S-au grăbit să inaugureze centura Bacăului, apoi șoferii și-au rupt jantele în gropi (FOTO)

Mai mulți șoferi s-au plâns de faptul că pe nou inaugurata Centură a Bacăului sunt porțiuni de asfalt distrus, care au dus la spargerea cauciucurilor sau la avarierea jantelor conducătorilor auto.

Cu câteva ore înainte de producerea avariilor, președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au inaugurat, în cadru festiv, pur electoral, primii kilometri din ceea ce se va numi Autostrada A7.

În promovarea evenimentului, autoritățile au accentuat faptul că lucrările au fost terminate cu un an înainte de termen, informează g4media.ro.

Accidentul în care a fost implicat ghinionistul șofer al unui autoturism BMW a fost semnalat pe Facebook de o societate de vulcanizare din Bacău. ”Este vorba de o fisură apărută la o îmbinare. Efectiv s-a tăiat cauciucul, iar janta s-a ovalizat”, a declarat Teodor Nastasă, patronul firmei de vulcanizare mobilă care a fost chemat în ajutor de șofer.

Acesta nu a fost singurul apel primit noaptea trecută de societatea din Bacău pentru a veni la locul respectiv. Patronul ne-a declarat că a mai intervenit de alte cinci ori: ”În total, am schimbat cinci anvelope, iar în ultimul caz a fost vorba doar de o fisură. Toate mașinile aveau asigurare CASCO.”

Șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri: ”A fost o mică problemă, dar se exagerează. Nu este fisură, nici groapă, ci locul unde va fi un rost. Porțiunea nu este receptionată, ci dată în folosință și există restricții de viteză până când va fi terminată. Noi încă nu suntem răspunzatori. Am inaugurat-o mai devreme pentru a degreva municipiul Bacău de traficul greu. Lucrarea este extraordinară”, a declarat Dănuț Pilă, directorul DRDP Iași.

Lasă un răspuns