Ungaria își închide granițele de la 1 septembrie. MAE cere clarificări

Ungaria va reimpune de la 1 septembrie restricţii la frontiere, în cadrul măsurilor de limitare a transmiterii coronavirusului, a anunţat vineri Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

Deşi „situaţia infecţiilor este relativ bună” în Ungaria comparativ cu alte ţări din Europa, sunt încă destul de multe cazuri de Covid-19, a precizat Gergely Gulyas, citat de MTI.

Începând de la 1 septembrie, cetăţenii străini nu vor avea dreptul să intre în Ungaria.

Cetăţenii ungari care se întorc în ţară vor trebui să stea în carantină 14 zile, dacă nu prezintă două teste negative privind coronavirusul, efectuate la un interval de 48 de ore. Vor exista excepţii pentru convoaie militare, unii oameni de afaceri, unele categorii de lucrători transfrontalieri, diplomaţi şi pentru tranzit.

Gergely Gulyas a argumentat că măsurile sunt necesare pentru a proteja vârstnicii de infectarea cu coronavirus, precum şi pentru evitarea unor noi probleme economice. De asemenea, măsura a fost luată în contextul în care şcolile se redeschid în Ungaria pe 1 septembrie.

La scurt timp după acest anunț, Ministerul Afacerilor Externe a cerut Ungariei clarificări despre această decizie.

„Pe fondul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la unele decizii ale Guvernului Ungariei cu privire la adoptarea de noi măsuri pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează ca au fost deja solicitate, prin Ambasada României la Budapesta, clarificări cu privire la conținutul deciziilor amintite și impactul acestora asupra cetățenilor români care călătoresc în Ungaria și respectiv prin Ungaria, ca stat de tranzit, către alte state europene, precum și în privința cetățenilor români, lucrători transfrontalieri.

În egală măsură, a fost transmisă și solicitarea ca autoritățile române să fie informate cât mai rapid asupra modului de implementare a deciziilor respective”, a transmis vineri seara MAE.

Sursa: Mediafax

  • Ucraina a înghețat dialogul cu Belarus și se alătură Uniunii Europene în condamnarea alegerilor prezidențiale din această țară

    Ucraina a decis să înghețe contactele cu Belarus și să se alăture Uniunii Europene în condamnarea recentelor alegeri care au avut loc în țara vecină ca fiind, spunând că nu au fost libere sau corecte, a precizat vineri ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, potrivit Reuters, citat de Agerpres. Kuleba a spus că nu există motive

  • Ungaria își închide granițele de la 1 septembrie. MAE cere clarificări

    Ungaria va reimpune de la 1 septembrie restricţii la frontiere, în cadrul măsurilor de limitare a transmiterii coronavirusului, a anunţat vineri Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. Deşi „situaţia infecţiilor este relativ bună” în Ungaria comparativ cu alte ţări din Europa, sunt încă destul de multe cazuri de Covid-19, a precizat Gergely

  • Prin Ghiseul.ro se vor putea face plăți pentru pașapoarte, permise auto sau înmatriculări

    Autoritatea pentru Digitalizarea României informează că prin Ghiseul.ro vor putea fi achitate și plățile pentru pașapoarte, permise de conducere, certificate de înmatriculare și autorizații provizorii, potrivit unei Hotărâri de Guvern. Astfel, contravaloarea pașaportului, a permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie pot fi achitate online și fără comisioane. „Cu 2 săptămâni

  • Secretarul general al NATO a discutat cu preşedintele Turciei despre situaţia din Mediterana de Est

    Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avut vineri o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia din Mediterana de Est, informează Reuters şi Xinhua. Recep Tayyip Erdogan i-a comunicat interlocutorului că Turcia va continua să îşi protejeze drepturile şi interesele oriunde, conform unui comunicat al administraţiei prezidenţiale de la Ankara. Totodată,

  • Semnificații istorice pentru ziua de 29 august. Se năştea Michael Jackson – 1958

    1632: Se năştea filosoful englez John Locke, supranumit ‘părintele liberalismului’ (d. 1704) 1818: Înceta din viaţă Jean Baptiste Pointe du Sable, fondator al oraşului american Chicago (n. 1845) 1825: Regatul Portugaliei recunoştea independenţa Braziliei 1885: Inginerul german Gottlieb Daimler breveta motocicleta 1915: Se năştea Ingrid Bergman, actriţă americană de origine suedeză (d. 1982) 1920: Se năştea saxofonistul