Un cadou de la mama unui muzeu de artă

Marți, 20 octombrie 2020, doamna Florica Cruceru împlinește 94 de ani. Abia mai vede. Doamna Cruceru a adunat la Constanța sute și mii de tablouri, statui și lucrări de grafică și a gestionat trei muzee. Poate ați trecut prin sălile lor. Poate nu! Sunt opera sa de o viață peste care s-au adăugat strădaniile altor generații mai tinere.

Lucrările sale de Istoria Artei alcătuiesc un raft de bibliotecă. Ultima carte, intitulată ”Dicționarul artiștilor din spațiul Românesc 1700-1920”, așteaptă, din primăvara acestui an, o zi de libertate ca să poată fi lansată. Din păcate, pandemia nu i-a lăsat spațiul pentru o lansare cu multă lume. O merita din plin, ca o sărbătoare dedicată.

Apariția acestor două volume însumînd peste 1300 de pagini sunt un eveniment cultural de primă mînă. Dicționarul în două volume, cuprinzînd toate numele din arta românească pînă în contemporaneitate, tipărite în condiții îngrijite la Editura ACS n-a mai putut fi lansat. Modesta cronică scrisă acum de subsemnatul (fără o expertiză critică) este chiar lansarea unei lucrări impresionante. De astăzi, cartea Floricăi Cruceru, realizată în colaborare cu Dana Postolache (fiica ei) și cu Ioan Darida, intră în biblioteci ca referință a culturii românești.

Florica Cruceru a început redactarea ”Dicționarului artiștilor români” cînd avea aproape 80 de ani. După 14 ani de strădanii, chiar dacă nu are parte de o lansare sărbătorească și artiștii români nu-i pot organiza un omagiu, cultura româna beneficiază de un lexicon de artiști și zugravi, redactat cu seriozitatea unui istoric de artă, dublat de rigoarea unui cunoscut muzeograf român.

”Dicționrul artiștilor din spațiul românesc” în 2 volume nu este nici prima și nici ultima carte a acestui om care marchează istoria artei românești. Florica Cruceru a mai publicat volumele ”Cartea cu scrisori” (Editura Semne), ”Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă Topalu”, ”Muzeul de Artă Constanța” în două ediții, ultima în 2020 ) și a îngrijit editarea în mai multe volume a scrierilor celebrului critic de artă Ion Frunzetti (Prietenii mei artiștii, În căutarea tradiției, Studii critice, Disparate, Despre sculptori) toate apărute în perioada 1971-1997.

La 94 de ani, Florica Cruceru se pregătește să predea tiparului un volum intitulat „Istorici și critici de artă din România- 1800-1980”.

Este o performanță rară ca într-o carieră de muzeograf să așezi cîteva pietre de referință într-o cultură. Florica Cruceru (a publicat multe lucrări și articole sub numele de Florica Postolache) are o operă peste care nu se poate trece.

”Dintre toate muzeele pe care le-am văzut prin lume, mari, celebre, bogate, obositoare, unul singur mi-e drag ca o ființă vie, cel de Artă românească de la Constanța, pe care-l știu de cînd a venit pe lume. Mama lui este prietena mea de o viață” a scris Adina Nanu despre Florica Cruceru, părintele muzeului de la malul Mării Negre.

Este de crezut că legătura Floricăi Cruceru cu Dobrogea și cu marea este suprema expresie a copilăriei marcate de un anume loc. Dobrogea și marea s-au fixat în amintirile ei, în prieteniile sale și în selecția muzeală. Cea mai mare parte a lucrărilor din Muzeul de Artă Constanța sunt opere ale marilor artiști dobrogeni. De la imagini de port pînă la bărci, de la centrul vechi al Constanței și pînă la Balcic, toată lumea Muzeului de artă din Constanța este o nesfîrșită proiecție sensibilă a soarelui și nisipului, a mării și a melancoliei provocată de orizont și de vechimea civilizației dobrogene. Dacă nu te mișcă „Balcicul în zori”, al lui Nicolae Tonitza, „Bărcile cu pînze”, ale lui Nicolae Dărăscu, Venezia lui Petrașcu, Țărmurile dobrogene, ale lui Marius Bunescu, Odaliscele și Tătăroaicele lui Iser, Turcii din Mangalia și Mahunele părăsite ale lui Steriadi, atunci n-are rost să mai aștepți o clipă de frumusețe. Este un semn că toate porțile spre sublim îți sunt închise!

Sunt convins că miile de lucrări ale artiștilor români selecționați de doamna Florica Cruceru în Muzeul de Artă Constanța au fost alese după sufletul său. În anii aceia de început (vorbim de 1960 și după) cotele artiștilor noștri în perioada de comunism cumplit erau nespus de mici. Florica Cruceru a ales după ochii minții și ai sufletului său. Și tot ce a pus pe simezele muzeului din Constanța sunt capodoperele ochite de o ființă cu o sensibilitate aparte, cu criterii estetice solide și cu un devotament unic în istoria artei românești. Nu întîmplător, toți marii artiști români au iubit-o, i-au scris, i-au dăruit tablouri și s-au întrecut să ajungă în muzeul constănțean.

”Stimată și iubită doamnă Postolache, Pînă mai ieri eram sigur că voi trimit mîine Marina care din păcate se cere să mai rămînă pe șevaletul meu pînă va fi așa cum vreau eu. Vă rog să nu-mi luați în nume de rău. Sunt sucit și iremediabil în privința aceasta”, îi scria Corneliu Baba în octombrie, 1974.

La un moment dat, muzeul înființat începînd cu 1960 era la un pas de desființare. Florica Cruceru s-a luptat ca pentru casa copilăriei sale și a izbutit în cele din urmă să-l salveze, obținînd mutarea acestuia în alt spațiu. Una dintre cărțile Floricăi Cruceru găzduiește și povestea unui tablou semnat de Octav Băncilă. Lucrarea intitulată ”Încurcat în socoteli” (reprezentînd un copil scos la tablă), aflată în muzeul de la Constanța, a fost ochită de ministrul de atunci al Învățămîntului. Socotind că se potrivește cu domeniul pe care îl păstorește, acesta a obținut aprobarea să-l transfere la cabinetul său din clădirea de pe strada Nuferilor (azi general Berthelot) din Capitală.

„Mama” Muzeului de Artă din Constanța s-a dus la ușa ministrului și i-a cerut insistent returnarea lucrării, spre stupefacția ministrului comunist care se considera un fel de „eu, supremul”.

Cine întoarce paginile cărții dedicate Muzeului de Artă din Constanța (opera acestui personaj legendar în lumea artiștilor români) nu poate să nu observe ce fabuloasă colecție au favorizat, chiar sprijinit huliții de comuniști români. Așa totalitari, încuiați și limitați cum sunt ei prezentați celor tineri, la vremea lor au sprijinit mai multe edificii culturale și capodopere decît au văzut toți democrații sclifosiți și inculți de astăzi.

Să revenim la ”Dicționarul Artiștilor din Spațiul Românesc 1700-1920”. Anul 1920 a fost ales ca referință calendaristică, artiștii afirmați doar după 1945 urmînd să intre într-o continuare a lucrării (dacă o mai scrie cineva!). Doamna Florica Cruceru, alături de Dana Postolache și Ioan Darida (cei care i-au fost sprijin tehnic, logistic și documentar), și-au ocupat locul în istoria artei românești. Dicționarul pune la dispoziția celor interesați cel mai complet și serios instrument de lucru în materie.

De la pictori de icoane și biserici, unii anonimi, cu foarte puține date păstrate despre ei, pînă la marii artiști contemporani, toți au locul lor în aceste două tomuri impresionate, rezultat a 14 ani de muncă asiduă. De la date biografice, studii și ucenici, expoziții și lucrări de seamă pînă la specimene de semnături, totul este pus la îndemîna colecționarului și a iubitorului de artă românească, într-un mod sistematic și redactat cu acribie filologică.

La 94 de ani, după ce a pus bazele unuia dintre cele mai frumoase muzee de artă din România, doamna Florica Cruceru ne mai oferă și o enciclopedie a artiștilor din cultura română.

Sărut-mîinile și La Mulți Ani, minunată doamnă!