Un om de afaceri care a dat mită unui primar din județ, trimis în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției unui inculpat, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada august – octombrie 2016, inculpatul, în calitate de administrator/reprezentant al unor societăți comerciale, ar fi oferit, promis și remis în mai multe tranșe, sumele de 8.000 de lei și 3.600 euro, unui primar dintr-un oraș din județul Constanța reprezentând un procent de 5% respectiv 10% din sumele achitate de Primărie către firmele acestuia.

Banii respectivi ar fi fost remiși primarului pentru ca acesta, în virtutea funcției deținute să urgenteze efectuarea unor plăți către societățile deținute/controlate de inculpat pentru efectuarea unor lucrări executate în baza unor contracte încheiate cu primăria respectivă.

În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.

M.P., A.F.

 » sursa: www.replicaonline.ro