Senatul a respins Ordonanța de Urgență prin care alocațiile copiilor urmau să fie majorate doar cu 20%

Senatul a respins, marți, Ordonanța de urgență prin care alocațiile copiilor urmau să fie majorate cu 20%. Urmează votul și în Camera Deputaților care dacă va urma ceea ce s-a întâmplat azi rămâne în vigoare legea care obligă Guvernul să dubleze alocațiile, nu să le mărească etapizat.

Decizia din Senat fost adoptată cu 87 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă” și 12 abțineri.

Forul decizional este Camera Deputaților.

Ordonanța de urgență care prevede creșterea cu 20%, începând cu 1 august, a alocațiilor copiilor a fost adoptată de guvern pe 29 iulie. Potrivit actului normativ, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.

Cu două săptămâni înainte, pe 15 iulie, Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, amânarea dublării alocațiilor copiilor, lege adoptată la inițiativa PSD la finalul anului trecut și care trebuia să intre în vigoare încă din luna ianuarie 2020, dar a fost amânată prin ordonanță de urgență de Guvernul Orban, care a susținut că bugetul nu permite o cheltuială suplimentară de șase miliarde de lei, atât cât costă dublarea alocațiilor de la 150 la 300 de lei pe lună.

Sursa: www.agerpres.ro

  • Ucraina a înghețat dialogul cu Belarus și se alătură Uniunii Europene în condamnarea alegerilor prezidențiale din această țară

    Ucraina a decis să înghețe contactele cu Belarus și să se alăture Uniunii Europene în condamnarea recentelor alegeri care au avut loc în țara vecină ca fiind, spunând că nu au fost libere sau corecte, a precizat vineri ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, potrivit Reuters, citat de Agerpres. Kuleba a spus că nu există motive

  • Ungaria își închide granițele de la 1 septembrie. MAE cere clarificări

    Ungaria va reimpune de la 1 septembrie restricţii la frontiere, în cadrul măsurilor de limitare a transmiterii coronavirusului, a anunţat vineri Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. Deşi „situaţia infecţiilor este relativ bună” în Ungaria comparativ cu alte ţări din Europa, sunt încă destul de multe cazuri de Covid-19, a precizat Gergely

  • Prin Ghiseul.ro se vor putea face plăți pentru pașapoarte, permise auto sau înmatriculări

    Autoritatea pentru Digitalizarea României informează că prin Ghiseul.ro vor putea fi achitate și plățile pentru pașapoarte, permise de conducere, certificate de înmatriculare și autorizații provizorii, potrivit unei Hotărâri de Guvern. Astfel, contravaloarea pașaportului, a permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie pot fi achitate online și fără comisioane. „Cu 2 săptămâni

  • Secretarul general al NATO a discutat cu preşedintele Turciei despre situaţia din Mediterana de Est

    Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avut vineri o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia din Mediterana de Est, informează Reuters şi Xinhua. Recep Tayyip Erdogan i-a comunicat interlocutorului că Turcia va continua să îşi protejeze drepturile şi interesele oriunde, conform unui comunicat al administraţiei prezidenţiale de la Ankara. Totodată,

  • Semnificații istorice pentru ziua de 29 august. Se năştea Michael Jackson – 1958

    1632: Se năştea filosoful englez John Locke, supranumit ‘părintele liberalismului’ (d. 1704) 1818: Înceta din viaţă Jean Baptiste Pointe du Sable, fondator al oraşului american Chicago (n. 1845) 1825: Regatul Portugaliei recunoştea independenţa Braziliei 1885: Inginerul german Gottlieb Daimler breveta motocicleta 1915: Se năştea Ingrid Bergman, actriţă americană de origine suedeză (d. 1982) 1920: Se năştea saxofonistul