Puțini oameni au norocul să poată face cîțiva pași printr-un mare muzeu într-o zi în care rămîne închis publicului larg. Este una dintre cele mai delicate călătorii prin timp, o întîlnire cu exponatele, cu umbrele trecutului dar și cu tine însuți. Scîrțîitul dușumelei, draperiie grele, exponatele însingurate, cordoanele pentru delimitat accesul, semiîntunericul muzeului cu luminile stinse, toate fac din pașii printr-un muzeu de istorie cum este Castelul Peleș o călătorie spirituală.
Luni la amiază, am urcat scările Castelului Peleș pentru a ajunge în Salonul de muzică în care a avut loc lansarea volumului „Centenar Regele Mihai I”, editat de Muzeul Național Peleș sub semnătura directorului așezămîntului, istoricul Narcis Dorin Ion. Este, de altfel, și singura carte apărută cu ocazia Centenarul Nașterii Regelui Mihai I al României. Împreună cu expoziția dedicată Majestății Sale deschisă la Peleș și cu dezvelirea statuii din Sinaia, apariția albumului „Centenar Regele Mihai I” marchează o zi simbolică, văduvită de amploare din cauza interdicțiilor pentru combaterea pandemiei.
Narcis Dorin Ion: Carol al II-lea al României, un rege controversat
De ce impunătorul album este și un eveniment editorial? Narcis Dorin Ion a strîns între coperțile acestei cărți o sumedenie de imagini document, necunoscute publicului larg. Ele au fost ordonate cronologic și se opresc la sfîrșitul perioadei de domnie a Majestății Sale. Imaginile unice, multe necunoscute, sunt însoțite de fragmente din mărturisirile și declarațiile făcute de Regele Mihai I la întîlnirile sale cu diverși scriitori, jurnaliști sau oameni de cultură. Albumul conține și o mulțime de imagini ale unor obiecte personale ale Regelui. Este vorba despre decorații și medalii, diplome, brevete și monede bătute cu chipul acestuia, chiar și un ochean personal, reproduceri după presa vremii și multe alte obiecte personale care alcătuiesc expoziția de la Muzeul Național Peleș. Pentru mine, mai emoționate decît toate au fost șapca și eghiletul Majestății Sale, fotografiate în album și prezente și în expoziția deschisă tot luni la Muzeul Național Peleș. Luni la amiază, personalitatea Regelui Mihai I al României a fost evocată de istoricii Georgeta Filitti, de Alexandru Niculescu și Adrian Cioroianu, de Dinu Zamfirescu și de istoricul Ioan Opriș.
Nu se cuvine să trecem peste strădaniile istoricului Narcis Dorin Ioan. Muzeul Național Peleș are la conducerea sa cel mai valoros istoric contemporan. Narcis Dorin Ion este și de o prolificitate de invidiat în rîndul istoricilor. Munca sa zilnică la Muzeul Național Peleș s-a soldat cu lucrări fundamentale, de proporțiile unei opere. Tot în acest an, Narcis Dorin Ion a scos pentru biblioteci și iubitori de istoria României o lucrare monumentală, în cinci tomuri impresionante, dedicată Regelui Carol al II-lea.Tot el este autorul unor cărți de referință despre Regele Carol I și despre Regele Ferdinand sau despre Regina Maria, precum și al unor cataloage care pun în valoare tezaurul inestimabil de la Muzeul Național Peleș.
Preluat: https://www.cotidianul.ro/centenar-regele-mihai-i-la-muzeul-national-peles/