Plouă prostește ca niciodată în zilele de sărbătoarea Crăciunului. Rece, mocănește, egal și fără speranță de zăpezi. Satele de pe Valea Orăștioarei sunt mute și singuratice. La Ludești, un singur fecior îmbrăcat de călușer ne-a mai ieșit în cale. Înainte, fiecare sat avea una, două, chiar și trei cete. În celelalte sate este un an fără călușeri. Nu s-a adunat ceata – Covidu, dom’le, Covidu! Nici Dracu’ nu-i mai dă de cap! Ne strîngem la Cutare. Vino și dumneata și îți cîntăm de-astea de pe Vale! Fierbem niște vin cu scoțișoară și facem planuri. Ce planuri? Glume, bancuri și prostii! Mai poți face un plan? Nu vezi, jumătate suntem șomeri! Abia mai băgăm benzină de 50 de lei să mergem după pîine și după țigări!
Ploaia prostească se asortează cu dezolarea ulițelor, cu magazinele închise, cu știrile, cu pensiunile mai mult goale.
-Dumneata ce crezi?
Se face liniște de se aude și focul din sobă. Așteaptă cu toții să vadă unde adaug răspunsul meu, pe talgerul diversiunii planetare sau pe cel al pandemiei, al bolii tramise de Dumnezeu? Cei mai cuminți se tem, cei mai șmecheri o dau la întors și o scaldă în bănuieli. O farmacistă tînără, ca o păpușă cu obrajii pomădați în roșu aprins îmi zice:
-Domnule, ceva nu merge! A venit la mine o babă și mi-a întins o rețetă.De unde ai luat, maicuță, Covidul ăsta?
Ea s-a uitat cu cepele ei deștepte la mine și a zis:
-Care Covid? M-am dus la spital că mă doare piciorul și mi-a dat rețeta asta! Nu mai vorbiți prostii!
A doua zi a murit!
Prind curaj și intră în vorbă pe rînd. Știu toate zvonurile legate de Covid, bancurile pe seama carantinei, a morților subite, a puilor de dac Klaus, Ludocvic și Eduard, a țăranilor intrigați de boala inexplicabilă, situația lui Trump din America și despre ofensiva negrilor și a homosexualilor, despre încadrările dubioase la Covid și despre rezultatul surpriză al alegerilor din România.
-Acum ce zice Iohannis?
-Tace mîlc și înghite!
-Dumneata ce zici de AUR?
Discută cu detalii despre situația completării autostrăzii de la Sebeș. Vorbesc despre ce vrei și despre ce nu și mai scapă o vorbă în engleză, în germană, în italiană, în spaniolă!
Căldura, vinul fiert, subiectele, prăjiturile bune, țuica tare și cozonacul ne leagă ca într-o călătorie peste ocean, făcută de bunicii și străbunicii lor cînd au plecat în America pe la anii 1900. Nu ne-am văzut niciodată înainte și vorbim de parcă ne-am cunoaște de un veac. Limba româna ne leagă de parcă ne-am întîlni la Buenos Aires.
-Domnule, știi ce zicea bună-mea?
-Nu știu! Ce?
-Că niciodată să nu mergi la drum cu unul care umblă prin șanț! Părerea mea este că acu’, noi ne-am pornit la drum cu niște proști care toată viața au ținut-o prin șanțuri!
Nu rîde nimeni.Toți îl privesc serios.Nu-i de rîs. Şi toți înțeleg unde bate zicala băiatului, rămasă de la bună-sa!
Trotuarele satului sunt călărite de mașini mititele și mijlocii, toate la second-hand, aduse de afară. Satele de pe Valea Dacilor arată o altă lume. Circulă pe net, circulă pe roți, zboară, coboară din bus-uri care îi aduc de la muncă. Au haltele lor pe traseele pentru Spania și pentru Italia. Snobismul lor european a început să obosească. Nu mai cad pe spate la luminițele de agățat la Crăciun pe la streașini și pe vîrful acoperișului de casă. Nu-i mai impresionează zborul cu 15 euro la dus întors și că pot face un ban. Încep să doară bătăturile europene făcute la tot soiul de munci. Nu-i mai aud pomenind lozinca de gîscă
”Vrem o țară ca afară”.
Încep să-și simtă țara într-un alt fel, încă greu de descris. Cînd toți comentatorii flutură verzi și uscate despre poporul nepăsător și despre ignoranța lui (actorul Marius Manole, lovit de un soi de transă politică, tocmai vorbea la o emisiune de flecăreli politice despre cum trebuie învățat poporul să voteze!) eu mă trezesc chestionat ca pe vremea Memorandiștilor.
-Auzi, domnule, sunteți în stare să faceți ceva pentru neamul românesc?
Întrebarea aceasta simplă, grea, apăsătoare, serioasă şi cumplită nu mi-a mai fost pusă niciodată!
Mă gîndeam că omul vrea să o ia spre politică. La un pahar de vin, discuțiile politice sunt enervante. Nu se mai termină pînă în zori și se mai lasă și cu o bătaie.
-Gata! Am votat! Acum România are Parlament, are Guvern! Să-i vedem la treabă! am zis eu, încercînd să pun un capac peste subiect.
-N-am zis nimic de România!Nici de statul român și de fentele cu statul de drept. Am zis de neamul românesc. Şi nu de dumneata sau de ăia de la București! Zic de noi toți!
Bărbatul în toată puterea să fi tot dat în 65 de ani avea o privirea curată și o voce de intelectual.Aș îndrăzni să zic că vocea lui suna ca vocea unui patriot ardelean pe care n-o mai auzisem niciodată pe viu.
-Voi ar trebui să ne arătați ce să facem pentru că noi….atît!
Şi bărbatul și-a desfăcut jerseul de lînă în două aripi largi ca să-și arate pieptul liber.
-Noi….atît!
În două vorbe și un gest îmi arăta că el și cei de pe Vale și toți ceilalți de prin satele taransilvane în care încă se mai văd monumentele Eroilor din Primul și din cel de-al Doilea Război Mondial, ei sunt soldații cauzei. Pun pieptul la bătaie și luptă.
Cu o zi înainte, la Mărtinești, Călin Bîrcean din grupul ”Pragul de sus” avea să-mi ofere un disc intitulat ”Nu mai am răbdare” care se deschide cu versul ”Nu mai am răbdare să văd cum mor legende” și continuă cu ”Nu te lăsa cumpărat!”.
-Nu vedeți că ne ducem așa….
Şi începe să descrie cu mîna deraptă o mișcare arcuită, ca un spate de delfin care iese din apă și apoi se afundă spre adîncurile mării.
-Noi suntem gata, dar voi trebuie să ne spuneți și să ne arătați.
-Ce?
-Ce putem să facem pentru neamul românesc!
Întrebarea era formulată la fel de simplu și de apăsat, semn că nu era rostită întîmplător, ci venea dintr-o preocupare profundă, pe care românii ardeleni n-au mai rostit-o decît în perioada Memorandiștilor și în cea premergătoare Marii Uniri de la 1 Decembrie1918! Doar că acum era pusă în numele tuturor.
Să fie primele semne ale regăsirii patriei, după elanul european? Să fie vorba de un început de dezamăgire? Să fie spaima de noile restricții apărute odată cu pandemia? Să fie semnul nemulțumirii față de o elită netoată care nu-i mai reprezintă? Să fie o chemare a strămoșilor care se aude din ce înce mai puternic în larma internaționalistă a lumii?
Doamne, ajută-mă să găsesc răspunsul la această întrebare simplă!