Jurnalistul Dan Tănasa și-a depus candidatura pentru a ocupa poziția de membru în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
De multe ori folosit ca și armă politică, CNCD trebuie să reflecte echilibru și să vizeze drepturile și modul în care sunt discriminați toți cetățenii României, indiferent de etnie, orientarea sexuală, religie, rasă, sex sau vârstă.
Discriminarea este complexă prin diversitatea problemelor care pot apărea și se simte nevoia de a nu transforma drepturile unor minorități în privilegii în raport cu majoritatea.
Dar nu de aceasta este potrivit jurnalistul Dan Tănasa pentru ocuparea unui post în interiorul instituției. În general CNCD a fost condus de un membru aparținând minorității naționale, în cazul de față de către un maghiar.
Pentru că în cadrul instituției este nevoie de un echilibru partidele politice trebuie să treacă peste clasicile trocuri și să accepte și membri care și-au dovedit prin activitatea susținută dreptul de a ocupa o astfel de poziție.
De drepturile minorităților naționale are cine să se ocupe, cine se va ocupa însă de drepturile românilor care sunt discriminați instituțional și politic în județele din centrul țării, adică Harghita și Covasna?
Dan Tănasa este un jurnalist care urmărește cu atenție modul în care românii de acolo sunt discriminați pentru ca un anumit partid politic să își mențină controlul politic asupra unor cetățeni ai României.
Însă drepturi elementare ale acestora precum servicii publice în limba națională sau dreptul de a munci în instituțiile publice din regiune, sunt încălcate. Nu vorbim în cazul de față de o discriminare pozitivă pentru o minoritate, ci de încălcarea repetată a unor drepturi fundamentale, garantate de constituție, asupra unor cetățeni ai României vorbitori de limba română.
Ori Dan Tănasa a fost consecvent în a relata toate aceste probleme și de multe ori le-a dus și în instanță atunci când situația nu s-a putut soluționa pe o altă cale.
Practic el dispune de pregătirea profesională dar și experiența necesară pentru a se putea împotriva discriminării, iar aici deja nu mai vorbim doar de românii din Covasna și Harghita.
Problema discriminării este una complexă și trebuie abordată în diversitatea ei.
Cosmin Iosub este un tânăr român din Sfântul Gheorghe, membru al Centrului pentru Cultură, Istorie și Educație, preocupat de soarta românilor din centrul țării