Trei cutremure de magnitudine semnificativă s-au produs azi-noapte în România, toate în zona seismică Vrancea.
Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, marți dimineață, la ora 03:08 (ora locală a României) s-a produs în zona seismică Vrancea, un cutremur slab cu magnitudinea de 3.1 grade pe scara Richter, la adâncimea de 18 km.
La ora 03:51 s-a produs un alt cutremur, mai slab, care a avut magnitudinea de 2.0 grade pe scara Richter, la adâncimea de 18 km.
Cel de-al treilea cutremur s-a produs la ora 06:31, tot în zona seismică Vrancea. Seismul a avut magnitudinea de 2.1 grade pe Richter și s-a produs la adâncimea de 17 km.
Și ieri, în mai puțin de o oră, trei cutremure cu magnitudini de 3,2, 2,3 şi 3,4 pe scara Richter s-au produs în judeţul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Primul seism, cu magnitudinea 3,2, s-a produs la ora locală 12:24, la o adâncime de 17 km.
Cel de-al doilea cutremur a avut loc la ora locală 13:36, la o adâncime de 17 km.
Al treilea, a avut loc la ora 13,09 și s-a produs în zona Vrancea. A fost un cutremur slab, cu magnitudinea de 2,3 grade, la o adâncime de 19km.