Pe 23 august 1944 mareșalul Antonescu era arestat și dus la Moscova.
Un grup de complotiști, cu acordul regelui Mihai I, a dispus arestarea lui. Scopul era oprirea războiului de pe frontul de est, în condițiile în care trupele sovietice deja trecuseră Prutul.
Au făcut acest lucru din bune intenții: împiedicarea transformării României într-un câmp de bătălie. Au reușit acest lucru și probabil multe vieți de buni români au fost salvate și multe bunuri salvate.
Mai mult decât atât, pentru că acest pas s-a făcut atunci, Stalin a dat jumătatea de Ardeal ocupată de unguri în 1940 înapoi României. România arată astfel astăzi datorită deciziilor luate pe 23 august 1944.
Din grupul complotiștilor au făcut parte partidele democratice, comuniștii și ofițeri ai armatei române. În afară de comuniști, toți au sfârșit în închisorile sovietice. Antonescu, deși a condus un regim totalitar spre dictatorial, a lăsat vii partidele democratice pe toată perioada războiului. Scopul a fost acela de a permite o alternativă în cazul în care războiul spre est nu va avea sorți de izbândă.
Antonescu cunoștea prea bine situația și că nu mai erau sorți de izbândă, dar nu era de acord cu o predare necondiționată și care însemna instaurarea comunismului în România.
Apoi el era militar de carieră, un bun soldat, iar onoarea militară nu îi permitea să iasă din alianța nescrisă cu Germania. În 1941 eliberase Basarabia alături de trupele germane.
Mareșalul considera că regimul sovietic era principala amenințare asupra României și nu doar asupra României. Acea dreptate. Rușii nu au salvat România ci au transformat-o într-un lagăr de exterminare a națiunii. În următorul deceniu, sub ocupația rusă, intelectualitatea românească a fost decimată în închisorile comuniste.
În 1946 este întors la București și judecat de un tribunal ilegal. Comuniștii aduși cu tancurile sovietice l-au condamnat și trimis în fața plutonului de execuție.
Pe 1 iunie 1946 mareșalul Ion Antonescu murea împușcat. A ținut capul sus și a vrut să fie un model pentru generațiile următoare și a reușit acest lucru.
În 1940 statul român căzuse după rapturile teritoriale. În acel an România pierduse Basarabia, jumătate de Ardeal și sudul Dobrogei. Regele Carol al II-lea a fost considerat responsabil de eșecul țării în perioada interbelică. În 1940 a fugit din țară și Antonescu a fost chemat să conducă România în cel mai nefast moment al existenței sale. Mihai I a devenit rege dar numai cu un rol formal.
Inițial mareșalul a trebuit să se ocupe de stabilizarea țării pe plan intern. Inițial a făcut o alianță cu legionarii lui Horia Sima, suficient cât să îi pună sub control. În doar câteva luni avea să preia puterea totală și să arunce după gratii forțele uzurpatoare și destabilizatoare.
Alianța sa temporară cu legionarii lui Horia Sima a fost doar una de fațadă. Mareșalul erau un iubitor al ordinii.
De altfel trebuie făcută distincția clară între mișcarea legionară din timpul lui Codreanu și a celei din perioada lui Horia Sima. Acesta a fost doar un oportunist ce a preluat puterea mișcării cu ajutorul Germaniei Naziste.