Bătaie cruntă între muncitori români și ucraineni, la o fermă

Aproximativ o sută de muncitori români şi ucraineni s-au bătut la o fermă de căpşuni din Rostock, Germania, potrivit Adevărul. Trei persoane au fost grav rănite şi au fost transportate la spital. A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor din două oraşe pentru a opri scandalul.

Vineri seara, între orele 21:00 şi 22:00, la puţin timp după închiderea fermei de căpşuni, o dispută între muncitori s-a transformat într-o adevărată ceartă fiind nevoie de intervenţia poliţiei, conform publicaţiei Bild, citează stiripesurse.ro.

„Mai mulţi angajaţi ucraineni s-au certat cu un grup de români. În cursul acestor dispute, trei cetăţeni români au luat obiecte periculoase şi i-au atacat pe ucraineni”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Sophie Pawelke.

Nu se cunoaşte cu exactitate motivul disputei, dar potrivit primelor precizări ale politiştilor neînţelegerile ar fi început din cauza unor serviciii de curăţenie şi după spargerea unei sticle, apoi situaţia a escaladat în violenţă.

 » sursa: www.replicaonline.ro