Sectorul 1. PSD face plângere penală USR pentru îndemn la flotant, deși în Ilfov au făcut mii de flotante fictive

Situație cu adevărat incredibilă: PSD sectorul 1 a făcut plângere penală împotriva USR sectorul 1 pentru că aceștia au îndemnat și îndeamnă cetățenii să își facă viză de flotant.

PSD consideră că acest gest este unul ilegal.

Dar PSD nu spune nimic despre situația incredibilă din Ilfov și unele sectoare din București, acolo unde s-au făcut mii de flotante fictive.

Vorbim de cetățeni care nu locuiesc în Ilfov ci în București: totul pentru a mai câștiga voturi ce ar putea înclina balanța în unele localități din Nordul Bucureștiului.

Sunt localități în Ilfov ce au zeci de persoane trecute cu viza de flotant la aceeași adresă, toate dobândite doar în ultimele luni. Acest fapt este unul ilegal deoarece viza de flotant implică locuirea temporară și nu este similară cu schimbarea domiciliului și care nu implică locuirea obligatorie.

La Otopeni în fiecare zi este coadă la flotante și asta cu știrea poliției din zonă. Mii de buletine flotante s-au făcut în ultimile 6 luni și acestea vizează unele localități din nordul Bucureștiului. Asta în condițiile în care procentul solicitărilor este de vreo 10 ori mai ridicat decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Deși vorbim în mod evident de o încercare organizată de influențare a alegerilor locale în localitățile din nordul Bucureștiului, nici o măsură nu au fost luată până la acest moment, iar poliția nu poate să nu cunoască acest lucru din moment ce oficiul de evidență a populației se află în subordinea MAI.

Dar la ce să te aștepți când poliția română apără clanurile interlope și se vede cu mafioții în miez de noapte?

PSD știe prea bine ce spune atunci când vorbește de flotante: se gândește că USR dorește să aplice aceeași strategie cu care de multe ori socialiștii au câștigat alegerile locale, adică utilizând oameni nevoiași din marile orașe pentru influențarea alegerilor locale din comunele limitrofe. Sau vorbim de situația în care hoțul strigă hoțul, adică, pentru a nu ridica suspiciuni asupra sa înaintează plângere penale asupra celorlalți pentru a putea ascunde numărul impresionant de flotante realizate pe sectorul 1 chiar de socialiști.

PNL încercase să limiteze acest fenomen oferind drept de vot numai celor care și-au făcut flotant în ultimele 6 luni, abandondând naivitatea USR. Însă modificarea a fost contestată și nu mai este aplicabilă, adică poți să îți faci flotant pentru o zi și atunci vei putea vota.

Practica turismului electoral este una mai mult decât cunoscută. Spre exemplu în anul 2016, la alegerile locale precedente, în localitatea Secaș s-au făcut 300 de vize de flotant înainte de alegerile locale, în condițiile în care în localitate locuiesc doar 350 de cetățeni, toți cunoscându-se între ei. La Brebu Nou și Zorlențu Mare din Caraș-Severin numărul de cetățeni a crescut subit cu peste 35%.

O situație cu totul deosebită se înregistrează în acest an în județul Ilfov unde localitatea Tunari a crescut subit în ultimele luni cu peste 1 000 de cetățeni, adică cu mai mult de 20%, majoritatea fiind cereri cu viză de flotant. Nu se pot aduce acuze cu privire la o tentativă de fraudare a alegerilor locale, însă există premizele pentru o astfel de afirmație și un tipar se poate identifica.

Organizarea în vederea realizării de vize de flotant cu scopul influențării alegerilor locale intră sub incidența DIICOT, adică crimă organizată. Fiind vorba despre implicarea politică dosarele se pot prelua și de către DNA, așa cum a fost în cazul referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu și în care Liviu Dragnea a fost condamnat pentru că a adus în mod organizat cetățeni la vot. Dar nu doar Liviu Dragnea a fost condamnat în acel an, alături de el au primit decizii cu suspendare alte sute de români, dar ei nefiind importanți informația despre ei nu a ajuns în spațiul public și a prezentat doar un interes local.

sursa: www.ziare.com