Senator Ștefan Mihu: „Promovarea, conservarea și prețuirea limbii române sunt indisolubil legate de existența noastră ca națiune”

Cu ocazia Zilei Limbii Române,, senatorul Ștefan Mihu atrage atenția asupra importanței păstrării și promovării limbii române care reprezintă fundamentul identității naționale și a spiritului românesc.

Iată mesaul său:

„După cum este cunoscut, în conformitate cu prevederile Legii 53/2013, la 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române, manifestare celebrată și in Republica Moldova, începând din 1990, sub deviza „Limba Noastră”.

Evenimentul depășește, în mod evident, semnificația unei simple aniversări de circumstanță! Și aceasta pentru că promovarea și cultivarea limbii române reprezintă o expresie nemijlocită a respectului și prețuirii pentru rădăcinile profunde ale neamului românesc și ale propriei noastre identități naționale.

În acest sens, de-a lungul timpului, identitatea de limbă, cultură și simțire, la nivelul tuturor provinciilor istorice românești, fie că vorbim – într-o succesiune exclusiv alfabetică – de Ardeal, de Banat, de Bucovina, de Dobrogea, de Moldova istorică, incluzând Basarabia, de Muntenia și de Oltenia, a reprezentat, în mod constant, un liant ferm si indestructibil, un element esențial al unității și solidarității de neam și de țară! Iată de ce, putem afirma, cu deplin temei, că promovarea, conservarea și prețuirea limbii române sunt indisolubil legate de existența noastră ca națiune, precum și de identitatea noastră națională.

Potrivit unora dintre cele mai autorizate „voci” științifice in domeniu – și menționez aici observațiile președintelui Academiei Române, dl. Ioan-Aurel Pop – limba româna reprezintă « cea mai importantă creaţie spirituală a poporului român », care se situează, în conformitate cu un set de criterii obiective, unanim agreate pe plan internațional, inclusiv din perspectiva plasticității și expresivității ei, în primele 15-20, dintr-un total de circa 6-7.000 de limbi și dialecte vorbite, în întreaga lume. În plus, în pofida faptului că este “contaminată cu neologisme, barbarisme și SMS-uri năstrușnice”, continuă să fie o limbă « vie și are puterea de a rămâne ea însăși ».

 » Aflați mai multe detalii…