Vorbăria românească pe seama situației din țară face din toți preopinenții niște mari specialiști și din toți politicienii niște actori care țes palavre pe seama poporului. Curg tiradele și rolurile menite a captiva o populație amatoare de spectacol. Cine joacă bine, cine interpretează grotesc și are înclinații de hahaleră adună aplauze și voturi cu ghiotura. Nu contează trecutul, priceperea și ideile. Caricatura urcă repede pe scară, se strîmbă artistic și face bani din putere. Toată politică românească se bazează pe propoziții spuse sau scrise, tîmpe sau absurde, primite pe bilețel sau încropite la plesneală, pe care să le rostogolească televiziunile și să le aplaude poporul. Restul nu contează. Dacă a făcut ceva sau nu sau dacă nația se alege cu ceva sau este păgubită grosolan.
După doi ani de scuipat otravă și înjurături, după chemat parchetele și poliția și după tunete și acuze de la microfoanele parlamentului, politicienii noștri au întors-o șmecherește. Actorii războiului politic, dușmanii de moarte ai scenei românești au dat semne că sunt gata să pupe și să pape haznaua din Piața Independenței. Și sunt gata să o facă, ștergînd trecutul din lipsa lor de memorie!
Iată ce-și ziceau numai două dintre caricaturile de conducători în ultima vreme:
Marcel Ciolacu despre PNL și Florin Cîțu: ”Sunt capabili să inventeze voturi pe tabletă pentru a ține în viață un zombie politic capabil să facă praf cel mai important plan de redresare a țării”(15.06 2021)
Marcel Ciolacu: „Iohannis și lacheii PNL n-au reguli! N-au lege! Au doar privilegii! Congresul PNL a fost un focar de infecție! Și sanitar, și moral”( 28 septembrie, 2021)
Marcel Ciolacu: ”Voi sunteți urmașii Brătienilor?! Niște circari și marțafoi cu comportament de tip interlop?! Iohannis a cules ce a semănat: PNL- partidul său, a ajuns să facă alegeri cu poliția la ușă!!! Simulacrul alegerilor de la PNL Timiș este imaginea perfectă a acestui partid de terchea-berchea și mațe-fripte cu foamea-n gât care au lăsat România neguvernată, doar pentru a-și căra ei pumni în cap în disputele lor interne.” (31 iulie 2021)
Florin Cîțu: ”Cine sunt acești semnatari? Sunt cei care i-au gazat și bătut pe români în 10 august.
Sunt criminali pentru că au jucat poker cu sănătatea românilor când au șantajat cu prelungirea stării de urgență. Dacă propunerile acestor criminali ar fi trecut ar fi aruncat România în haos” (11 mai 2020)
Florin Cîțu: ”Unii vînd iluzii și nu mă refer la contracandidatul meu pe care trebuie să-l respectăm pentru mandatul său.Da,mă refer la cel mai corupt și putred partid al României, PSD”. ( septembrie2021)
Florin Cîțu: ”Vom reforma companiile statului, vom reduce risipa, vom elimina furtul din banul public care a fost practicat ani de zile de PSD, vom avea o lege salarizării care va lega performanţa de venit, vom avea o lege a pensiilor care va fi sustenabilă şi peste 15 ani” (22 05 2021)
Florin Cîțu „Nu sunt de acord sa mentin nenorocirile facute de PSD”…
„Formula brevetata de PSD este o formula falimentara care ne-a adus azi aici”. (13 februarie 2021)
Florin Cîțu: ”Afară cu PSD!!! PSD este partidul TAXELOR, inflaţiei galopante, al deficitelor bugetare falsificate şi al dobânzilor la cer. DATE FALSIFICATE despre execuţia bugetară în guvernarea PSD – singura ţară din UE în care deficitul bugetar a cresscut desi era o perioadă de creştere economică………. Am comunicat că voi pune la dispoziţie toate materialele care arată cum a fost falisificata execuţia bugetară în 2018 şi de cine. PSDistii responsabili vor răspunde” ( 21 noiembrie 2020, pe Facebook)
Și ce zic acum?
Florin Cîțu: ” Am găsit multe lucruri care ne pot uni. Avem o criză în sănătate, în energie și pentru acestea avem nevoie de o guvernare stabilă. Dacă reușim cu cei de la PSD să facem acest lucru este ok”. (4 noiembrie 2021)
Marcel Ciolacu: ” Eu consider, şi o spun cu toată responsabilitatea, că în acest moment de răscruce a României nu avem altă soluție politică. Dacă vom continua războiul dintre cele două partide mari ale României, la anul, în martie, vom vorbi de o nouă criză politică, vom vorbi categoric de alegeri anticipate și să nu credeți că cei care vor să stăpânească această țară prin dezbinarea românilor se vor opri aici”. (5 noimbrie 2021)
Mă tem că bietul și înșelatul popor român se mulțumește numai cu statutul de spectator la acest grețos teatru politic și se sfiește să își ceară drepturile care decurg din cetățenia pentru care plătește cu vîrf și îndesat. Se mulțumește prea mult cu hăhăiala, cu aplauzele și, rar, cu fluieratul și cu huiduitul. Este păgubit în fel și chip, înșelat, mințit și trădat și tot nu se învață minte. Acceptă să mai joace o dată rolul de alegător și încă o dată și încă o dată, ca și cum ar fi fascinat numai de reprezentație.
Dacă și-ar lua în serios rolul de cetățean, compatriotul nostru, indiferent de etnie, ar cîntări serios nu calitatea rolului, ci rezultatul efectiv al prestațiilor politice. Iar pe cei care se depărtează de promisiuni și de nevoi, i-ar alunga ca pe niște răufăcători.
Foto: timesnewroman.ro
Preluat: https://www.cotidianul.ro/popor-vesel-politicieni-flecari/