De la veselie la disperare – un editorial de Cornel Nistorescu


În weekendul abia încheiat, a fost o explozie de bucurie. Lumea s-a năpustit la munte și pe restaurante, lăsînd impresia că țara trăiește zile de grație.


Luni și marți am aflat că nu ne ajung vaccinurile.


Luni și marți, state europene cu mecanisme sanitare performante, nu ca al nostru, au început să ceară restricții și măsuri suplimentare de protecție, îngrozite de pericolul iminent.


La noi, populația, după valul de neîncredere, a luat cu asalt platforma de programare care continuă să dea semne de încropeală.


Ministrul Sănătății, săgeată de familie cu bani din anii comunismului (cum sînt mulți dintre cei aflați în fruntea USR), a început să dea semne de nervozitate. Nu se mai înțelege cu prefectul de București, amenințătorul Traian Berbeceanu din gașca Laura Codruța Koveși.


Prefectul de București, polițaiul cu experiență în spațiile infracționale, a început să dea vina pe legislație. Cînd au închis restaurantele, au făcut-o de pe o zi pe alta, provocând pagube uriașe celor care au rămas cu frigiderele pline. Sub presiunea aceleiași lumi numită HoReCa, Traian Berbeceanu s-a spălat pe mîini, spunînd că legea îl obligă. Asta, într-un oraș și într-un guvern pentru care legea n-a obligat mai niciodată la nimic.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, acuză desfășurarea campaniei de vaccinare organizată de propriul guvern și păstorită de la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis. El ne-a anunțat persoana desemnată să conducă operațiunea și tot el a primit rapoarte despre felul în care este pregătită campania. După analize „profesionale”, președintele se scălda în conferințe de presă și întrebări măgulitoare.


Rateurile din campania de vaccinare se înmulțesc și președintele stă pitit în birourile sale, preocupat de redactarea bugetului.


Dintre toate semnele primite de jurnaliști, „guvernul meu” se ceartă pe repartizarea fondurilor. Așa cum s-a certat pe ministere, pe prefecți, pe secretari de stat, acum se înfruntă pe banii din taxe și pe cei care urmează să vină, cînd vor fi să vină.

Președintele a abandonat raportările și măsurile anti-Covid. Lupta cu pandemia a trecut în planul secund al existenței sale prezidențiale. Adică vaccinarea ca vaccinarea, acum se concentrează pe împăcarea favoriților săi din PNL și USR cu cei din UDMR. Ajunge că și-a arătat patriotismul și mușchii la primirea serului protector. Trebuia să-și arate priceperea de fizician și la banii de la buget.


Despre certurile din guvern nu mai zice nimic. Nu mai face declarații, nici conferințe de presă, nu mai așteaptă nici întrebările șmecherești venite de la jurnaliști. Nu mai poate folosi nici pretextul „moarte PSD!”.


Iar de spus, nu poate spune că „din cauza ambițiilor mele și a «guvernului meu» toate încep să meargă prost. Nu mi-a ieși nici campania de combatere a pandemiei, nici campania de vaccinare, nu mi-a ieșit nici România normală, nu mai am decât să mă văd cu bugetul pe care îl visez. La cît de slăboi sunt premierul și ministrul de finanțe, ăștia îmi pot tăia cheltuielile de deplasare cu coloana pînă la Sibiu și diurna, și cherosenul pentru drumurile la Bruxelles!”. (Că pe altundeva nu-l mai invită nimeni!)

Cine sunt cei mai nemulțumiți din România? Polițaii!


Directorul adjunct al Poliției Capitalei a fost prins la o băută cu procurorii (lipseau ofițerii SRI). Și, tocmai în aceste zile, protestele polițiștilor s-au întețit peste măsură. Și urlă și se fluieră peste tot. La guvern, la președinție, la prefecturi, în provincie. Polițaii cer salarii mai mari, de parcă ei ar fi categoria cea mai defavorizată din România. Cei mai săraci, cei mai flămînzi, cei mai dezbrăcați, cei mai fără case. Ba, un deștept a publicat și numărul posturilor de poliție cu veceu în fundul curții.


Polițiștii urlă de ciuda sutei de lei acordate profesorilor pentru orele de recuperare a materiei și pentru banii suplimentari acordați medicilor și personalului sanitar mobilizat la combaterea pandemiei.


Nouă de ce să nu ni se dea? Că și polițiștii au parte de o epidemie de hoție! Iar premierul se laudă că n-avem treabă, că sunt bani și că încasările au crescut cu nu știu cît la sută. Niciun polițai nu uită că președintele Iohannis ne-a anunțat chiar de la Bruxelles că, în urma eforturilor sale, România va primi 80 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană! După atîtea luni, din 80 de miliarde ne-am ales cu ciuciu!


Pe măsură ce guvernul se încurcă în calcule pentru buget, dar insistă cu mesaje lăudăroase, iar președintele este constant mulțumit de felul în care funcționează instituțiile statului cu noua putere, populația devine din ce în ce mai nefericită.


Klaus Iohannis este bucuros că pocnește din degete și miniștrii dau fuga la ușă lui să îi spună ce-i place, în vreme ce populația protestează peste tot și nici un oficial nu-și arată fața.

Lumea românească are și mai departe tot două fețe. Una roză și parfumată prin încăperile puterii și alta gri și furioasă de pe strazi și din piețe, unde oamenii simt că lucrurile merg greu și din ce în ce mai prost!

Preluat: https://www.cotidianul.ro/de-la-veselie-la-disperare/

Lasă un răspuns