Liderul PSD Cluj: „În toamnă vom avea alegeri interne” / Ce s-a schimbat în Organizația Județeană

Președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, alături subprefectul județului, Răzvan Ciortea, și de vicepreședintele ANSVSA, Ioan Oleleu, au susținut, sâmbătă, o conferință de presă la sediul organizației județene a social-democraților clujeni.

În deschiderea conferinței de presă, liderul PSD Cluj a menționat faptul că acestea vor fi din ce în ce mai dese, iar la unele vor participa și primari social-democrați din județ, dar și alți membri de partid. Alexandru Cordoș i-a prezentat pe cei doi colegi ai săi și i-a introdus în discuție.

Răzvan Ciortea, care este subprefectul județului Cluj, dar și lider al PSD Turda, a fost primul care a luat cuvântul:

„Mă simt onorat că ocup funcția de subprefect, și vreau să le mulțumesc colegilor pentru sprijinul pe care mi l-au acordat. Atribuțiile subprefectului sunt acelea care se deleagă de către prefect. Mie mi-a revenit fondul funciar, juridicul și apostila. Este una dintre cele mai spinoase probleme ale Prefecturii.

A fost puțin ciudat că am primit serviciul funciar, dar ne-am pus la punct în scurtul timp pe care l-am avut. În această perioadă, am observat că, de doi ani, Instituția Prefectului nu mai făcuse nicio audiență pe acest domeniu, iar acest lucru l-am pus la punct. Am stabilit audiențe cu cei care sunt doritori în fiecare marți, dar mă voi deplasa și în UAT-uri pentru acest aspect”, a afirmat Răzvan Ciortea.

Ioan Oleleu, fost director al DSVSA Cluj și vicepreședinte al CJ Cluj din partea PSD, a fost numit, în urmă cu o lună, vicepreședinte ANSVSA – Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

„Mă încearcă un sentiment de emoție după o perioadă lungă de timp în care am lipsit din acestă zonă. Aș vrea și eu să le mulțumesc colegilor care au avut în vedere numirea mea și m-au susținut pentru noua poziție.

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns