PS Ignatie, Episcopul Hușilor, la monumentul „Podul Înalt”: Să învățăm de la Sfântul Ștefan cel Mare smerenia!

Luni, 10 ianuarie 2022, s-au împlinit 547 de ani de la victoria obținută de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare împotriva otomanilor, la „Podul Înalt” Vaslui (10 ianuarie 1457).

Cu acest prilej, la Ansamblul Monumental „Podul Înalt” din satul Băcăoani, comuna Muntenii de Jos, a avut loc un ceremonial militar-religios, a informat Episcopia Hușilor.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre atitudinea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare în fața biruințelor avute:

„Ne aflăm în ambianța spirituală a celui căruia neamul nostru românesc îi aduce o deosebită cinstire – Marele Voievod Ștefan cel Sfânt.

Poetul Ioan Alexandru, într-o poezie arhicunoscută – «Testamentul lui Ștefan», avea să spună: „Ștefan e mare, pentru că a fost smerit”.

Acest lucru este confirmat și de o cronică poloneză, în care ni se spune că, după biruința lui Ștefan, de la Podul Înalt, din anul 1475, el nu s-a îngâmfat, nu s-a mândrit, ci a postit 40 de zile cu pâine și apă, poruncind în toată țara, să nu cuteze cineva să-i atribuie această biruință, pentru că este a lui Dumnezeu.

Învățăm de la Sfântul Ștefan cel Mare smerenia.

Din păcate,

 » Citește tot articolul pe Rostonline.ro

Lasă un răspuns