Începe să îmi fie din ce în ce mai limpede ceea ce trăim aceste zile. Planul guvernanților noștri este cât se poate de simplu: stau liniștiți ascunși dupa perdele, asteptand sa li se dea o reteta de la Bruxelles. Constienti ca nu vor fi niciodata in stare nici macar sa scrie un plan, daramite sa-l si aplice, ei asteapta cuminti sa vina ceva formulare si, mai ales, fonduri de la UE. Ceea ce n-au priceput, sarmanii, e ca si cei care ar trebui sa faca planuri in UE asteapta, la randul lor, sa faca americanii un plan, sa puna niste bani la bataie si se ne dea o directie, un model. Asa ca, atata timp cat stam acasa si nu ne gandim din ce o sa mai mancam poimaine, singurul lucru cu adevarat interesant pe care il putem face e sa vedem si sa pricepem ce se intampla in America, spune profesorul Petrișor Peiu într-o analiză a actualei crize.
In anii 2007-2008, economia americana s-a imbolnavit de o boala noua si grava, care a contaminat intreaga planeta intr-un timp foarte scurt. Cel mai scazut nivel al primei economii a globului a fost atins in trimestrul I al anului 2009. Putin inainte, doctorul Federal Reserve a inceput sa administreze bolnavului un medicament nou si ciudat, numit Quantitative Easing (QE- relaxarea cantitativa). Practic, FED producea bani noi, cu cateva click-uri pe o tastatura, bani cu care cumpara de la investitori privati obligatiuni emise de statul american sau alte titluri financiare. Investitorii depozitau banii obtinuti in banci, ceea ce aducea sistemului bancar o mare suma de bani ieftini, pe care putea sa-i arunce, prin imprumuturi, in economia reala, la dobanzi mici, generand astfel cresterea cererii si iesirea din criza. Au trecut de atunci 11 ani, medicamentul a fost administrat de toate marile puteri ale planetei propriilor economii, iar natiunile mai mici (ca a noastra) s-au “vindecat” de criza prin expunere la corpurile “vindecate” ale marilor nostri parteneri.
Cat de multi bani “noi” a aruncat atunci FED in piata? Aproape 4.000 de miliarde de dolari, cam o cincime din PIB-ul Statelor Unite. Inainte de corona-criza, activele FED totalizau in jur de 4.500 miliarde de dolari.
Au trecut anii si economia americana s-a imbolnavit de o noua boala, de data asta o pandemie. Nu-i nimic, doctorul FED ii aplica acelasi tratament: o noua cura de QE, adica noi sume de bani “noi” aruncati in piata. Si pentru ca pare o boala acuta, doctor FED ii da o doza mai mare: peste 7.000 de miliarde de dolari, nici mai mult nici mai putin decat aproape 38% din PIB. Activele FED vor ajunge, astfel, la anul, la astronomica valoare de 12.000 miliarde de dolari (cam cat PIB-ul nominal al Chinei!):
Las, deocamdata, la o parte ideea glumeata ca orice boala poate fi doftoricita cu acelasi leac si incerc sa va arat cam cum arata organismul “vindecat” al economiei americane. Iata o tomografie reusita: cresterea reala a PIB-ului, de atunci pana azi, este mai putin de 6%, valoarea indicelui S&P 500 (cele mai mari 500 de companii listate la bursa de la New York) a crescut cu 160%, iar activele FED au crescut cu peste 400%! Pare ca tinta doctoriei a fost sa creasca activul FED, nu economia reala.
Daca ne referim la PIB-ul nominal, nu la cel real (corectat cu deflatorul agregat), iata paradoxul ultimilor ani:
Cu alte cuvinte, in termeni nominali, PIB-ul a crescut de trei ori mai incet decat indicii bursieri.
Atunci cand a administrat medicamentul QE, doctor FED a declansat un efect secundar ingrozitor, o spirala a datoriilor:
Datoriile companiilor au ajuns la 84% din PIB, datoria federala se afla la 121% din PIB, iar datoriile gospodariilor s-au cam stabilizat la 76% din PIB. Da, doar consumul gospodariilor s-a stabilizat in ultimii 10 ani, cu toate aceste mii de miliarde care au inundat piata:
Dividendele, in schimb, au crescut de peste doua ori. Si, cu cat crestea indatorarea federala, cu atat se micsora rata de crestere a PIB real:
Practic, cele 4.000 de miliarde de dolari “noi” au alimentat cresterea datoriilor federale si ale companiilor, neglijandu-se singurul tip de cheltuiala care ar fi fost in alta logica: investitiile, care au ajuns la cel mai scazut nivel de dupa razboi.
Acum intelegeti de ce dorea presedintele Trump cu atata disperare sa obtina de la Congres un program de finantare de 2.000 de miliarde de dolari a refacerii infrastructurii Americii? Ei bine, America nu a gasit 2.000 de miliarde de dolari sa cheltuie pentru infrastructura, dar a fabricat 4.000 de miliarde de dolari pentru a creste povara datoriilor pentru toti americanii.
Ei bine si atunci de ce credem cu totii ca medicamentul QE a functionat si a vindecat boala?
Simplu, este o iluzie, pentru ca operam cu valori medii: dobanzile foarte mici, parte a planului de relaxare cantitativa au determinat o stagnare a nivelului real al venitului gospodariilor (in crestere doar cu 3% in 2018 fata de 2000), in vreme ce cele mai sarace 20% dintre gospodarii au venituri in scadere usoara in aceeasi perioada (-2%), cei mai bogati 20% dintre americani au venituri reale cu 10% mai mari, iar cei mai bogati 5% au venituri cu 18% mai mari:
Iar averea neta financiara a celor mai saraci 20% dintre americani a scazut cu 34% (cu o treime!), averea neta financiara a celor mai bogati 20% dintre americani a crescut cu 75%, iar a primilor 1% cu 125%. Cresterea medie neta a activului financiar este de 4%.
Acum intelegeti, oameni buni, anecdota atribuita marelui Moisil, care explica valoarea medie astfel: daca stai cu jumatate de fund intr-o galeata cu gheta si cu cealalta jumatate pe un cuptor incins, in medie te simti excelent!
Practic, economia americana s-a “vindecat ca valori medii” dupa 2009, dar de fapt, toti s-au indatorat teribil pentru a crea o bula bursiera din care au iesit mult mai bogati cei 1% din actionari (care detin 53% din activele bursiere) si multumitor de bogati, urmatorii 10% din investitorii de la bursa (care detin 35% din active)…
Parca nu mai pare chiar asa un miracol medicamentul folosit de FED.
Problema cea mai mare, insa, abia acum apare: doctor FED vrea sa infranga criza economica cu acelasi medicament, banii “noi”, facuti din varful tastaturii. Pe 3 si 15 martie a inceput modest cu doar 700 de miliarde de dolari, a adaugat pe 9 aprilie cam 2.300 miliarde de dolari, dupa ce inundase deja piata cu lichiditati de 1.000 de miliarde de dolari, incepand pe 23 martie, ziua in care noul QE devine oficial, nelimitat. In competitie, administratia anunta si ea un program de 2.200 miliarde de dolari, “helicopter money”.
Incurajati de seninatatea cu care doctor FED arunca cu miile de miliarde, europenii nu s-au lasat nici ei mai prejos si au anuntat un total de 3.200 miliarde de Euro in curele de QE administrate de statele nationale si un mizilic de 540 de miliarde de Euro (240 de miliarde credite prin Mecanismul de Stabilitate, 200 de miliarde pentru IMM-uri si 100 de miliarde pentru pastrarea locurilor de munca. Englezii s-au alaturat si ei freneziei QE cu un program propriu de 645 miliarde de lire sterline, iar japonezii, oameni seriosi, au decis sa faca un QE nelimitat pentru a sprijini “revenirea”.
Acum, parca nici nu mai pot sa ii critic pe ai nostri de la Bucuresti, ca nu s-au prins si ei in hora acestor “relaxari cantitative”. Cand vezi cum, de la un capat la altul al planetei, toti cred ca au gasit panaceul, click-ul care aduce bani multi si ieftini din senin, parca ai nostri par normali. Dar nu va faceti iluzii, ei doar simuleaza normalitatea.
Ramane de vazut cum va fi omenirea salvata din nou de tipografia (digitala) de bani si unde se vor acumula toate datoriile nou create. Oare nimanui nu ii este frica de inflatie, nimanui nu ii este frica de acumularea unor datorii imense? Este acesta, oare, un model de dezvoltare care sa poata fi dus la infinit? Pana la urma, aceste datorii tot trebuie platite. Ce generatie va fi dispusa sa o faca?
Si totusi, sa fie totul asa de simplu? Orice tip de criza economica avem, mai dam doua-trei click-uri si gata, avem mii de miliarde de bani nou-nouti la dispozitie? Si daca este medicamentul gresit?
Chiar nu crede nimeni ca americanii ar fi putut sa se vindece mai credibil daca ar fi cheltuit macar 2.000 de miliarde de dolari pentru refacerea infrastructurii si doar 2.000 de miliarde pentru scumpirea unor obligatiuni care nu sunt nici mai bune, nici mai rele decat acum 11 ani?
Oare nu e pacat ca, la un moment dat, bancile americane au avut rezerve de lichiditate chiar si de 2.500 miliarde de dolari, bani care stateau de pomana? Astazi, dupa trei ani, cu dobanzi de 0%, presedintele Trump cere din nou Congresului sa ii aprobe un plan de 2.000 de miliarde de dolari pentru infrastructura(sursa: AICI ).
Oameni buni, sa fim realisti: de succesul sau insuccesul programelor occidentale de “relaxare cantitativa” depinde si succesul sau insuccesul economiei noastre. Pentru ca suntem dependenti de comertul cu Occidentul, de investitiile si de finantarile de acolo.
Hai sa vedem rezultatul cel mai scandalos al medicamentului Quantitative Easing: bancile au un exces de rezerve urias, care a depasit 2.600 de miliarde in 2014 si care astazi a urcat spre 3.000 de miliarde de dolari:
Toti acesti bani care stau in banci, in vreme ce America are nevoie de o readucere la viata a unei infrastructuri obosite, nu pot fi un semn de normalitate. Toti acesti bani de care economia reala are nevoie zac nefolositi, alimentand frustrarea antreprenorilor si a angajatilor. Pana la urma, tindem sa deformam sensul capitalismului si transformam societatea actuala intr-un capitalism caricatural si nefunctional.
Asa ca, sa nu fim prea optimisti. Iar noi, aici, poate vom invata ceva din aceasta poveste: cum sa cheltuim mai eficient putinii bani pe care ii avem. Poate mai bine sa-i cheltuim pe investitii reale in infrastructura, in energie, in irigatii, decat sa ii risipim pe programele “mici si bere”, “concerte electorale” sau “antrenamente pentru culegerea sparanghelului sasesc”.