor defavorizați nu se schimbă mai mult în bine dacă primesc procentele luate de pe iahturi și Rolls Royce-uri. Fără un program de redresare a condiției acestora, de combatere a sărăciei, degeaba îi hingheresc pe bogați iar șefii PSD-ului își pun banii pe numele nevestelor divorțate, ale neamurilor sau ale cluburilor de fotbal trecute pe numele unor băieți cuminți și amărășteni.

Chiar nu pricep cît de săraci în materie de gîndire economică sunt aceștia dacă au sărit direct la bărci și la iahturi, atît de ușor de pitit pe cine știe unde și cu tot felul de trucuri? Nu era mai simplu să lanseze o dezbatere publică sau să pregătească o lege ca, de la preluarea guvernării de către PSD, de îndată bunurile de lux aflate în folosința companiilor să fie impozitate ca profit și dividende? Adică luxul va fi eliminat imediat din afacerile operative și din bilanțul companiilor. Sau va fi taxat ca atare. O mare parte din businessul românesc este încărcat de bunuri personale, cu bunuri de lux, de la vile, inclusiv în străinătate, la diamante, iahturi, Rolls Royce etc. Ele sunt înregistrate ca mijloace fixe sau de producție, cînd, în fapt, sunt doar bunuri personale de lux, jonglate pe contabilitatea companiilor. De ce credeți că își ține Ion Țiriac coloanele de mașini vechi și de lux pe tot felul de firme din România? PSD-ul ar fi inițiat astfel o măsură simplă, care ar fi curățat businessul românesc și societățile comerciale de o mulțime de artificii ieftine, păguboase pentru taxe și pentru buget.

Inițiativa anunțată ca un ciomag vîjîind peste capetele oamenilor care fac bani arată nivelul de gîndire economică al grupei operative din fruntea PSD-ului.

Europa Liberă România reproduce declarația gînditorului economic format lîngă Omar Hayssam. Zilele acestea,„economistul” de stînga Marcel Ciolacu a zis:

”„Am văzut cum a funcționat justiția fără SIIJ și am văzut cum funcționează cu SIIJ. Bine ar fi să facem SIIJ și mai funcțională”.

Probabil că multora cu sarcina de a pune umărul pentru libertatea prezidențială și binomistică a procurorilor nu le place poziția PSD-ului și nici a lui Marcel Ciolacu. Eu zic că, în acest caz, PSD și Ciolacu se poziționează corect. Desființarea SIIJ este o dorință și un proiect de măsură a întregului sistem de corupție politică din România, cu susținere montată inclusiv prin străinătate pe ideea că SIIJ ar reprezenta o implicare a politicului în justiție. Ordinară și grosolană contrafacere de logică și adevăr! SIIJ este o poartă spre cercetarea și blocarea abuzurilor, cumpărării sentințelor sau contrafacerii dosarelor din Justiție! Secția n-a funcționat pînă acum pentru că a fost blocată prin cele mai sofisticate mijloace, inclusiv prin nedotare sau prin ocupare cu incompetenți sau cu păpușați. Prin desființarea SIIJ, afacerile multinaționalelor rămîn neatinse, aranjamentele binomului neinvestigate, iar sentințele aberante definitive și nedecontate. Prin desființarea SIIJ, tot controlul asupra abuzurilor de justiție se mută în cer și la președintele adormit al României, mai ales cînd nu este vorba despre interesele sale.

PSD-ul, așa netot cum combate, merită sprijinit în această încăpățînare a sa privind acest punct. Menținerea SIIJ este vitală pentru combaterea de nedreptăți, pentru sancționarea de procurori și judecători abuzivi.

Sprijinită, dotată și respectată, Secția ar putea funcționa ca un ultim cîntar pentru dreptatea furată pe baze politice sau de tipul intervențiilor pe bilețele de la binom.

Preluat: https://www.cotidianul.ro/una-buna-alta-rea-una-oata-alta-proasta/

Lasă un răspuns