Miercuri, în Herăstrau, peste apă de Clubul Diplomatic, la a doua terasă din stînga de pe malul lacului, vom prezenta un program al ziariștilor. El vizează un set de măsuri imediate și un program mai larg de relansare a României, în perioada post-pandemie.
La propunerea unui ziarist de investigații, toate achizițiile avizate de Comitetul de Urgență, de Raed Arafat, Marcel Vela, Ludovic Orban precum și de clienții PNL vor fi cercetate. Decizia este valabilă inclusiv pentru achizițiile făcute de SRI și SPP. Toate materialele, măștile și echipamentele vor fi restituite furnizorilor, iar aceștia vor returna sumele încasate, urmînd ca DNA să cerceteze care dintre acestea au fost efectuate fără să existe. Toți ofițerii cu legături de familie în firmele implicate în achizițiile non-urgente sau inutile vor fi trecuți în rezervă și cercetați de echipe realizate în cooperare cu procurori din Parchetul Antimafia din Italia. Toți angajații Ministerului Sănătății care au avizat achizițiile și importurile din perioada Situației de Urgență și de Alertă vor fi suspendați și internați pentru analize și evaluări de sănătate la Spitalul Obregia.
La propunerea unei organizații profesionale de presă, constituită pentru cercetarea modului în care sunt cheltuiți banii publici, președintele României va fi obligat să restituie cheltuielile de deplasare cu coloana pînă la Sibiu. În caz contrar, îi vor fi imputate jumătate dintre cheltuielile pentru locuința din București (Cartierul Primăverii).Va fi executat, de îndată, de suma datorată în urma sentinței definitive rezultată în urma închirierii casei din Sibiu. De asemenea, un reprezentant al unei comisii de investigații fiscale va relua cercetarea taxelor achitate de profesorul și de inspectorul Klaus Iohannis pentru meditațiile din care și-a dobîndit cele șase locuințe. De asemenea, o comisie parlamentară va cerceta împrejurările în care NN Pensii a cumpărat și vîndut acțiuni la firma germană Wirecard (falimentară).
Guvernul va suspenda, pentru următorii patru ani, activitatea și postul de ministru ocupat de bloggerul Florin Vasile Cîțu și va trimite o echipă alcătuită din inspectori ai Corpului de control al primului ministru, din procurori și inspectori fiscali pentru a cerceta modul de dobîndire a terenurilor din dosarul de restituire a terenurilor din județul Vâlcea (zona Voineasa), dobîndite de părinții săi.
Vor fi cercetate, de asemenea, toate contactele avizate de dr. Raed Arafat. Vor fi destituiți și cercetate toate contractele, achizițiile și proprietățile aflate pe numele miniștrilor Marcel Vela și Ion Ștefan-zis Grindă. În cazul ministrului Marcel Vela vor fi cercetate și contractele Primăriei Caransebeș.
Va fi anulat contractul de achiziționare a Băncii Românești de către EximBank (Banca de Export import a României).
Guvernul României (varianta presă) va întocmi un proiect de lege care să interzică activitatea economică și comercială a firmelor serviciilor secrete din România, cu termen de lichidare a celor existente de maximum 12 luni. De asemenea, va fi întocmit un proiect de lege care să prevadă interzicerea exportului de lemn și interzicerea tăierii lemnului pe picior pe o perioadă de 5 ani, începînd de la data publicării în Monitiorul Oficial.
Pînă la alegerile parlamentare, Guvernul României va pregăti preluarea de la SPP de către un oficiu specializat a datelor rezultate din procesul electoral.
Pentru dezvoltarea agriculturii și industriei alimentare, Guvernul va constitui un grup de lucru format din reprezentanții ministerelor și de principalii producători și fermieri ai României care să studieze o vizită de pregătire a exportului de produse agricole și alimentare în Rusia.
O delegație a Ministerului Transporturilor se va deplasa în China pentru a pregăti un acord guvernamental în vederea realizării cu partenerii chinezi în termen 18 luni a autostrăzii Comarnic-Brașov și a finalizării autostrăzii Transilvania.
Pentru perioada de relansare economică în perioada post-pandemie se restricționează importurile. Guvernul României și instituțiile publice vor achiziționa cu prioritate produse românești și numai în cazul în care producătorii autohtoni nu produc și nu pot face oferte, acestea vor putea fi importate.
Programul ziariștilor sună mai mult a glumă, deși ascunde adevăruri cutremurătoare. Cu siguranță, ideile președintelui și ale premierului liberal nu se vor întâlni niciodată cu măsurile de mai sus. Ceea ce nu înseamnă că ele își pierd caracterul de urgență pentru România.
Ce program ne prezintă un mediocru profesor de fizică suplinitor la Agnita, care, în viața lui, nu a făcut afaceri decît cu „meditații”, copii și case și un frecător de mentă, niciodată angajat cu adevărat și niciodată implicat în economie, vom vedea.
Relansarea economiei românești din viziunea lor nu va depăși relansarea afacerilor liberale în particular și ale celor aflați la putere, în general.
Preluat: https://www.cotidianul.ro/urgentele-romaniei-si-programul-lor/