Creştinii ortodocși serbează, pe 17 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, care marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim.
Cu o săptămână înainte de Patimile Sale, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, pe un asin înconjurat de cei 12 Apostoli.
Mulțimea, recunoscându-L ca fiind adevaratul Mântuitor, L-a întampinat cu ramuri de finic și cântari de bucurie.
Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea carora în biserici se oficiază in fiecare seara Deniile, slujbe prin care credincioșii îl petrec pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte și Înviere.
Sărbătoarea de Florii înseamnă şi a doua “dezlegarea la peşte”, după cea de la Buna Vestire, pentru cei care ţin post.
În ziua de Florii există obiceiul ca oamenii să meargă la Biserică având în mâini ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfinţite de către preot.
În unele zone ale ţării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai puternici.
De Florii, oamenii merg pe la mormintele rudelor pentru a le agăţa de cruci crenguţele de salcie, astfel aceştia vor şti că Paştele se apropie.
Tot în ziua de Florii, există tradiţia ca şnurul de la mărţisor să fie agăţat într-un copac înmugurit sau înflorit, pentru a avea sănătate şi belşug în anul ce urmează.
Există în unele zone ale ţării şi obiceiul ca fetele singure să-şi pună busuioc sub pernă ca să devină mai frumoase şi mai dorite de flăcăi, pentru a se putea mărita în acel an.
În alte zone, de Florii se scoate zestrea se scoate din casă, pentru a fi aerisită.
Un alt obicei întâlnit în unele zone este acela ca părinţii să îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când vin de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.
SĂRBĂTORILE POPORULUI ROMÂN – DUMINICA FLORIILOR
În şirul sărbătorilor populare de primăvară, una care bucură sufletul ţăranului român este Duminica Floriilor, bucuria fiind cu atât mai mare cu cât sărbătoarea aceasta vesteşte apropierea sfârşitului Postului Mare şi, mai ales, învierea Domnului Hristos.
Salcia sau răchita, simboluri ale regenerării şi nemuririi, rămân şi azi elementele esenţiale ale sărbătorii Floriilor; se crede despre salcie că „se acoperă de verdeaţă înaintea tuturor copacilor, [tocmai] ca să poată sluji pentru Sfintele Florii”, de asta Floriile mai erau numite şi Sărbătoarea înfloririi Salciei.
În această zi sătenii duceau sau primeau de la biserică rămurele de salcie, o legendă amintind peste veacuri ajutorul pe care salcia l-ar fi dat Maicii Domnului în drumul ei dureros spre crucea de pe Golgota.
La ieşirea din biserică, prima grijă a oamenilor era înghiţirea uneia sau a mai multor flori de salcie, flori numite „mâţişori”, crezându-se că astfel vor fi prevenite bolile de gât, respectivii oameni urmând a fi uşori şi sănătoşi ca florile.
Acasă, ramurile erau puse sub streaşină casei sau la icoane, socotindu-se bune de leac în multe boli, locuinţa aceea fiind totodată apărată de incendii, grindină sau trăsnete.
Se spune că in Duminica Floriilor, numită şi Duminica Florilor, a Stălpărilor sau a Vlăstarilor, s-ar fi umplut ciubăraşul cu florile ce urmau a fi folosite la înflorirea ouălor pentru Paşti.
Despre cel care se împărtăşea la Florii se credea că orice dorinţă îşi punea când se apropia de preot se împlinea.
Despre cei care îndrăzneau să se spele pe cap se credea că vor albi ca pomii; uneori era voie să te speli doar folosind numai apă descântată.
În altă ordine de idei, despre vremea de la Florii se spune că se va repeta în prima zi de Paşti, în timp ce despre urzici există credinţa că înfloresc acum, nemaifiind bune de mâncat (de unde altă denumire a sărbătorii, Nunta Urzicilor).