Marea tîrguială


Burzuluirea de țap mușcat de viespe a celor de la USR PLUS a pornit de la planul de investiții „Anghel Saligny”. Zis PNDL 3. Cincizeci de miliarde pentru dezvoltarea rurală. Adică bani pentru primari. Auzi, dom-le! Sunt bani pentru șnapanii care să-l voteze pe Cîțu la președinția PNL! Băgăm vagoane, camioane și Hercules de bani, ca la fondurile duse de americani în Afganistan!

Primarii își freacă palmele. Stați așa! Nu luăm noi banii! Sunt proiecte de importanță națională. Ai auzit: prooo- ieeec-teee ! A zis Cîțu că o să fie  „foarte-foarte transparente”. Corect, mînca-i-aș transparența! Şi atunci ce facem? Mutăm proiectele la nepotu’ și la gineri-miu! Noi nu ne vedem și nu existăm. Am și-o nepoată la scîndură și un văr la sorturi de pietriș și la betoane. Şi cît ne rămîne? Nu putem vorbi aici? Dacă ne înregistrează? Poate că tu ai un microfon la pix! Mai bine mergem LPG în porumbiște. Ce-i aia LPG? Eu știu de la table că înseamnă „luat pielea goală”. Exact! Ne ducem în porumbiște la pielea goală și negociem. Cît luăm și cum împărțim. Trece o salvare și se aude sirena! Proștii dracului! N-avem martori, nu facem hîrtii, nu înregistrează nimeni. Ai înțeles? ‘Nțeles, boierule, dar cum ținem minte? „Juma-juma” nu se uită! Suntem oameni de onoare! Şi dacă mă răzgîndesc? Te caută frații Mecanu cu gealații. Şi te prelucrează pînă dai în primire la tine acasă!

-Deal, frate, deal! Că-i în interesul românilor!

Vouă nu vă dă nimic? Ziceți și voi că-i în „interesul național”. Vă doare gura? Nu mai merge, șefu’, cu interesul național. S-a dogit rău de pe vremea lui Gabi Oprea. Mai bine zicem și noi „interesul românilor”. Oamenilor le place să audă că-i vorba despre ei. Da’, să vă dea vouă halca aia cu construcția de spitale. Zece miliarde din buget nu-i mare brînză! Rămîn niște bani și pentru mediu, ca să se descurce și ungurii. Nu vor! Şi ne aruncă la cîinii de la DNA. Nu vă lăsați! Ce, mă, sînteți proști!? Se fac și ei că dezvoltă țara și toacă banii pe dezvoltare și vouă nu vă lasă nimic! Puneți o talpă și începeți o negociere! Trece agenția de construit spitale, trece și Saligny! Nu avem construcția de spitale la mîna noastră, nu merg nici primarii pe asfalt și nu bagă canalizare! Rămîn cu veceuri în fundul curții! Scurt! Ori toți, ori dărîmăm guvernul! Clar?

-Alles klar!!!

AUR vrea moțiune de cenzură. Liberalii oferă locuri pe listele de parlamentare din 2024. Cine dă cu flit la moțiune mai pupă un mandat în Parlament. Nu semnezi moțiunea, primești la schimb să hotărăști o numire în funcția de inspector șef, două contracte de asfaltare la drum județean și un loc pe listele PNL în 2024? Cine mai vrea?

-Dragă Rareș, vorbește cu ei să nu semneze moțiunea! Le mai dăm două șacoșe! Vorbește cu primarul ăla care a zis că trimite banii și se tot face că uită! Sau du-i, frate, în vacanță la Monte Carlo! Zi-le, mă, secretarilor de stat că, dacă vin la guvern, îi facem miniștri! Dă-i în mă-sa, zic că nu vor! Daaa? Bagă-le cîte o fetiță și-i filmăm LPG și gata! Suntem cu toții oameni de onoare !

Taci, bre, nu vorbi și tu ca pușcăriașul ăla de Cîțu! Băă, nu-i zice așa, că mai e prim ministru! Auzi, frate! A fost la închisoare și s-a scărpinat cu cătușele. Sictir! Cu cine votează ăia de la Cluj? Ăia pun condiție să se țină Untoldul și să nu-i controleze nici ANAF-ul și nici antidrogul să nu calce pe acolo! O săptămînă îninte și două după, pînă se scurge din sînge! Era să uit! Ăia de la Iași cer banii pentru încă o biserică pe nu știu unde!! Şi ne susțin, bisericoșii naibii? S-a făcut! Le dăm pentru un podeț! Au mai rămas de la Galați? Poate le luăm apa din port!

– Alarmă, frați români! Se fură banii românilor, strigă pluseriștii!.

– Extermiștii ăștia vor să jupoaie românii cu Big Pharma!

– Ați făcut pușcărie, domnule Cîțu? Cînd dați pădurile înapoi? Ce marcă aveau cătușele?

La sediul guvernului s-a terminat o nouă rundă de negocieri!

Oră după oră, marea tîrguială declanșată de cele 50 de miliarde pentru planul Anghel Saligny continuă. Intrăm în faza moțiune de cenzură!

Nu rămîne decît să urmăriți cum vor bate palma și ce a cîștigat fiecare!

Preluat: https://www.cotidianul.ro/marea-tirguiala/

Lasă un răspuns